Stefan Luchian, pictor de mare anvergura a ramas in constiinta noastra fiind unul dintre cei care si-au dedicat intreaga viata celei mai meticuloase arte, unde rolul principal il au jocul culorilor, al luminilor si al umbrelor si anume arta plastica. Se remarca inca de la inceput prin originalitate si profunzime, iar opera „Safta Florareasa”, a fost descrisa ca fiind „opera originala a unui stil original”; aceasta a fost urmata de pastelurile „Impresii din Vulcana”, deopotriva remarcate datorita stilului simplist, dar plin de continut emotional. Un mare succes l-a cunoscut si cu autoporteretul sau, „Un zugrav”, lucrare cu care a participat la mai multe expozitii din cadrul „Tinerimii artistice”.
„Lautul” si „Fetita cu portocala” sunt operele definitorii ale lui Luchian, iar intr-un reportaj realizat de Virgil Cioflec, acesta il numeste pe Luchian, fiind alaturi de Nicolae Grigorescu si Ioan Andreescu, „singurii trei pictori pe care i-am avut pana acum”;
Desi viata i s-a aratat potrivnica, a continuat sa picteze, iar lucrarile sale explodau de culoare, frumusete, emotie, debordau de energie si optimism; nici nu te puteai gandi ca acestea erau rezultatatul muncii unui om imobilizat intr-un fotoliu, ci mai degraba ale unui om bogat sufleteste, fericit trupeste… durerile fizice ale pictorului erau ameliorate datorita antidotului care se numeste culoare… a lasat posteritatii o veritabila colectie de tablouri si picturi, varietate de culoare si emotie, optimism si energie. A fost foarte apropiat sufleteste de peisajul clasic, cel rural, in care se putea regasi…
„Margine de crang”, „Dupa ploaie”, „Moara de la poduri” sunt doar cateva dintre peisajele clasice, pe care el le-a redat in maniera sa simplista, dar amplificate de culoare, de contur, lumini si umbre, a creat cadrul natural complet, in care se regasea, fiind constient de structura sa umana efemera, prin peisajele sale. Noi, cei care ramanem pierduti in magia culorilor, il vedem pe el, pe cel care a reusit sa acumuleze varietate, pe care ne-o transmite noua prin puncte regasite intr-un peisaj.
Spre sfarsitul vietii a facut o adevarata obsesie pentru flori, asa se face ca regasim numeroase picturi ce prezinta in cadrul principal „Garoafe”, „Flori de tufanica”, „Trandafiri”, „Maci” sau „Albastrele”. Aceste tablouri reprezinta opere care au facut inconjurul lumii, au atras atentia asupra meticulozitatii si sensibilitatii pictorului datorita faptului ca un barbat poate fi atat de sensibil si atent, incat sa redea perfect frumusetea florilor, conturand fiecare petala.
„Maci”, opera inspirata din acelasi cadru clasic de la tara, te surprinde intr-o cromatica specifica pictorului si face din aceste plantute banale de la tara, adevarate frumuseti pe care doar un artist le poate recunoaste in adevarata lor esenta. Fragilitatea lor, dar si efemeritatea caracteristica acestor flori, l-au impulsionat pe Luchian sa caute dincolo de ceea ce vede ochiul. Si ce vede? Sensibilitatea redata fin, fragilitatea conturata atent si energia colorata energic.
La polul opus stau „Trandafirii”, apreciati pentru rezistenta lor, pentru parfumul subtil, pentru forma perfecta pe care o au. Iar „Albastrelele”, florile primavaratice, au facut din lucrarea sa o veritabila capodopera pe care si acum o putem admira la muzeul din Bucuresti. Ne incanta simturile, ne delecteaza privirea si ne bucura nespus sa fim martorii unei explozii de culoare, care ia diferite forme.
El traieste si acum in sufletele noastre, pentru ca ne-a lasat ceva ce va dainui in timp, iar numele sau nu va disparea, pentru ca in fiecare an pe 1 februarie, ne vom aminti cu drag de Stefan Luchian, un pictor aproape de sufletul nostru.
