De cele mai multe ori, epoca moderna matura incet dar sigur toate traditiile noastre. Matura identitatea fiecarui judet, fiecarui oras, si a noastra ca indivizi. Cand pot afirma cu tarie despre un obicei ca este unic, atunci ma simt implinit.
Fac referire aici la obiceiul Steagului, obicei care unic in tara noastra, adauga in fiecare an de Boboteaza cate un zambet pe fetele locuitorilor comunei Morteni, judetul Dambovita. Steagul reprezinta de fapt o prajina lunga de aproximativ 12 metri, care se pastreaza cu sfintenie acasa la proprietarul sau, intr-un loc ferit de soare si ploaie pentru a nu se deteriora. Pe aceasta se leaga geavrelele, ciucurii, betele sau cordelele pentru ca rezultatul sa fie unul deosebit. Este demn de mentionat faptul ca in varful Steagului se pune busuioc si o cruce din lemn. Geavrelele sunt batiste cusute cat mai nuantat de fetele tinere din fiecare casa, pe care iordanitorii (caci asa se numesc tinerii care intra in Steag in fiecare an) le strang, le aleg, le sorteaza si mai apoi le leaga pe prajina. Existau multe modele ce aminteau de cate o perioada frumoasa din viata celei care le-a cusut cu sudoare si sfintenie, dar timpul a facut ca numarul lor sa se reduca considerabil. Acest fapt este regretabil, dar niciodata nu se opreste. Este un aspect care se adapa cu sange proaspat in fiecare an.
In ziua de Boboteaza se aduna lumea in fata primariei din localitate pentru a vedea Steagul. De fapt, localitatea este divizata in patru zone asa ca exista patru Steaguri. Fiecare isi striga numele zonei din care provine cat mai tare pentru ca astfel se considera ca o anumita zona a dominat. Preotul boteaza Steagurile, iar in timpul acesta nu se inalta deloc. Se executa doar miscari lente de catre cei care se afla in fata. Apoi Iordanitorii merg pe la fiecare casa unde exista cate un sfant care poarta numele de Ion si inalta Steagul. Primesc bucate, vin sau bani pentru efortul pe care il depun. Greutatea Steagului este substantiala, asa ca pe langa Iordanitori (care au costum national si bete de-a lungul pieptului) exista si alte persoane de varsta medie, care au intrat la randul lor in Steag si acum ii ajuta pe cei tineri. Veselia si buna dispozitie domnesc autoritare pe tot parcursul itinerariului parcurs de ceata care se formeaza in spatele Steagului de fiecare data. Asa si trebuie. Este spiritul care clocoteste in toate zilele anului si se revarsa peste localnici in aceasta perioada. Se spune ca cine nu primeste Steagul nu va avea parte de noroc in anul de abia inceput. Dar asa ceva nu se intampla. Nimeni nu spune nu bucuriei de a-i primi pe Iordanitori. Acestia folosesc strigatura: HAP HAP HAP" pentru a-si anunta apropierea de fiecare casa. Daca exista fete nemaritate in aceea curte, ele vor fi cu siguranta aruncate in sus de trei ori si prinse…tot de trei ori, desi exista cazuri cand anumite persoane au fost prinse doar de doua ori. Lasa, trece! Sigur nu se supara nimeni. La sfarsitul zilei tinerii care au intrat in Steag se strang acasa la gazda (locul unde s-a legat in prealabil) pentru a se odihni si pentru a imparti ceea ce au primit de la oameni.
Este frumos pentru ca respira acelasi aer in fiecare an, dar printr-o noua gura. Este de apreciat vointa mortenarilor care nu renunta la ceea ce ii reprezinta. Multe se pot spune, insa conteaza doar ca exista si respira. Pentru ei anul pare sa imparta felii de fericire in aceasta zi. Ei sunt Steagul si el este in ei!
