Nicolae Balcescu ocupa in imaginarul politic romanesc un loc cu totul special cu care ne-am obisnuit si ne simtim inca bine si anume mitul revolutionarului iubitor si aparator al taranilor. Nascut in fasa manipularii comuniste, mitul deformat de astazi al unui revolutionar iubitor de tarani (patura de jos) nu este decat un efect nedorit si trist al propagandei comuniste. Personalitatea complexa a lui Balcescu merita mai mult.
Istoricii si oamenii politici, precum Kogalniceanu si Balcescu, isi propuneau sa demonstreze ca istoria ultimelor secole, de obedienta, declin si integrare nedorita in lumea orientala, nu a fost decat un accident istoric, o contingenta nefasta. Efectele o data inlaturate, Romania putea reveni la matricea fireasca a evolutiei sale, marcata de sorgintea latina si de un destin deloc fatidic si inferior de cel al trunchiului latin occidental.
O teza centrala a lucrarilor lui N. Balcescu este ilegitimitatea marii proprietati.
Reforma societatii romanesti cuprinsa intr-o viziune mult mai ampla nu se limiteaza doar la formule democratice specifice, istoricul Balcescu visa o societate exclusiva de mici proprietari. Admiram arhitectura gandirii insa, viziunea sa in acest caz, se apropie de mai mult de utopie, dupa unii istorici chiar de distopie. Sa nu uitam ca Balcescu a aparat insa la 1848 punctul de vedere cel mai radical exprimat in Comisia proprietatii, care s-ar putea rezuma la o considerabila expropriere partiala prin crearea unei mici proprietati taranesti consistente, tot el a sustinut si votul universal. Discursul sau nationalist surprinde clivajul sat-oras (observand ca orasul este o forma de import) dar nu impamanteneste un obicei anticitadin, in fond discursul acestuia contine vointa de integrare europeana.
Revolutia de la 1848 ofera mitul suprem al istoriei create de comunisti. Balcescu devine eroul, fara voia lui, al unei manipulari in masa ce falsifica intr-un mod grobian realitatea. Istoricul Lucian Boia noteaza “L-au „ajutat", intransigenta sa romantic re- volutionara, consecventa cu care a urmarit emanciparea si improprietarirea taranilor (chiar daca idealul sau, al unei societati de mici producatori, nu era exact idealul comunist de societate! — corespundea insa demagogiei comuniste anti-boieresti si protaranesti)”
Acelasi istoric consemneaza inca un capitol din planul de mitizare fortata “cu numele inscrise pe frontispiciul diverselor institutii, indeosebi de invatamint (licee numite „Carol I" sau „Bratianu", ca si celebrul „Sfintul Sava" din Bucuresti, devin toate „Balcescu", alt nume aproape nemaifiind de conceput) — el este silit sa-si puna gloria postuma in slujba proiectului comunist.”
Imaginati-va ca o ora Balcescu s-ar plimba prin acest proiect citadin comunist observandu-si numele scris pe nenumarate institutii. Ce credeti ca ar face revolutionarul Balcescu vazandu-si Numele, Aria din opera mareata a unei propagande ce dezproprietarea taranii? Daca raspunsul il stim, sau il intuim atunci de ce ii sporim mereu Numele si aproape niciodata Viata?!
