Lord Of The Dance din nou la Bucuresti, in luna noiembrie

  Este oficial! Dupa imensul succes de anul trecut, cand la cererea publicului au fost organizate doua specatacole intr-o zi, elevii lui Michael Flatley – irlandezii de la Lord Of The Dance ne viziteaza din nou, de data aceasta in cadrul unui turneu national. Prima oprire va fi pe 5 noiembrie 2011 la Bucuresti, pe scena Salii Palatului!

 ’’Ca urmare a nenumaratelor scrisori primite de la fanii Lord of The Dance din toate orasele Romaniei, am hotarat ca anul acesta sa organizam un turneu national. Locatiile si datele intregului turneu din Romania le vom anunta ulterior.’’ declara Sorin Sararu reprezentantul Project Events, organizator al evenimentului.

   An de an, dansatorii de la Lord Of The Dance aduc in Romania magia dansului, a folclorului irlandez, magia luptei dintre bine si rau, toate transmise publicului in limbajul universal al dansului, magie ce reuseste  de fiecare data sa umple salile si sa smulga aplauze frenetice din partea publicului roman si nu numai!

 ’’Nu am reusit sa realizez cand au trecut cele doua ore, spectacolul a fost atat de captivant si emotionant incat mi-as dori sa il pot revedea din nou. Regret nespus ca nu am vazut si prima reprezentatie’’, declara un spectator dupa terminarea ultimei reprezentatii din 31 mai 2010.

   Creatorul acestui spectacol este dansatorul si coregraful Michael Flatley. Acesta detine si titlul de „cel mai rapid dansator de step”, avand performanta de 35 de pasi de step pe secunda. A primit din partea Guiness Book premiul pentru „Cele mai rapide picioare din lume”, urmand ca mai tarziu sa i se acorde si titlul pentru  „Cel mai bine platit dansator”. Pe langa faptul ca este dansator, coregraf, regizor, producator, scriitor, flautist, prezentator TV, Michael Flatley este si campion la…box! In 1975 a castigat The Chicago Golden Gloves Championship! Geniu de necontestat, a cucerit mapamondul cu magia dansului sau, pe care o impartaseste prin show-urile create si produse de el: Riverdance, Lord Of The Dance, Feet Of Flames si Celtic Tiger!

   Lord Of The Dance este cel mai grandios show din istoria divertismentului! Oamenii au supranumit acest show „o minune a lumii moderne”, datorita faptului ca intotdeauna realizeaza spectacole cu casa inchisa. Din America si Canada pana in Europa si Asia, acesti maestri impletesc dansul cu muzica, luminile cu efectele pirotehnice, oferind placere ochilor si mintii, iar incredibilele aventuri prin care eroul spectacolului trece, poarta publicul intr-o lume plina de mister, dragoste, pericol si pasiune!

   Asadar, cei ce doresc sa-i vada pe irlandezii de la Lord Of The Dance la Sala Palatului pe 5 noiembrie 2011, isi pot rezerva de pe acum cele mai bune locuri in sala, biletele fiind disponibile incepand cu data de 15 iunie 2011, in reteaua BILETOO, la Magazinul BILETOO din Unirea Shopping Center (parter, intrarea de langa McDonald’s), Librariile Adevarul si Eminescu, magazinele Flanco, Diverta, Victoria, Muzica, Sala Palatului, Palatul National al Copiilor si Statia de Metrou Unirii 1. Cei ce doresc sa comande biletele online, o pot face de pe BILETOO.ro, blt.ro, bilete.ro, myticket.ro, biletfan.ro sau biletedelatati.ro.

    Preturile biletelor sunt urmatoarele:

–         500 lei: Loja Oficiala

–         350 lei: categoria VIP

–         300 lei: categoria 1

–         250 lei: categoria 2

–         200 lei: categoria 3

–         150 lei: categoria 4

–         100 lei: categoria 5

 

     http://www.youtube.com/watch?v=rGZQJdcZByI&feature=related

Written by