Viseaza, simte, descopera, reinventeaza-te…!
Cu totii ne dorim sa putem lua contact cu o astfel de viata; sa dormim mai putin, sa visam mai mult, sa decoperim lumea, dar nu palpabil…
Hai sa desenam, dar fara creion, hai sa pictam, dar fara culori, sa visam fara sa dormim, sa descoperim fara sa cautam…hai sa citim lumea in culori!
Ne-am gandit vreodata ce reprezinta fiecare culoare pentru noi insine? Fara sa apelam la teste de autocunoastere si jocuri ale psihologilor, noi insine putem descoperi lumea cu ajutorul a tot ce ne inconjoara.
Ce-ar fi sa interpretam picturile abstracte in viziunea noastra? Sa asociem o culoare fiecarui sentiment al nostru…?
Cum ar fi sa ne imaginam ca avem propriul nostru univers, plin de culoare, sentimente, zambete…
Ne dorim sa fim mai receptivi fata de opera de arta, capodopere, arta plastica!
Sunt sigura ca pentru fiecare individ exista acel ceva care il invaluie in sentimente,il face sa vibreze, il domina…
E minunat sa traiesti intens fiecare clipa, sa-ti doresti sa fii fericit din punct de vedere spiritual, sa stai departe de tot ceea ce-ti umbreste fericirea.
Vin cu propunerea sa vizitam mai des muzeele, pentru ca avem si ne reprezinta! Muzeul “Curtea Veche” este plin de istorie si reprezinta o amenajare spectaculoasa a resedintelor domnesti din secolele XVI-XIX. Nu poti fi indiferent la cetatea Bucurestilor stiind ca a fost ctitorita de maretul Vlad Tepes. Nu ai cum sa nu fi impresionat de exponatele Muzelui de Opera Romana unde gasesti marturii ale inceputurilor operei in Romania, costume ,partituri si diferite obiecte care te fac sa te simti intr-o alta epoca. Ca sa nu mai vorbim de splendidul “Muzeu de Arta Populara”, unde gasesti diferite piese de arta populara roamaneasca de pe intreg teritoriul Romaniei. Piese precum icoane, tesaturi, ceramica, obiecte de lemn , instrumente muzicale traditionale care ne duc cu gandul la bunicii nostri, la modul de viata stramosesc! Sa ne lasam cuprinsi de taina, mister, talent si culoare.
Sa nu ignoram tablouri pana nu descoperim si intelegem telul acestora, sa nu le fim indiferenti pictorilor care si-au dedicat viata pensulilor si culorilor pentru ca noi sa ne putem bucura…! Vorbim aici de romani care ne-au facut celebrii datorita muncii lor! Stim cu totii ca tablourile lui Nicolae Grigorescu sunt de o frumusete uluitoare si nu poate fi contestata unicitatea acestora. Ca sa venim cu exemple concrete “Printre dealuri si muscele” este o pictura care nu numai ca iti incanta simturile, dar te cheama si la un “joc” imaginar in universul rural. De asemenea,” Luminis” ilustreaza intr-un mare fel stralucirea si frmusetea peisajelor rurale in care ti-ai dori sa te regasesti macar o singura data! Lista pictorilor care au lasat in urma lor sensibilitate si arta este lunga si nu vreau sa o intrerup, asa ca amintesc de faimosul Stefan Luchian ale caror lucrari te fac sa-ti pui intrebarea daca este posibil ca un om sa faca ceva atat de maret si de vibrant…cu lucrarea “Efect de luna” pur si simplu iti taie respiratia, iar “Flori de gradina” este lucrarea cu care si-a desavarsit munca! Vibrezi de emotie la gandul ca acestia nu scriu cuvinte…dar picteaza povesti de viata in culori…transmit emotii in umbre si iluzii in lumini; visezi cu ochii deschisi la minunatele noante; figura abstacta ai putea fi chiar tu, dar sub o alta forma si intr-o alta dimensiune.
Ne-am pus vreodata intrebari de genul: “ne reprezinta culorile?”, “ne dau anumite stari?”,”ne influenteaza?”, raspunsul acestora este DA! Desi cateodata le consideram insignifiante, au rol miraculos asupra noastra, ex: terapia prin culori, care se stie ca stimuleaza activitatea biologica a organismului. De retinut, culoarea rosie ne trateaza de depresie, iar oamenilor depresivi li se recomanda culoarea rosie atat in vestimentatie cat si in mediul ambiant. Putini sunt cei care stiu ca potocaliul are efect de insanatosire si te ajuta sa scapi mult mai repede de spaima, tristete. De asemenea, este recomandat in bolile la rinichi si a vezicii urinare. Culoarea verde este benefica pentru vedere, sistemul nervos si epiderma. De altfel stimuleaza activitatea cerebrala, perceptia informatiilor si o gandire coerenta si precisa! Printre culorile puternice care au efecte benefice se numara si albastru care calmeaza emotiile, scade tensiunea arteriala, micsoreaza durerile in cazul ulcerului.
Culoarea , acest minunat dar al naturii, pe langa faptul ca iti incanta simturile, are si multe beneficii ascunse, care le fac pe cat de frumoase, pe atat de misterioase!
Ne reprezinta, ne insotesc, ne inspira, ne reinventam si voluntar sau nu, zilnic citim viata in culori!