Pe scurt despre certificatele energetice

Cu cativa ani in urma, un cunoscut isi construia o casa. Proiectul fiind derulat catinel pe mai multi ani si cum constructia fusese o perioada in bataia vantului si zapezii, s-a pus la un moment dat intrebarea daca izolatia este ok si nu se pierde caldura pe undeva. Un alt cunoscut stia si a chemat un mester cu un aparat minune, care a verificat cum sta treaba si pe unde ar fi probleme (de obicei la colturi si imbinari). La momentul respectiv mi s-a parut ceva aproape stiintifico-fantastic, imi amintesc cum ne uitam toti la ecranul mic si ne bucuram cand mai gasea cate o pata rosie – desi nu era deloc de bine, acelea erau zonele cu probleme.

Ceea ce atunci era doar curiozitate a devenit astazi obligatie pentru cei ce vor sa vanda sau sa inchirieze un imobil, fie el apartament, casa sau spatiu comercial. Conform Legii nr.159 din 15 mai 2013 care modifica si completeaza Legea nr. 372/2005 privind performanta energetica a cladirilor, proprietarii sunt obligati sa prezinte un certificat energetic care sa ateste cat de eficient este din acest punct de vedere spatiul pe care urmeaza sa il instraineze. Exista sapte clase de performanta energetica, de la clasa A cu cel mai scazut consum de energie (pana la 125 kWh/mp/an) pana la clasa G (cu 820 kWh/mp/an).

Cum aceste certificate se elibereaza doar de persoane autorizate, a aparut o noua ocupatie, foarte la moda si cautata incepand din 19 iulie 2013 cand a intrat in vigoare legea: cea de auditor energetic. Numarul celor care se ocupa cu asa ceva a crescut spectaculos, iar cei mai multi auditori se gasesc de departe in Bucuresti, unde sunt peste 400. Orientativ, urmatoarea pe lista este Timisoara cu aproximativ 120.

Ca foarte multe activitati, si aceasta s-a mutat on-line. Sunt nenumarate site-uri care pun la dispozitia doritorilor astfel de servicii, emitand certificat de performanta energetica. Un simplu telefon sau un email si un consultant va contacteaza pentru a stabili o intalnire. Urmeaza o vizita a acestuia la fata locului, evaluarea tuturor factorilor relevanti (amplasament, structura, instalatii, imbunatatirii etc) si realizarea raportului de audit. Totul dureaza de la 24 de ore pana la cateva zile, in functie de complexitatea si marimea spatiului si de informatiile puse la dispozitie de catre client. Iar odata emis, certificatul are valabilitate 10 ani. Vi se fac chiar si recomandari de posibile imbunatatiri, pentru a creste randamentul energetic al spatiului dumneavoastra.

Evident ca pretul imobilelor este si el influentat de aceste certificate. Pe de o parte, vanzatorii incearca sa isi recupereze costul obtinerii certificatului, incluzandu-l in pretul imobilului. Pe de alta parte, cu cat clasa de performanta energetica este mai scazuta, cumparatorii vor fi dispusi sa plateasca mai putin. Rezultatul urmarit pe termen lung este tocmai de a stimula proprietarii sa aduca imbunatatiri astfel incat sa creasca eficienta energetica. Ramane insa de vazut daca proprietarii vor fi si ei de aceeasi parere, cunoscuta fiind inclinatia romanilor catre piata neagra pentru a evita diverse taxe.

 

Written by