Adrian Marian Rosan este in prezent Lector dr. la Catedra de Psihopedagogie Speciala, Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei, UBB Cluj-Napoca. Ne va vorbi in cele ce urmeaza despre cum ne alegem partenerul de cuplu, care sunt caracteristicile care influenteaza alegerea partenerului, cum se comporta partenerii de cuplu in functie de tipul de atasament pe care il au si multe alte aspecte ce privesc atasamentul in relatia de cuplu.
Cum ne alegem partenerul de cuplu?
La intrebarea aceasta as face inainte cateva precizari. Intotdeuna cand o persoana intra intr-o relatie romantica cu o alta este bombardata de cei din jur cu cel putin doua intrebari: Ce fel de persoana este ? Cum va intelegeti ? Si de obicei, la inceputul unei relatii raspunsurile la cele doua intrebari sunt extrem de pozitive, dupa care pe parcursul relatiei ele se atenueaza, se estompeaza si de multe ori pozitivul se transforma in negativ. Atasamentul reprezinta „un model de lucru intern” , iar perceptia acestuia in relatia romantica sau in relatia de cuplu are in centru urmatoarele caracteristici: deschidere, apropiere, dependenta, angajament si afectiune. Si oare cine nu-si doreste ca intr-o relatie sa poata discuta despre orice, sa simta ca este iubit, sa stie ca se poate baza pe celalalt? Prin urmare, alegerea partenerului este influentata de caracteristicile amintite anterior, caracteristici care in ziua de azi, pot lua diverse forme; de exemplu un partener cu potential financiar crescut poate crea o forma specifica de „dependenta” in relatia de cuplu.
Cum se formeaza atasamentul in relatia de cuplu? Exista vreo legatura intre atasamentul format in cadrul relatiei copil-parinte si atasamentul in cadrul relatiilor de cuplu?
Inainte sa vedem cum se formeaza atasamentul in relatia de cuplu este important sa stim ca ceea ce Bowlby si Ainsworth au denumit „atasament” in spiritul behaviorismului nu reprezinta doar comportamentul caracteristic atasamentului, ci si sentimentul de dragoste nu numai la copii, ci de la nastere si pana la moarte. Modelul de lucru al persoanei semnificative din copilarie se regaseste in relatiile cu fratii sau cu prietenii, apoi in adolescenta, in relatiile cu primul partener, si in special in casatorie. Acest model de lucru poate fi modificat de experientele pozitive sau negative din timpul vietii.
Cand vorbim de formarea atasamentului in relatia de cuplu includem si dragostea, atat cea pasionala, cat si cea de, sa zicem metaforic „de cursa lunga” sau de convietuire. Dragostea este considerata ca fiind parte a unor mecanisme evolutive reglatorii menite sa rezolve problemele specifice interpersonale cu semnificatie adaptativa. Dragostea pasionala rezolva problema atractivitatii care ii poate determina pe indivizi sa intre intr-o potentiala relatie de cuplu pe termen lung:
-atrage interesul celorlalti,
-angajeaza comportamentul de construire a unei relatii,
-apoi presupune o reorganizare a activitatilor si relatiilor pentru a putea sa-l incluzi pe celalalt.
Dragostea de convietuire rezolva problema angajamentului, ceea ce face sa se mentina relatia partenerilor in timp cu avantaje in realizarea sarcinilor evolutioniste:
-cresterea descendentilor pentru a ajunge la maturitate,
-apararea de rivali sexuali si
-mentinerea apartenentei la un anumit grup
Atasamentul in relatia de cuplu, care confrom unor studii este similar celui din copilarie (sigur, evitant si anxios) sau conform altor studii este de patru feluri care rezulta din modelul sinelui si modelele celorlalti (securizant, preocupat, dismisiv si fricos) se reflecta in amintiri, atitudini, scopuri si gestionarea necazurilor.
In general, adultii cu un atasament sigur isi amintesc ca parintii lor au fost calzi, tandri si iubitori, cei cu tendinte de evitare ca mamele lor au fost reci, ostile si inaccesibile, iar cei cu un atasament anxios isi amintesc tatii ca fiind nedrepti. Persoanele sigure se straduiesc sa aiba relatii frumoase cu cei pe care ii iubesc, au un respect de sine crescut si putine indoieli cu privire la propria persoana, isi recunosc supararea si isi sustin parerea, pe cand cei cu un atasament evitativ ii privesc pe ceilalti oameni cu suspiciune, pastreaza distanta fata de cei dragi, nu-si tradeza trairile si apreciaza mai mult realizarile decat intimitatea. Persoanelor anxioase le este greu sa-i inteleaga pe altii; acestea se tem in permanenta de respingere, nu sunt de acord cu autonomia si independenta persoanelor pe care le iubesc, isi manifesta furia si supararea, insa atunci cand sunt amenintate devin brusc amabile si dornice de a fi pe plac.
Cum se comporta in cuplu persoanele care manifesta un atasament de tip securizant, evitant, anxios ambivalent?
Din majoritatea studiilor reiese ca atasamentul sigur este cheia succesului in relatia de cuplu, fiind mai important de multe ori chiar decat trasaturile de personalitate.
Raportandu-ne la casatorie, nu o sa fiu neaparat de acord cu Kierkegaard care spunea ca „mai bine mort decat prost casatorit”; este totusi o binecuvantare ca intr-un cuplu ambii parteneri sa aiba un atasament sigur, desi acest lucru nu se intampla extrem de des. In relatia de cuplu si in casatorie trei aspecte sunt favorizate de un atasament sigur : grija reciproca, sexul si modul in care partenerii rezolva situatiile dificile. In cuplu persoanele cu un atasament sigur sunt mai apropiate, simt cand partenerul are nevoie de ceva, evita aventurile si cred ca sexul fara dragoste nu este foarte placut. Persoanele cu atasament evitant sunt de multe ori insensibile si distante, sunt mai dispuse sa accepte relatiile ocazionale de gen one night stand, desi paradoxal nu au parte de prea multe si le place sa faca sex fara dragoste. Persoanele cu un tip de atasament anxios manifesta adevarate „obsesii” in a oferi ajutorul partenerului si a-i purta de grija, fie ca are sau nu nevoie. Femeile anxioase manifesta interes pentru exhibitionism, voyeurism, masochism, in timp ce barbatii anxiosi pur si simplu beneficiaza de mai putin sex.
Este de retinut ca o relatie sau o casnicie functioneaza mai bine atunci cand unul dintre parteneri are un atasament sigur, decat atunci cand ambii parteneri au un atasament evitant sau anxios, sau unul prezinta un atasament evitant, iar celalat un atasament anxios.
Este necesar sa mergem la terapeut pentru a ne modifica un stil de atasamenr care afecteaza relatia de cuplu si nu numai? Argumentati!
Evident, raspunsul este DA. Dar apelul la terapie, in opinia mea, nu trebuie realizat de pe pozitia multor manuale maritale, care asa cum spunea Martin Seligman, in loc sa ofere solutii pozitive sunt pline de tipologia barbatului violent, femeii ranchiunoase si soacrelor acrituri, ceea ce poate fi extrem de deprimant pentru ca accentueaza nu ideea unor solutii pentru o casnicie sau o relatie de cuplu functionale, ci te duce mai degraba cu gandul la cum sa suporti o casnicie ratata. Si acum o sa iti spun un lucru probabil uluitor, insa validat stiintific, intr-o casnicie cu cat este mai mare iluzia, cu atat aceasta este mai fericita. S-au realizat studii in care fiecare partener al unui cuplu sa vorbeasca despre sine insusi, apoi despre partener si in final despre o persoana ideala imaginara, alaturi de care si-ar fi dorit sa traiasca. De asemenea, prieteni comuni ai fiecarui cuplu au fost pusi sa-i evalueze pe cei doi membri ai cuplului. Cu cat discrepanta era mai mare intre ceea ce credeau prietenii si ceea ce credea unul dintre parteneri, mai ales atunci cand partenerul vedea calitati la celalalt, iar prietenii nu, cu atat „iluzia” era mai mare, iar cu cat iluzia era mai mare cu atat relatia era mai fericita si stabila. Sa nu intelegem ca mergem la terapeut pentru a ne creste iluziile privind calitatile partenerului si astfel vom avea o relatie armonioasa bazata pe principul „Pastrati-va iluziile”, ci apelam la terapie pentru a ne identifica tipul de atasament care creeza dificultati in relatia de cuplu care, fiind „un model de lucru intern”, ne ofera posibilitatea de a–l modifica.
Inainte de a ne lua ramas bun, doriti sa transmiteti un gand frumos, un indemn sau o urare tinerilor care citesc cu interes acest articol?
Un gand de final este un pasaj din Corinteni cu mari valente terapeutice:
„Dragostea e rabdatoare, dragostea e plina de bunatate, dragostea nu pizmuieste, dragostea nu se-mbufneaza, nu se umfla de mandrie, nu-nfaptuieste nimic necinstit, nu cauta castig pentru sine. Nu se acreste, nu banuieste raul, nu se bucura de strambatate, dar se veseleste de adevar. Iarta totul, crede totul, spera totul, sufera orisice”
Cei care iubesc, utilizeaza “alchimia iluziilor” pentru a-si estompa defectele si a-si ridica la rang de calitati lipsurile, dar spunea acelasi Martin Seligman “oamenii pe care ii iubim nu ne pot demonstra un devotament profund si irational, decat daca suntem unici in ochii lor”
Va doresc un an si multi ani de aici inainte in care sa fiti, sa deveniti sau sa ramaneti Unici in ochii celor pe care ii iubiti!
