Am ales sa incep acest articol printr-o intrebare:
Cum te vezi tu pe tine?
Eu te intreb, de fapt: cine esti tu? Mai specific, te intreb, cine esti tu, din perspectiva ta? S-ar putea ca primul raspuns care iti trece prin minte sa fie: “Pai, eu sunt eu!”, urmand sa iti enumeri mental numele, sexul, apartenenta rasiala, nationalitatea, rolurile sociale si profesionale pe care ti le asumi sau pe care pur si simplu le-ai mostenit (fiu/fiica, nepot/nepoata, mama/tata, prieten/prietena, iubit/iubita, angajat/angajata, sef/sefa etc.)
Urmatoarea intrebare este: Cum esti tu?
La asta ai putea raspunde prin caracteristici generale pe care consideri ca le ai: bun(a), special(a), deosebit(a), obisnuit(a), normal(a), organizat(a), dezorganizat(a) samd. Aici vei putea sa adaugi oricate caracteristici. Si e foarte bine sa te gandesti care ar fi acestea, si eventual, chiar sa ti le notezi – asta pentru ca atunci cand ai lucrurile scrise negru pe alb, totul devine mult mai clar, si ca atare, nu ramai in ceata, nu uiti la ceea ce te-ai gandit si poti avea oricand acces direct, vizibil si concret la ceea ce te-ai gandit.
Si desigur, urmeaza o intrebare care pe multi dintre noi ne sperie, pentru ca nu stim raspunsul adevarat:
Cum te vad ceilalti?
Acum vreo o saptamana, intr-o seara calda ce se prefigura a fi foarte relaxanta dupa o zi intreaga de lucru, stateam cu cativa prieteni buni la un pahar de vorba. Glumind si razand, povestind si amintindu-ne istorii personale, ne-am dat seama la un moment dat ca ne lipseste un element esential, mai exact sarea si piperul in discutia noastra de atunci.
Zambind misterios din coltul gurii, Ana, care se afla de cealalta parte a mesei fata de mine, a lansat un joc de o finete deosebita, si asta fara ca vreunul dintre noi sa isi dea seama de ceea se intampla cu adevarat.
"Mi-as dori ca fiecare dintre voi sa-mi spuna ce crede despre mine", ne-a zis ea.
Desigur, imediat au aparut, din partea persoanelor de fata, comentariile de genul: "Eu nu spun", "Eu nu stiu" sau clasicul "Nu ma intereseaza!" Insa dupa o scurta dezbatere despre scopurile acestui joc de opinion sharing, pana si cei reticenti s-au dat treptat pe brazda, acceptand sa-si impartaseasca parerile personale, nespuse probabil niciodata. Asadar, atunci cand fiecaruia dintre noi ii venea randul, urma sa spuna ce crede despre fiecare dintre cei prezenti.
Parerile pe care le-am primit mi s-au parut formidabile, si asta pentru ca, inca o data, mi-am dat seama ca ceea ce consider eu despre mine, nu este ceea ce vad ceilalti la mine.
S-ar putea sa te intrebi cu ce te ajuta acest joc, de ce ai vrea sa-l practici si care ar fi beneficiul tau real. Iar raspunsul este uimitor de simplu:
Esti tu insuti asa cum te vezi din interior, insa traind in societate, ceilalti te pot ajuta sa fii tu insuti in interior si sa transmiti acelasi lucru in exterior.
Nu exista doi oameni identici.
Richard Bandler si John Grinder, creatorii Programarii Neuro-Lingvistice, explica de ce ceea ce vedem, este interpretat de fiecare dintre noi in mod diferit. Harta nu este una cu teritoriul, spun ei in Structura Magicului – cartea de capatai a NLP-ului. Cu alte cuvinte, oamenii cunosc realitatea prin simturile lor, prin intermediul credintelor lor si evident, prin intermediul experientelor trecute.
Milton Erickson, cel care a dat lumii hipnoza clinica moderna si psihoterapia ericksoniana, explica la randul lui:
"Nu exista 2 oameni identici. Nu exista 2 oameni care sa inteleaga aceasi propozitie in acelasi fel… Asadar, atunci cand relationezi cu oamenii, incearca sa nu-i incluzi in conceptia ta despre ceea ce ar trebui ei sa fie."
Oglinda, oglinjoara…
De fiecare data cand ma gandesc la motivele pentru care oamenii vorbesc limbi diferite atunci cand discuta despre acelasi lucru, imi apare automat in minte povestea Albei Ca Zapada, a mamei sale vitrege si a oglinzii fermecate. Intrebarea celebra “Oglinda, oglinjoara, cine-i cea mai frumoasa din tara?” primeste de fiecare data acelasi raspuns, spre disperarea vrajitoarei. Orgoliul si vanitatea o impiedica pe aceasta sa accepte felul in care este vazuta, ceea ce nu ii aduce decat frustrare, nemultumiri si sentimente de ura fata de fiica sa, a carei frumusete, este posibil sa fi fost cu adevarat mai deosebita. Alba ca Zapada este o poveste esentiala pentru copii, acestia urmand sa inteleaga si sa isi rezolve la nivel interior adanc problema vanitatii si a orgoliului, prezente in orice fiinta umana.
Asadar, intrebarea se poate pune acum in felul urmator:
Cine esti tu cu adevarat?
