Se pare ca marile talente s-au nascut iarna pe un frig naprasnic , dar au avut un scop precis: sa incalzeasca sufletele noastre prin ceea ce stiu ei sa faca cel mai bine: sa creeze!
Lucian Grigorescu , caci despre el vorbim, necontestat pictor al naturii, a oferit un spectacol al culorilor, imbracat in emotia spectrului artistic, in care a transpus tinuturile dobrogene, prea putin cercetate de marii artisti a-i vremii. Pictorul a iubit meleagurile natale si le-a ramas loial, lucru evident, chiar strident, in lucrarile sale, unde a infatisat cu mare patima ceea ce pentru el insemna „acasa”, fiindu-i deopotriva si izvor de inspiratie. Trairile personale ale artistului se reflecta in creatiile sale. Este de apreciat ca nu a incercat niciodata sa disimuleze tristetea, ceea ce denota dovada de sinceritate si loialitate fata de ceea ce este cel mai important… pictura.
Lucian Grigorescu este sincer cu el, sincer cu noi, de aceea creatiile sale sunt atat de admirate. A transpus fiecare emotie fara disimulare, a punctat idei la care noi nici nu ne putem gandi, a creat un spectru propriu prin care s-a identificat si individualizat fata de totii artistii plastici ai vremii.
„Portretele” au reprezentat lucrarile cele mai „sensibile” care, parca, prindeau viata datorita modului in care pictorul isi punea amprenta. A evidentiat in maniera proprie trairile transpuse pe figura unui portret si a reusit sa fie, ceea ce criticii numesc mai tarziu „un inovator in materie”. Portretele semnificative sunt rezultatul muncii tarzii ale artistului. Si in tinerete a avut astfel de creatii, doar ca la varsta maturitatii, ele au fost tratate altfel, intr-o alta lumina si printr-o alta prisma. Unul dintre portrete se afla in Muzeul Zambaccian. Este vorba despre „Arlechinul”, portret caracterizat de tristete. Astfel de creatii pun natura umana fata in fata cu sentimentul de tristete, melancolie, neliniste… desi culorile folosite sunt nuante tari, asta nu atenueaza sentimentul predominant.
„Peisaj din portul Tulcea”, iti atrage atentia din doua motive: primul, ca el reda ceva ce altii nu au avut curaj, iar al doilea motiv pentru modul in care isi construieste opera, originalitatea sa este de necontestat, iar marii critici de arta plastica il numesc „deschizator de noi orizonturi”.
„Marina” este un alt peisaj inspirat de tinutul natal, desi o perioada buna de timp a stat departe de tara, asta nu l-a facut sa-si uite radacinile. A redat cum numai un meticulos dornic de perfectiune poate face asta, peisajele cele mai line ale marii. Si-a pus amprenta acolo unde altii nici nu au avut curajul sa viseze, iar asta inseamna talent si dorinta pentru a reusi. Mergand pe „Strada spre mare”, urmareste cu ochiul vigilent de artist, ceea ce poate evidentia mai bine; si atunci, banala strada spre mare, devine misterioasa, interesanta, te face chiar sa-ti doresti sa fii acolo…
Ca omagiu adus acestuia, in Medgidia, regasim Muzeul de Arta „Lucian Grigorescu”. Acesta gazduieste in fiecare an , pe perioada verii, expozitii internationale. Aflam despre acest muzeu ca a fost construit in anul 1964, cu lucrari semnificative din plastica romaneasca, printre care regasim numeroase opere ale lui Lucian Grigorescu. Muzeul poarta numele pictorului Lucian Grigorescu, apreciat ca fiind cel mai latin dintre pictorii latini.
Data de 1 februarie va fi mereu sarbatorita in numele marilor artisti care au transpus viata reala in picturile lor, dand dovada de cunoastere foarte buna a sufletului uman si de viata simpla a omului.
