La multi ani Romania

Astazi, 1 decembrie, a avut loc parada militara traditionala organizata de Ziua Nationala in capitala. In acelasi timp avea loc festivitatea din Alba Iulia, orasul Unirii.

Istoria

La 1 decembrie 1918 Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia a proclamat  unirea Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Romania. Adunarea a fost constituita din  1228 de delegati adaugandu-se participantii in numar de peste 100.000 de persoane. A consfintit unirea tuturor romanilor din Transilvania si Banat cu Romania. In aceleasi timp  regele Ferdinand 1, alaturi de Regina Maria, intra in Bucuresti dupa doi ani de exil in Moldova. Aceasta zi celebreaza dorinta tuturor romanilor de a fi uniti intr-un singur stat: Romania. In contextul Primului Razboi Mondial si datorita miscarii de eliberare a popoarelor in Europa, romanii au profitat de aceasta sansa pentru a face ceea ce si-au dorit mereu: Unirea.

1 Decembrie a fost adoptata drept Ziua Nationala a Romaniei prin Constitutie in 1991, dar fusese data legea in 31 iulie 1990. Marea Unire este produsul voturilor structurilor representative si  democratice organizate la Alba Iulia, Cernauti si Chisinau prin care s-a decis unirea cu Romania.

Drapelul

Explicatia culorilor din drapelul romanesc( tricolor cu benzi verticale de la lance albastru, galben si rosu) ar fi identificarea romanilor inca din vechime cu aceste culori. De asemenea se pare ca si altii identificau aceste culori ca fiind un simbol al romanilor.

Aceste culori se regasesc si pe diplomele emise de Mihai Viteazul pe scuturi si pe lambrechinii stemelor. Tricolorul ca simbol al natiunii romanesti apare la inceputul secolului XIX si semnificatia este Libertate( albastrul cerului), Dreptate( galbenul ogoarelor) si Fratie( rosul sangelui). Drapelul s-a schimbat de multe ori in istorie, insa culorile au ramas aceleasi.

1 Decembrie 2011

Parada militara organizata de Ziua Nationala a inceput la ora 11, iar in timpul intonarii imnului national au fost trase 26 salve de tun. Presedintele Traian Basescu a depus o coroana de flori in memoria ostasilor romani cazuti pe frontul de lupta. Parada a fost condusa de generalul de brigada Nicolae Ciuca ca si anul trecut.

1500 de militari au trecut pe sub Arcul de Triumf printre care Detasamentul Brigazii Antitero, Detasamente ale Garzii de Onoare, Brigada Speciala de Interventie “ Vlad Tepes” a Jandarmeriei Capitalei, parte din tehnica auto din dotarea Jandarmeriei, folosita la misiuni interne si internationale. Unul dintre momentele preferate ale multimii a fost Cavaleria Politiei Locale, care a defilat pe niste cai dresati impecabil. Aceasta a fost infiintata in 2009 si a fost primul an cand a fost inclusa in parada militara de 1 Decembrie.

Cu greu iti puteai gasi un loc de unde sa vezi parada, cei mai norocosi fiind fotografii de pe Arcul de Trumf, printre ei numarandu-se si fotograful National Magazin, Alin Craciun.

Alaturi de bunici si parinti, copii au fost cei mai incantati de tancuri, de elicoptere, de avioanele tip ghepard, de masinile de pompieri, de masinile de viteaza ale Politiei, de ambarcatiuni apartinand politistilor de frontier, echipaje moto, ATV-uri, barci pneumatice, si motociclete care au defilat pe sub Arc. Cei micuti priveau fascinati pozitionati potrivit pe umerii parintilor, parada.

Vremea a tinut cu oamenii, fiind 12 grade si un soare arzator. La megafon se auzeau farame din istoria Romaniei si prezentarea fiecarui act ce urma. Se auzea destul de greu din cauza forfotei si a obsesiei pentru gasirea unui loc potrivit.  

Parada a fost incheiata de trecerea Fanfarei pe sub Arcul de Triumf cantand muzica reprezentativa a armatei.

In timp ce oamenii se inchesuiau spre plecare, Ciocarlia se auzea pe fundal.

S-a estimat ca au fost prezenti peste 7000 de oameni.

Foto: Alin Craciun


Mai multe poze aici

Written by