“Regret anii pe care i-am pierdut cu drogurile, dar nu regret niciun ban cheltuit atunci.”
Se simte multa amaraciune si ofuri sugrumate in cosul pieptului, atunci cand spune asta. Multa istorie de povestit pentru C.A. (25 ani), acum ca priveste altfel, fiind “curat”, tot ce a trait in anii aceia.
Povestea vietii lui va duce un mare zbucium pana la final – drogurile.
Fiind un tanar adolescent cu o situatie financiara mai mult decat stabila, insa cu o familie faramitata, pentru ca “parintii mei au divortat cand aveam 4 ani”, C.A. a cautat sa combata socurile unei copilarii dure, ale lipsei mamei si ale mortii premature si brutale a tatalui sau cum a inteles mai bine.
Speriat, la o varsta extrem de sensibila, adolescentul a trait drogurile. Timp de 8-9 ani.
“Inima e slabita si acum, dupa toate intamplate.”, o simte si o spune.
Brutalitatea emotionala cu care a trait boala si moartea tatalui sau a fost scanteia, iar flacara aprinsa atunci a fost intretinuta cu grija de anturaj. O flama care a pustiit familia, trupul si mintea lui C.A.
Cuvintele asezate mai jos respecta maximum de acuratete posibil si sunt asezate astfel, pentru a contura cu putere o poveste. Cum o veti trai pe parcursul lecturii si cum o veti privi la finalul ei – tine de fiecare in parte.
Totul a pornit inainte sa moara tata. Cancer. Aveam in jur de 16 ani. Dintr-o prostie, pentru ca m-am speriat din cauza starii in care se afla. Un tovaras, un prieten m-a intrebat odata daca n-am niste calmante de la tata – niste fortral, morfina, sa ii aduc si lui. Si i-am adus, ca si asa imi zicea doctorul sa nu-l las pe tata sa-si faca multe calmante. Ma prefaceam ca i le pun in perfuzie, dar nu o faceam; le lasam in seringa si le bagam in buzunar.
Bunica imi zicea sa le arunc, si in timpul ala le dadeam tovarasului respectiv.
O data, de doua ori, de trei ori – pana cand tata a trecut pe morfina si eu am vrut sa fac bani din fortral, le vindeam cu 5 lei/fiola celor care se drogau.
Il vedeam pe tata cum se distruge. De fapt, momentul de impact psihic a fost atunci cand l-am vazut cum scuipa ligheane cu sange, cheaguri de sange. Nu stiu ce-si dadea afara in zilele alea.
M-am speriat atat de tare incat am fugit de acasa, plangeam, m-am dus la prima farmacie, mi-am luat o seringa si mi-am facut singur o fiola cu fortral.
Pentru ca dupa aia, usor-usor, sa inceapa tovarasul de care vorbesc sa… “hai, dom’ne, sa-ti arat ce-i heroina”; si asa am inceput sa-mi fac heroina injectabila direct.
In timp am ajuns sa fiu dependent de droguri, heroina in general.
Fiind in situatia asta, am inceput sa cer mai multi bani din casa, sa mint in sensul asta – cei din familie si-au pus semne de intrebare, mai ales bunica mea, dar nu stia exact ce se intampla cu mine. Cand nu mi-au mai dat atat de multi bani am inceput sa vand din casa: componente din calculatorul pe care il aveam pana l-am vandut pe tot, haine si altele.
Toate in stilul asta, pana s-a aflat; a durat vreo 4-5, chiar 6 luni pana sa se afle. Initial am vrut eu sa-i zic bunicii, dar cand m-am dus sa-i marturisesc, ea deja stia – “am vrut s-o aud si din gura ta” mi-a spus atunci.
I-am zis ca trageam la tigara – heroina. Atunci a decis sa ma trimita la Suceava, la rude, ca sa ma distantez de problema asta. Acolo am stat vreo 3 luni, o vacanta de vara, si intre timp renuntasem si la liceu si la sport – jucam fotbal la Dinamo, la juniori– din cauza asta. Imi scazuse rezistenta organismului, respiram prea greu, imi batea inima prea tare si facusem suflu sistolic (o afectiune a cordului – n.a.). Si daca mai voiam sa joc fotbal, as fi facut-o pe propria semnatura. Deci m-am lasat de fotbal.
Dupa ce am venit de la Suceava – recuperat total – am vrut sa fac ceva sa revin la o stare mai buna; m-am inscris la un liceu, insa din nou am luat contact cu anturajul si am simtit iar o pofta de… Iar ma apucasem.
M-am lasat, iar m-am apucat, iar m-am lasat si iar m-am luat de ele pana am ajuns rau de tot. De exemplu, bunica imi cumparase iar calculator, iar mi-a cumparat de toate si eu am reinceput sa le vand. Pentru ca iar ceream bani si daca nu mi-a mai dat, am vandut din casa. Pana am vandut tot calculatorul, de ramansese doar carcasa unitatii si monitorul – si monitorul era mai mic, il schimbasem – dar nu isi dadea seama, ca era batrana.
Tot asa, momentele au tot oscilat. Au trecut anii, m-am mai lasat, iar m-am luat, am mai cunoscut o fata, m-am lasat, pana am intrat intr-o perioada a vietii cand lucrurile au luat o turnura foarte dura.
Atunci credeam ca e smecherie toata povestea asta cu drogurile. Pana am simtit-o pe pielea mea.
A venit momentul sa ma internez la dezintoxicare. Dar pana sa o fac, o luasem cu drogurile vreo 2 ani – zilnic. Nu exista zi de la Dumnezeu sa nu ma droghez, pentru ca nu mai puteam. Si totusi, se pare ca am avut un organism destul de puternic incat sa suporte astfel de socuri. Corpul reactiona dur, eram slabit – vreo 69 de kg, de la cel putin 80 cat aveam inainte – si sincer nu am vrut sa ma internez. M-am imprumutat de bani de peste tot ca sa ma droghez, bunica platea datoriile.
Nu am vrut sa ma internez, pentru ca la dezintoxicare e un fel de puscarie. Acolo, daca nu esti cunoscut, esti “mancat”. Nu are voie sa intre nimeni la tine, nu vorbesti decat la geam, printre gratii, de fata cu doctorul, sunt camere de filmat; daca nu esti cat de cat cunoscut, ai mari probleme. Ceilalti pacienti iti fura hainele, pachetele.
Stiu un caz in care o persoana destul de cunoscuta, “smecheras”, a venit de acolo taiat. Au spart oglinzi si s-au taiat intre ei. M-am speriat. M-am gandit ca decat sa vin de acolo intr-o stare mai proasta, mai bine incerc eu sa ma las.
M-am dus, totusi, si am vazut cum sta treaba acolo. Deci m-am internat la dezintoxicare. Am iesit “curat”. M-am oprit de la droguri vreo 3 luni. Foloseam naltrexona, un medicament care functioneaza prin blocarea receptorilor din creier stimulati de heroina. Eu nu simteam nicio nevoie sau efect daca luam heroina, dar inima simtea; puteam sa-mi fac supradoza si sa mor fara sa-mi dau seama. Tratamentul asta nu-mi permitea sa consum alcool. Oricum nu simteam nici alcoolul daca beam, pentru ca naltrexona are acelasi efect si pentru alcoolici ca si pentru drogati.
L-am luat trei luni de zile, timp in care am stat in casa, m-am ferit sa ies afara, dupa care am zis ca vreau sa ies, sa beau si eu o bere. In ziua aia am baut si n-am mai luat naltrexona, tratamentul. L-am luat in ziua urmatoare; si tot asa pana am incetat sa-l mai iau. Am inceput sa beau, sa beau, sa beau, sa petrec si din nou drogurile. Rolul de baza in tot tabloul asta l-a avut anturajul.
In stilul asta am tocat toti banii pe care i-am avut; ca reper, am cheltuit 600.000 de euro intr-un an. Dar nu doar pe droguri. Erau petreceri, le dadeam bani altor drogati sa-si bage in vena, masini, scutere, ATV-uri, telefoane mobile de ultima generatie, cluburi, incepusem sa cumpar zeci de grame de heroina – 30 – 40 de milioane de lei vechi pe droguri intr-o zi. Toate astea din cauza drogurilor.
In fine, usor usor s-au dus toti banii si, odata cu ei, si asa-zisii prieteni.
Am fost si arestat. Pe droguri. Acuzat pentru trafic de droguri. Si am fost arestat de mai multe ori; cel mai mult, cu mandat de retinere preventivade 29 de zile. Si m-a scapat bunica-mea si tot asa.
N-o sa uit ce-am patit o data; arestat fiind, m-au omorat in bataie, asta pe post de interogatoriu, ca sa ma faca sa spun ca am droguri. M-au nenorocit. Foarte brutal s-a comportat politia cu mine. Eram pe strada si veneau mascatii cu electrosocul direct pe mine, in magazin au pus electrosocul pe mine, am lesinat si m-am trezit la politie; batut, imi dadeau sa beau sampon de urzica, sa beau sare cu apa ca sa vomit, pentru ca ei credeau ca eu am inghitit drogurile in pachete, mi-au dat sa mananc carbuni ca sa le scot afara prin defecare.
M-au batut inainte si de abia dupa mi-au dat ei avocat din oficiu. Dar au fost extrem de perversi, pentru ca nu loveau in fata ca sa nu se vada in public, ci doar in tibie, in degete, in talpi, in ficat, in plamani – unde te durea mai tare. Cand am iesit, primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma droghez, pentru ca nu mai puteam nici de bataie si nici de rau de droguri. E cumplit raul de droguri – te dor toti muschii, sa nu poti duce durerea la fiecare miscare, sa te doara toti dintii, sa vomiti numai fiere, numai puroi, capul, spatele, oasele, sa plangi de durere.
I-am dat in judecata, dar n-am avut ce sa le fac. Au musamalizat totul.
Dupa asta, am intrat iar la dezintoxicare, insa m-au dat afara pentru ca am batut un alt pacient.
Am repetat internarile la dezintoxicare de patru ori. Ultimele trei dati am avut astfel de incidente.
O data am trait un moment teribil de greu, cand a venit sora-mea cu fiica ei la mine in vizita si nepoata-mea – era foarte mica si n-o mai vazusem de mult timp – s-a prins de gratii si striga: “vreau la tine, unchiule, vreau la tine!”. Atunci mi s-a taiat rasuflarea.
Oricum, ca sa treci prin toate astea ai mult de tras. Ca sa te lasi, e greu. E foarte greu!
Mi-am facut supradoza, sa ma omor. Am vrut sa renunt la viata de atatea ori si m-am trezit la spital, in coma. De ce? Nu mai suportam viata. Nu mai suportam lumea din jur, ma desconsiderau: “uite drogatu’!” Sigur, aveam o sora, aveam o nepoata dar nu era vorba de asta. Nu simteam eu ca pot, nu puteam. Ajunsesem atat de rau incat am vandut si clanta de la usa. Nu mai puteam fizic, psihic. Atat de multe i-am facut si sora-mii incat nu a mai fost langa mine mult timp. Si atunci ma gandeam: “ma, pentru ce sa ma las?”
Asa incat am vrut sa ma omor. De trei ori am incercat. O data in parcul IOR, pe insula, acolo mi-am facut supradoza de 2 grame, am cazut si m-am trezit sub stele. O data, dar asta nu a fost cu gand de sinucidere, am luat 25 de diazepame dintr-un foc si m-am trezit la Floreasca cu perfuzii si aparate pe mine. Stiu ca mi-am revenit in SMURD o data, cand am luat perfuziile paramedicilor si ma intepam cu ele in mana. Atunci mi-a stat inima, am facut stop cardiac si mi-au readus la viata cu defibrilatorul. Aici problema a fost ca in ziua aia mi-a fost cumplit de rau, am luat un diazepam si nu simteam nimic; am mai luat unul, doua, trei, am baut, pana am luat toate foliile. Si in timp ce le inghiteam a venit cineva cu o “bila”(administrarea intravenoasa a drogurilor – n.a.)si mi-am facut si “bila” aia. Si combinatia asta cred ca a fost… de asta spun ca am avut un organism extrem de puternic, la cate a indurat.
A doua oara cand am vrut sa ma sinucid a fost atunci cand m-am apucat de spiceshop-urile astea, de etnobotanice. Mi-am facut trei plicuri simultan, in vena. Atat de rau m-a luat incat simteam ca plutesc si ca mi se inchid ochii si gandeam ca asta a fost.
Si a treia incercare de suicid a fost tot cu etnobotanice. Facusem rost de multe plicuri si am vrut sa-mi fac mult. Si am cazut. Din nou.
Au fost niste trairi foarte intense. Nu mereu, pentru ca am stat cuminte perioade de timp; cel mai mult am stat departe de droguri pentru 1 an, prin decizia mea si atat.
Problema mare cu etnobotanicele e ca nu iti fac un rau fizic atat cat iti dau unul psihic. Atat de mult iti doresti sa-ti faci in continuare, incat te tavalesti pe jos. Heroina iti da rau fizic, etnobotanicele te macina psihic, cu manifestari in genul cocainei. Placerea era atat de mare incat minteam atat de rau, cu un asa tupeu incat… Am mintit lumea pe strada, necunoscuti, pentru ca imi mai trebuiau 5 lei si am oprit o persoana cu masina si am zis ca am nevasta in spital, a nascut si trebuie sa-i duc scutece si n-am niciun ban. Si mi-a dat 10 lei. Gandeste-te ca, in mod normal, mi-e rusine sa ma duc fara 1 ban sau cu bani marunti la magazin, dar sa ma duc sa cer cuiva pe strada.
Ce sa mai, prostia cu drogurile m-a bagat in alte prostii, mult mai periculoase, de la care am reusit sa ma scap la limita si cu mult efort.
Cand bagam in vena, sentimentul era cu totul detasat de cotidian. Eram “zmeu”, ziceam ca lumea e a mea, ca nu imi pasa de nimeni si nimic; si cand ma lasa imi parea rau si trebuia sa ma droghez iar ca sa ating starea respectiva. Si, incet-incet, apareau raurile fizice. Totusi, peste efectele fizice ale drogurilor treci, eu am trecut, dar cele mai dure sunt urmele psihice, mintale, pe care le lasa consumul si dependenta. Efectele psihice te macina pe creier, te imping mai mult in consum, mai mult si mai mult. E, de exemplu, ca la o bataie; primesti o bataie crancena – urmele fizice trec intr-o saptamana, o luna, doua, trei, dar efectele asupra psihicului sunt teribile.
Ajunsesem sa iau si banii de mancare pentru copilul sora-mii ca sa ma droghez. Bani pe care mi i-a dat sora-mea ca sa scape de mine, atat de urat ma manifestam.
In fata bunicii m-am taiat ca sa imi dea bani sa imi bag in vena. M-a blestemat pentru asta. Nu cred ca meritam blesteleme alea, dar si asa am tras, am tras enorm pentru toate, eu le-am facut si eu le-am tras. Atat de mult am plans si atat de tare am vrut sa fie cineva langa mine ca sa ma sustina, o familie, pe cineva acolo. Cand ieseam din spital, de la dezintoxicare, atat de rau plangeam si eram pornit sa ma reapuc de ele, pentru ca nu era nimeni pentru mine acolo cand aveam nevoie. O incurajare, un sfat – nu le gaseam si de asta toate deciziile si actiunile mele au fost facute dupa capul meu.
Unele din cele mai puternice vorbe le-am auzit de la un strain practic, o cunostinta amicala, detasata, care atunci cand ma vedea imi reprosa: “unde e omul ala pe care-l cunosc eu, unde a disparut, ce-ai facut cu el?”. Dupa momentul asta, atat de tare am fost impresionat, incat am mers singur la dezintoxicare a patra si ultima oara inainte sa ma “rup” complet de ele.
Inainte sa ma las definitiv de droguri, ma luasem iar de ele si, de disperare, am plecat in strainatate, ca sa o “rup” de tot.
Cand am plecat afara din tara, in iulie 2010, eram curat.
Acum, C.A. e dezintoxicat complet, asteapta un copil cu fata cu care urmeaza sa se cunune si si-a redescoperit mama, alaturi de fratele, sora si nepoata lui.
