15 ianuarie 2012 este ziua care ne aminteste ca poetul poporului roman s-a nascut cu 162 de ani in urma. Sa scrie si sa publice poezii care intregesc cultura noastra, sa fie ziarist si un intelectual de varf au fost performantele care ne fac azi sa-i amintim numele: Mihai Eminescu.
Viata lui traita pentru scopuri elevate ne-a lasat drept amintire mintea lui reflectata in opere si o intrebare pentru care se bat mai multe raspunsuri : din ce cauza a murit Eminescu ?
1882 este anul in care boala nu l-a lasat sa mai scrie poezii. S-a sustinut ca Eminescu suferea de sifilis congenital, dar investigatiile ulterioare contrazic ceea ce unii spuneau despre poet. Si-a petrecut timpul recitind de mai multe ori “Luceafarul” – opera pe care acum multi incearca sa o memoreze pana la ultimul punct si in jurul careia se invart multe note puse la orele de limba si literatura romana.
La inceputul anului urmator, Eminescu este internat in spital, iar in iunie apar semne de depresie din cauza carora viata lui continua in primul sanatoriu in care este inchis, cel al doctorului Alexandru Sutu. In cateva luni, ajunge intr-un sanatoriu din Viena, dar se intoarce in Bucuresti in martie 1884, cand este asteptat la gara de cativa amici. In septembrie, poetul primeste functia de sub-bibliotecar la Biblioteca Centrala din Iasi, dar in doua luni ajunge la spitalul Sf. Spiridon. Aici este vizitat de Alexandru Vlahuta care l-a surprins in timp ce scria.
Se pare ca si-a revenit pentru ca in doi ani se intoarce la biblioteca in slujba careia sta pana pe 9 noiembrie, cand este inlocuit. In urma unui control medical, Mihai Eminescu cunoaste ospiciul de la Manastirea Neamt, iar in primavara anul urmator, ajunge la Spitalul Sf. Spiridon din Botosani.
Iacob Negruzzi a depus in Camera Deputatilor o petitie din partea unui numar de cetateni din toate partile tarii, pentru un proiect de lege prin care statul sa ii acorde poetului o pensie viagera. Propunerea a fost sustinuta si de Mihail Kogalniceanu, asa ca deputatii au votat un ajutor lunar de 250 lei. Veronica Micle a mers in Botosani si l-a determinat pe Eminescu sa se mute definitiv la Bucuresti, ceea ce s-a intamplat pe 15 aprilie 1888. Aici a avut un modest inceput de activitate literara.
A mai fost nevoie de un an ca poetul sa moara. Internat si la sanatoriul Caritas, medicul Alexandru Sutu a declarat, dupa un consult medical, ca Mihail Eminescu este atins de alienatie mintala in forma de dementa si ca este necesara ramanerea lui in sanatoriu, diagnostic care i-a prescris sfarsitul.
Poetul a murit pe 15 iunie 1889, la ora patru dimineata, lovit cu o caramida in cap de un pacient in curtea sanatoriului la care a fost dus, in timp ce canta „Desteapta-te, romane!”. In plus, cei care l-au vizitat la spital sustin ca in buzunarul halatului purtat de Eminescu au fost gasite doua hartii pe care erau scrise poeziile „Viata” si „Stele la cer”. A doua zi, ziarul Romanul anunta intr-o stire ca „Eminescu nu mai este”. A fost inmormantat la Cimitirul Bellu.
Cauza mortii geniului a fost o provocare pentru multi autori, care au facut investigatii in cautarea raspunsului adevarat. Profesorul de filologie, Nae Georgescu a reusit sa cuprinda intr-un volum rezultatele unei investigatii jurnalistice "instigate" de un grup de tineri ziaristi civici – "Boala si moartea lui Eminescu" incearca sa prezinte viata secreta a jurnalistului si ganditorului Mihai Eminescu si porneste de la ultimele ceasuri ale lui Eminescu povestite de un martor ocular ramas necunoscut pana acum. Documentul, din care reiese ca Eminescu a fost ucis in timp ce canta "Desteapta-te, Romane!", a fost descoperit de profesorul Georgescu in arhivele presei vremii.
Cu o deosebita atentie pentru cel mai mic detaliu arhivistic si istoriografic, filosoful Constantin Barbu a lansat la Biblioteca Academiei, la momentul aniversar 15 ianuarie, primul volum, de peste 800 de pagini, al unei investigatii analitice complete realizate de Academia si Fundatiile Mihai Eminescu: "Codul Invers – Arhiva innebunirii si uciderii nihilistului Mihai Eminescu".
"Despre boala si moartea lui Mihai Eminescu” este o cartea fundamentata stiintific, scrisa de medicul neurolog, Ovidiu Vuia, in care autorul demonstreaza ca poetul nu suferea de sifilis, ci a suferit de o boala care se mai numeste si “boala geniilor”, si anume psihoza maniaco-depresiva, actualmente denumita “tulburare afectiva bipolara”. De aceasta boala au suferit si Ludwing van Beethoven, Frédéric Chopin, George Calinescu.
Cea mai realista analiza psihologica a lui Eminescu este scrisa de I.L. Caragiale care dupa moartea poetului a publicat trei scurte articole pe aceasta tema: In Nirvana, Ironie si Doua note. Caragiale sustine ca trasatura caracteristica a lui Eminescu era faptul ca „avea un temperament de o excesiva neegalitate”, spuand ca viata lui Eminescu a fost o continua oscilare intre atitudini introvertite si extravertite. „Asa l-am cunoscut atuncea, asa a ramas pana in cele din urma momente bune: vesel și trist; comunicativ și ursuz; bland și aspru; mulțumindu-se cu nimica și nemultumit totdeauna de toate; aci de o abstinenta de pustnic, aci apoi lacom de placerile vietii; fugind de oameni si cautandu-i; nepasator ca un batran stoic si iritabil ca o fata nervoasa. Ciudata amestecatura! – fericita pentru artist, nefericita pentru om!”, a concluzionat Caragiale.
„De ce a murit Eminescu?” este intrebarea care a adunat multe raspunsuri, dar cel mai sigur adevar este ca Mihai Eminescu ramane un geniu si dupa intrarea lui in pamant.
