O poveste despre un om deosebit.
Imi aduc aminte ca eram in ultimul an de facultate, cand am aflat ca una dintre noile materii introduse in programa era grafologia (o surpriza placuta, dealtfel). Cu un an inainte urmasem primele cursuri de hipnoza si sugestie si ramasesem impresionat de ceea ce aflasem. Intr-adevar, potentialul activ al mintii umane aparuse dintr-o data ca fiind uimitor. De grafologie – stiinta descifrarii omului dupa scrisul sau – auzisem, insa nu aprofundasem deloc subiectul.
Primul lucru care m-a frapat a fost varsta profesorului care urma sa ne predea grafologia. Doctorul Andrei Athanasiu era un tip mic de statura, usor cocosat, cu parul complet alb si parea sa aiba maxim 70 de ani (mult mai tarziu am aflat ca, de fapt avea 86).
Tipul era ca argintul viu, nu era capabil sa stea o clipa locului si era clar ca ii placea la nebunie sa faca ture prin sala de curs. Vorbea foarte pasionat despre psihologie, medicina, psihiatrie, grafologie si inca vreo duzina de subiecte care nu aveau nicio legatura cu cursul… Sau asta, cel putin aparent. Povestile pe care le spunea, ne-am dat seama mai tarziu ca aveau, de fapt legatura cu fiecare dintre noi. Insa fiind vrajiti de stilul absolut neasteptat si de fiecare data altul al profesorului, nu remarcam aceate legaturi si modul in care ne invata ceea ce isi propusese, fara sa ne invete, stiind ca fiecare urma sa isi extraga propriile invataturi de care avea cu adevarat nevoie.
Mi-am dat seama mult mai tarziu ca tot ceea ce facea la curs era conform unei programe, insa ceea ce spunea si modul in care o spunea la un moment dat, era pur intuitiv – semana foarte mult cu un copil care se joaca – insa contrastul era adus de aerul savant si serios.
Si atunci m-am intrebat: oare ce l-a determinat pe acest om sa ajunga la o varsta respectabila, sa lucreze, sa ramana interesat si pasionat de ceea ii place, si totusi sa-si pastreze, in spatele parului alb si al ridurilor, o imagine de om tanar si vioi?
Am cunoscut o multime de oameni ce au atins varste de 70 sau 80 de ani. Unii dintre ei, nu numai ca aratau si aveau un tonus excelent, insa pareau sa radieze, sa transmita ceva deosebit, si asta fara a face vreun efort constient. Altii, in schimb, ii puteam vedea plimbandu-se prin parc, parca resemnati, poate putin tristi, poate chiar melancolici. Vorbind cu oamenii care afisau un astfel de comportament, nu de putine ori am aflat ca se considerau ca nefiind buni de nimic, isi regretau tineretea pierduta, ca si multe dintre deciziile luate.
Desigur, ne putem intreba daca aceste lucruri au cu adevarat un sens.
Comportamentul defineste omul?
Acum vreo 60 de ani, psihologii se intrebau inca "ce este omul" si ce il determina sa faca tot ceea ce face, ce il face pe unul sa aiba succes si sa-si implineasca viata pe toate planurile, iar pe altul sa nu reuseasca vreodata sa obtina ceea ce isi doreste, avand un trai nelinistit si plin de probleme.
Omul a fost studiat in detaliu, la nivel anatomic, dar mai ales psihologic, mental si spiritual. Insa, in urma aparitiei tehnologiei si a stiintelor moderne, oamenii s-au gandit ca tot ceea ce s-a studiat anterior, incepand din antichitate, e fals si merita lasat deoparte.Ulterior, psihologii comportamentalisti au inceput sa studieze indivizi cu istorii si conditii asemanatoare de viata care totusi s-au dezvoltat diferit sau chiar diametral opus unul fata de celalalt. Cercetatorii nu intelegeau de ce se intampla asta, cand conform lor, acelasi stimul ar trebui sa produca aceeasi reactie, indiferent de subiect. Ca atare, erau descumpaniti pentru ca studiile de laborator efectuate cu cobai soareci nu se aplicau la oameni…
Multi ani s-a lucrat la aceleasi studii, evident pentru a mentine conditiile experimentale intacte. Si totusi, studiile nu ieseau asa cum si-ar fi dorit ei. Intr-un tarziu, au fost nevoiti sa accepte studiile altor psihologi, umanistii, care explicau ca omul nu poate fi inteles numai din comportamentul sau vizibil, ci mai ales cu ajutorul unor elememnte interioare, mai de profunzime, cum sunt gandirea, imaginatia, motivatia, temperamentul si, chiar intuitia.
O concluzie neasteptata?
Asadar, da, comportamentul defineste omul! La suprafata, putem sa tragem o concluzie despre o anumita persoana doar din actiunile acesteia. Insa la un alt nivel, mai adanc, persoana determina aceste comportamente prin atitudinea sa. La nivel mental, preocuparile, focusul, capacitatea de concentrare si analiza a lumii, il schimba, pana la detaliu de fizionomie. S-ar putea, asadar ca un om sa aiba o varsta, si totusi sa afiseze o alta – pe care o numim varsta psihologica.
Cele mai recente cercetari arata ca modul in care gandim – mai exact la ce ne gandim si in cat timp facem asta – ne determina cursul vietii si ceea ce odinioara, am fi putut numi destin. Iar acest concept abstract si totusi ciudat de prezent pe buzele fiecaruia – destin – apare, dupa mai bine de 2000 de ani intr-o lumina noua, pentru ca, asa cum spune Anthony Robbins – lider mondial in domeniul dezvoltarii performantei de varf:
Daca faci ceea ce ai facut dintotdeauna,
vei primi ceea ce ai primit dintotdeauna.
