Descendent al domnitorului Gheorghe Bibescu, Anton Bibescu sau Antoine Bibesco, asa cum il numeste lumea diplomatica in care a trait, a fost un print roman, nascut intr-o familie veche de boieri. A fost avocat, diplomat si scriitor, avand o viata incredibila in care a reusit sa depaseasca cu eleganta sa caracteristica, razboaie, tragedii de familie, drame personale si confruntari diplomatice. A fost reprezentantul unei lumi boeme si aristocrate, La Belle Epoque, care este privita si astazi cu nostalgie.
Anton Bibescu si-a petrecut copilaria si adolescenta in Franta, in salonul muzical al mamei sale, unul dintre cele mai importante din Parisul acelor vremuri, mai exact in Rue de Courcelles. In educatia sa a avut privilegiul de a privi si asculta pe cei mai de seama compozitori ai vremii: Debussy, Franz Liszt sau Richard Wagner. Mama sa, printesa Bibescu, fusese numita in public „vicemama” de catre George Enescu, cel care ii datora lansarea in lumea muzicala. Se poate spune ca apogeul vietii culturale a Elenei Bibescu, mama lui Anton, este marcat fara ezitare de debutul compozitional al lui Enescu la Paris cu „Poema Romana”.
Prietenia cu Marcel Proust si Mihail Sebastian
Tot in faimosul salon al mamei sale il cunoste si pe Marcel Proust care ii devine bun prieten. Cei doi au locuit pe aceeasi strada intr-un cartier exclusivist al Parisului si mai mult decat atat au fost cunoscatorii unui limbaj secret, in care Proust era numit „Lecram” iar Bibescu „Ocsebib”. Spre sfarsitul vietii lui Proust, Anton Bibescu devine singura legatura cu exteriorul pentru scriitorul izolat, datorita talentului de mare povestitor al acestuia. Mai tarziu publica „Scrisorile lui Marcel Proust catre Anton Bibescu”, iar cumnata sa, Martha Bibescu, casatorita cu fratele sau George Valentin, a publicat un volum de evocare a lui Proust numit „Au bal avec Marcel proust” ( La bal cu Marcel Proust).
O alta prietenie a printului Bibescu a fost cea cu scriitorul Mihail Sebastian, cel care trebuia sa-l ajute sa se impuna drept dramaturg in tara natala, sa-i traduca piesele din limba franceza si sa devina un fel de agent literar pentru a-i promova piesele catre regizorii romani. Mihail Sebastian a fost considerat intotdeauna un prieten foarte bun, fiind adesea bine primit la Corcova, unde a scris si „Steaua fara nume”. Mai mult decat atat, Anton Bibescu a fost un aparator si un sustinator pentru Mihail Sebastian in anii grei de oprimare a evreilor. Mortea prematura a lui Sebastian ii va da lui Bibescu un profund sentiment de insingurare, pe care numai stingerea unui om foarte apropiat il poate da. Visul lui Anton Bibescu, atunci, de a fi jucat si in tara natala ramane doar un deziderat.
Mediul cultural in care a trait si s-a dezvoltat nu putea sa nu faca din el un creator. Astfel, il regasim ca dramaturg, scriitor al unor comedii de salon jucate pe scenele pariziene si mai tarziu pe scena Teatrului National din Bucuresti, cu distributii de prima mana. Una dintre piesele sale, traduse in limba engleza „Ladies All”, a avut 140 de reprezentatii pe Broadway, la teatrul Moresco. S-a spus despre Anton Bibescu, ca in cariera sa de scriitor, a mizat foarte mult pe sprijinul lui Proust, care era atat cititor, cat si critic al operelor sale. Ca si dramaturg s-a spus despre el ca pana la urma era un „plaisirist in arta, ca si in viata”.
Un seducator celebru
Din punct de vedere fizic, Anton Bibescu era descris ca un „barbat foarte chipes si viril, cu trasaturi fin cizelate si profil de imparat roman. Anton era o combinatie de vitalitate innascuta, maniere insolente si spirit caustic. Fascina femeile pe care ii placea sa le seduca si apoi sa le paraseasca”.
Scriitoarea Enid Bagnod, cu care avusese o poveste de dragoste destul de aprinsa si cu care va avea o relatie de prietenie pe tot parcursul vietii il numea adesea „printul de aur cu buzunarele pline de smaralde”. O alta publicista britanica de succes, Rebecca West, cu care Anton are o aventura in anul 1927, l-a numit „atlet de budoar”, dupa ce remarca la o receptie a ambasadei Frantei, privind in jur, ca fiecare femeie prezenta la eveniment, fusese la un moment dat amanta acestuia.
Ca diplomat, Anton Bibescu era de asemenea un rasfatat al sortii „avea destula avere ca sa-si plateasca orice capriciu. Se bucura de relatii sus-puse si nu depindea de nimeni”. Mai mult decat atat era caracterizat ca un om care „de dragul unei vorbe de duh jignea pe oricine, nu din rautate, ci din placerea de a face haz de mutra ofensata a victimei sale”, petrecandu-si aproape intreaga viata in saloanele unde se facea si se desfacea politica si reusind sa ramana mereu in prim plan in pofida acelei atmosfere cu foarte mari pretentii.
Activitatea sa diplomatica din Primul Razboi Mondial se desfasoara la Londra, iar in anul 1918 intra in cercul de cunostiinte al fostului prim-ministru liberal Henry Asquith. Desi se afla intr-o relatie cu scriitoarea Enid Bagnold, aceasta va fi inlocuita de sentimente fata de tanara in varsta de 21 de ani, Elizabeth Asquith, fiica fostului premier britanic. Desi fostul premier nu priveste cu ochi buni relatia dintre Anton Bibescu si fiica sa, din cauza faimei de seducator pe care Anton o avea, sotia sa, Margot Asquith, considera ca acesta va avea o influenta linistitoare asupra fiicei sale. Astfel, in momentul casatoriei, mirele avea 41 de ani, iar mireasa implinise de curand 22 de ani. Cununia a avut loc la data de 19 aprilie 1919, la St. Margaret's Westminister si a fost considerat cel mai important eveniment al anului. Un an mai tarziu se naste printesa Priscilla Helen Alexandra Bibesco.
Anton Bibescu si-a continuat cariera diplomatica la Washington, intre anii 1920 si 1926 si apoi la Madrid, intre anii 1927 si 1931. Perioada celui de Al Doilea Razboi Mondial o petrece in Romania.
Dramele din viata sa
Desi avea o personalitate spumoasa si o replica taioasa, Anton Bibescu traia o mare drama interioara. La 22 august 1915, fratele sau Emanuel se sinucide la Londra, spanzurandu-se cu un cordon. Suferea de ceea ce se numeste astazi atrofie musculara, care pe atunci era o boala misterioasa si care ii rapise frumusetea chipului printr-o pareza faciala. Anton care isi supraveghea fratele de mai bine de un an de zile si vedea cum acesta se stinge putin cate putin, se invinovateste de moartea acestuia. Telegrama care anunta Marthei Bibescu moartea lui Emanuel este mai mult un strigat de disperare in fata suferintei „Emanuel a murit. Am pierdut totul”. Zile de-a randul repeta aceeasi marturisire „N-am iubit decat doua persoane: pe mama si pe fratele meu”. Elena Bibescu, mama sa, murise in anul 1902, pe cand se afla in tara pentru a rezolva niste probleme de administrare a averii. Moartea ei insemnase o lovitura puternica in viata celor doi fii.
Sufeinta sa nu se opreste aici, iar viata ii mai da o lovitura dureroasa: Elizabeth moare in timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial, din cauza unei pneumonii, la varsta de doar 48 de ani. Era descrisa ca o femeie frumoasa, scriitoare la moda comparata chiar cu Virginia Woolf sau Catherine Mansfield. Cel putin aceasta era imaginea pe care o aveau cei mai multi despre ea. Apropiatii, insa, fac dezvaluiri deloc magulitoare la adresa ei. Se pare ca la inceputul casatoriei, Anton voia sa o salveze de alcoolism, un viciu pe care aceasta il capatase de la varsta de 18 ani, dar din pacate nu reusise. S-a spus despre ea atunci ca principala cauza a mortii ei ar fi fost o doza prea mare de somnifere. Tot despre Anton se spunea ca efortul sau de a-i asigura o existenta stralucitoare, asa cum fusese obisnuita pana atunci la Londra, a fost tot timpul dublat de un rol de infirmiera si de unul de tutore, iar diferenta de varsta a demonstrat acest lucru. Astfel, mama, fratele si sotia se sting in jurul varstei de 40 de ani.
Cu toata suferinta si gandurile negre care il bantuie, Anton Bibescu traieste suficient incat sa piarda aproape tot: pe cei dragi, intreaga avere si mult iubita sa casa de la Corcova. Face totusi un ultim gest de excentricitate si isi comanda sicriul. In anul 1948, conacul si mosia sa au fost nationalizate, iar bisericuta conacului devine depozit al I.A.S. si grajd pentru vite, dupa ce fusese ridicata in 1785, reparata si pictata de catre Zoe Brancoveanu si adusa pe mosie de Anton Bibescu in anul 1910.
Pe 2 septembrie 1951, Printul Anton Bibescu, unul dintre ultimii reprezentanti ai marii diplomatii, se stinge la Paris unde locuia impreuna cu fiica lui Priscilla, decedata si ea in anul 2004. Presa straina nu lasa acest moment sa treaca neobservat, iar necrologul facut in publicatia Le Figaro spunea „Acest barbat extrem de civilizat, a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Proust, viata sa a fost intim legata de viata sociala si intelectuala a Parisului de la inceputul acestui secol”. In publicatia The Times, Enid Bagnold declara despre Anton Bibescu ca „A avut trei morminte in inima sa, pe care cred ca nu le-a putut inchide niciodata: cel al mamei, cel al fratelui sau Emanuel si al sotiei sale. Unic, bun sfetnic, ironic, afectuos si plin de nerabdare, brusc deprimat si la fel de brusc batjocoritor (la adresa sa sau a vietii) a ramas in acesti ultimi ani, acelasi intelept in liniste ca argintul vechi al casei sale de pe Sena, in ale carei oglinzi se rasfrangeau apele fluviului, la fel ca pe vremuri, cand locuia impreuna cu fratele sau, Emanuel, pe malul altui fluviu”
Sursa: lectiadeistorie.wordpress.com
