Daca intrebi de Petre Tutea intr-o biblioteca esti trimis in toate salile, pentru ca Tutea este pretutindeni. Religie, cultura, studii economice, studii politice, filosofie, carti de citate. Toate se gasesc intr-o biblioteca semnate de regretabilul Petre Tutea.
Dar cine a fost de fapt Petre Tutea? Raspunsul vine tot din partea lui. In cartea “Scrieri filosofice”, de Petre Tutea acesta scria: “Pentru ca om de stat nu am fost, profesor nu am fost, scriitor nu am fost, dar atunci – ce sunt? Ca nici ultimul parazit care creste in cutele societatii nu sunt….Pesemne ca sunt cineva dificil de fixat.” Fata de alte aparitii exceptionale ale perioadei: Ionescu, Vulcanescu, Cioran, Eliade, Noica, Tutea s-a impus in atat de putin timp opiniei publice pentru ca a avut partea sa, “inconfundabilul accesibil”, termen pe care il foloseste prietenul filosofului, Ion Papuc. Vorbele sale ne pot apara de amagitori, prosti si uneori de excesul care sta la panda in fiecare dintre noi. Dar mai presus de toate ele sugereaza un lucru nespus de simplu si greu de obtinut: a fi liber inseamna a gandi totul cu mintea ta.
Ion Papuc, scriitor si prieten cu Petre Tutea scria despre acesta ca opera scrisa a geniului, oricat de importanta se va dovedi, nu va compensa niciodata pierderea omului viu, de neinlocuit. Deoarece adevarata capodopera a lui a fost tocmai viata sa.
Si are dreptate. Cei care privesc filmele cate s-au facut pana acum dupa decembrie ’89, in care este el intervievat si care citesc apoi textele tiparite prin diverse publicatii, vor intelege ca incercand sa aduni in cuvinte esenta acelor momente impresionante vei simti o dezamagire imensa. Dezamagirea pe care o simte copilul care vrea sa retina apa in mainile sale, insa vede cum i se scurge printre degete. In 1968, in revista “Luceafarul” s-a publicat un interviu luat lui Mircea Eliade, in care la un moment dat celebrul invatat il interogheaza pe intervievator: “Ce mai face, oare, acel Socrate al Bucurestilor – Petre Tutea?”. Ion Papuc scrie ca intr-adevarar “batranul meu prieten era un Socrate al nostru, al romanilor, in acest inteles ca el oferea, intr-un mod miraculos, interlocutorului sau, chiar intreg spectacolul elaborarii ideilor.”
Tocmai in acest sens, nici scrierile sale, nici interviurile, cate i s-au luat si nici chiar cele filmate, nu vor edifica suficient posteritatea asupra acestui cel mai important aspect al personalitatii lui Petre Tutea, care tine de pedagogia cugetarii.
Care a fost insa adevarata lui vocatie? In carea “Scrieri filosofice” de Petre Tutea este mentionat faptul ca “scrisul reprezinta mai degraba un accident biografic tarziu si secundar. Nu literatura, nici macar filozofia scrisa – fusesera ambitia sa.” Vocatia in care isi identifica destinul si de care devenise constient la o varsta inca tanara, a fost aceea de om de stat, de creator de legi care sa guverneze poporul. Dupa declaratiile sale de la batranete, care reprezentau dorintele sale din anii adolescentei, Petre Tutea facuse la Cluj stiintele juridice, isi luase apoi si un doctorat in domeniu, tocmai pentru ca a fost obsedat de justitia sociala, de organizarea mai dreapta a lumii in care traia. Si tocmai aceasta ambitie justitiara l-a impins in viata sa penduleze primejdios spre extreme, sperand ca va gasi cand spre stanga, cand mai apoi spre dreapta rezolvarea nedreptatilor lumii.
In cartea “322 de vorbe memorabile ale lui Petre Tutea” exista un citat in care filosoful spune: “I-am spus eu parintelui Staniloae ca nu ma consider un Socrate. Dar cum va socotiti? Popa, zic. Si unde aveti parohia? – N-am parohie, dar spovedesc pe unde pot.”
In timpul guvernarii maresalului Antonescu, Tutea a fost numit director general in Ministerul Economiei. Regimul comunist insa, il arunca in temnita, cu o condamnare de 5 ani (1948-1953). In 1956 este din nou arestat, sub acuzatia falsa ca vrea sa organieze un cuib legionar si este condamnat la 18 ani de munca silnica, din care executa 8 ani, pana in 1964. Ca detinut politic a fost purtat prin inchisorile din Bucuresti, Aiud, Ocnele Mari, Jilava. In cartea “Omul – Tratat de antropologie crestina” de Petre Tutea scrie ca dupa eliberare a trait in Bucuresti, avand o pensie mica, suplimentata de alta, la fel de mica, din partea Uniunii Scriitorilor. In acea perioada a fost publicat de Gheorghe Pitut, in diferite almanahuri, sub numele de Petre Boteanu. “Si-n inchisoare, si-n libertate nu a incetat sa propovaduiasca valorile spirituale crestin-ortodoxe si iubirea pentru Neamul Romanesc.” A incetat din viata pe 3 decembrie 1991.
Intr-o scrisoare adresata lui Emil Cioran, Bucuresti, 7 iulie 1974, Tutea scria: “Mi s-a cerut sa te atac in scris, acest lucru avand o deosebita importanta in eliberarea mea. Am refuzat in acesti termeni: prefer sa mor in inchisoare decat sa atac un amic sacru si ilustru!”. Aceasta este frumusetea personalitatii care s-a conturat in jurul lui Petre Tutea.
