Prima substanta dulce folosita de oameni, mierea este in egala masura un aliment si o delicatesa, dar a fost utilizata de-a lungul timpului si ca medicament sau intaritor. In unele cazuri a fost chiar sacralizata, fiind folosita in ritualuri si ceremonii.
Calitatile terapeutice ale mierii sunt bine cunoscute inca din antichitate. Exista insa un tip care intrece cu mult valorile curative ale mierii obisnuite. Este vorba despre mierea de Manuka, considerata in prezent cel mai puternic antibiotic natural. Aceasta substanta aproape miraculoasa este obtinuta din florile unui arbore pitic din Noua Zeelanda si Australia, numit si “arborele de ceai”. Cu cat zonele din care provin sunt mai izolate si mai necontaminate, cu atat mierea este mai fina si proprietatile ei mai puternice.
Desi triburile locale si primii colonisti au stiut dintotdeauna despre calitatile ei deosebite, medicinei moderne i-a luat multa vreme sa le descopere. Abia in 1981 directorul departamentului de Cercetare al Mierii in cadrul Universitatii Waikato din Noua Zeelanda, dr. Peter Molan a constatat ca mierea de Manuka are efecte foarte puternice antibacteriene, antifungice, antivirale, antioxidante, antiinflamantorii, fiind o adevarata comoara pentru organismul uman.
In urma cercetarilor, mierea de Manuka a fost clasificata in trei categorii:
1. Miere de Manuka de consum, care include cea mai mare parte a substantei cunoscute sub acest nume, fara proprietati deosebite fata de cea obisnuita.
2. Miere de Manuka Activa, cu activitate antibacteriana peroxidica – sub actiunea unei enzime, in miere se produce un agent antibacterian numit peroxid de hidrogen. Acest lucru se intampla cu toate tipurile de miere, dar in cazul celei de Manuka nivelul este foarte ridicat, astfel ca si efectul antibacterian este mult mai puternic.
3. Miere de Manuka UMF, cu activitate antibacteriana non-peroxidica – in acest caz agentii antibacterieni sunt generati de actiunea unor acizi, fenoli si alte elemente inca nedeterminate. Factorul UMF este specific, exista chiar o asociatie, Unique Manuka Factor Honey Association, care certifica si acrediteaza producatorii.
Mierea din ultimele doua categorii este produsa de albine in cantitati foarte mici, iar proprietatile ei o fac eficienta in tratamentul a numeroase afectiuni, de la raceli si simptome de gripa la afectiuni ale sistemului digestiv – indigestii, ulcer, gastrite, dar si extern, pentru rani, arsuri si boli de piele de natura infectioasa sau nu.
Ca orice substanta ce se poate administra in scop terapeutic, nu este recomandat sa se exagereze. Exista de asemeni cazuri in care este chiar contraindicata – diabetici, copii sub 18 luni, femeile insarcinate sau care alapteaza. In general insa, mierea de Manuka este considerata de toti cei care au incercat-o un aliment-minune.