Bani din joaca

Pasiune si inovatie. De atat are nevoie afacerea ta pentru a prinde viata. Succesul nu este niciodata garantat, insa atunci cand totul incepe ca un hobby, pasiunea pentru ceea ce faci tinde sa puna in umbra aceasta componenta.  Pentru Bogdan Tenea, absolvent al Facultatii de Automatica si Calculatoare si fondatorul GamesZone, pasiunea pentru jocurile online a reusit sa puna in miscare o afacere profitabila. In 5 ani, numarul serverelor ce deserveau intreaga retea a crescut treptat de la sub zece, in 2004, pana la peste 200 in prezent. In ce priveste inovatia, GamesZone  isi atribuie realizari precum  crearea primelor servere cu latenta foarte mica pe sistemul de operare Linux, prima implementare a celui mai avansat panou de control la acest moment, primul sistem de blocare a atacurilor de retea provenite din afara Romaniei, iar lista poate continua.

 

Cum a inceput proiectul GamesZone?

www.GamesZone.ro a fost lansat in 1999 cu scopul de a crea un site ce se ocupa cu jocurile on-line, fiind totodata dedicat utilizatorilor autohtoni. La momentul respectiv site-ul avea o functionalitate minimala: o prima pagina cu cateva stiri din domeniu, o sectiune in care se puteau descarca diverse fisiere (jocuri demonstrative, fisiere pentru up-date, etc.)  o sectiune in care puteai sa votezi jocul preferat precum si un mic forum de discutii.

Care au fost urmatorii pasi in evolutia jocurilor on-line?

Din  anul 2000 evolutia site-ului se confunda cu evolutia jocului Counter-Strike in Romania, unul dintre cele mai populare FPS-uri (First Person Shooter –  in traducere libera: joc cu impuscaturi) lansate pana in acel moment. In acea perioada au inceput sa apara primele servere de jocuri on-line publice de Counter-Strike. Ce a insemnat acest lucru ? Practic, daca voiai sa te joci un joc cu parteneri reali si nu cu calculatorul (diferenta fiind foarte mare, indiferent  cat de mult ar fi de dezvoltata inteligenta artificiala), nu mai erai restrictionat din acel moment la a  juca doar cu prieteni din cadrul unei retele locale (LAN – local area network). Incepand de atunci puteai sa imparti experienta din mediul virtual cu jucatori din orice colt al lumii.

De ce a devenit GamesZone popular?

In foarte putin timp au inceput sa apara tot mai multi jucatori, tot mai multe echipe (numite in acest nou mediu clanuri) si tot mai multe servere pe care te puteai juca. Concomitent au aparut si foarte multe concursuri, cupe si ladder-e (clasamente) on-line, precum ClanBase (pe care se  tineau si inca se mai tin cupe ale natiunilor) sau ESL (dedicat tarilor din Europa), care sunt active si in ziua de astazi.  Producatorii de echipamente incep sa investeasca tot mai multi bani in acest nou hobby, lansand astfel linii de produse special create pentru gameri (pasionatii de jocuri pe calculator). In ziua de astazi unii jucatori reusesc chiar sa se sustina financiar in totalitate din activitatea de gamer, prin premiile castigate la diverse concursuri si sponsorizarile primite de la producatorii de echipamente.

Cum a ajuns GamesZone cunoscuta?

Aparitia a tot mai multe servere a dus la nevoia de a se crea o lista cu serverele de jocuri din Romania. Aceasta nevoie provine din faptul ca este sesizata o diferenta foarte mare in fluenta jocului atunci cand  joci pe un server care este (in ceea ce priveste conexiunea Internet cat si din punct de vedere geografic) mai aproape de locatia in care  joci. In plus, atunci cand te  joci, se intampla sa si interactionezi verbal cu persoanele de pe acelasi server – acest lucru este mult mai interesant daca cei cu care comunici vorbesc aceeasi limba si daca te si poti intalni cu ei in lumea reala. GamesZone.ro a fost o astfel de prima lista, oferind informatii in timp real despre toate serverele de jocuri din Romania.

Astfel, cei interesati puteau vedea ce servere sunt functionale in acel moment si care sunt cele mai populare. Puteau, de asemenea, sa verifice daca pe vreunul din serverele pe care se joaca mai des se joaca in acel moment harta lor preferata, precum si multe alte detalii.

Cum a fost tranformata dintr-o pasiune intr-o afacere?

Ca business, GamesZone s-a lansat publicului la sfarsitul anului 2004 si a fost la acea data primul ofertant de servere de jocuri din Romania. Pana in acel moment serverele erau gazduite de impatimiti, care de multe ori foloseau resursele proprii  sau cele oferite de locul in care lucrau pentru a tine serverul pornit. Acest lucru ridica anumite probleme, deoarece pe langa resurse (o conexiune foarte buna la Internet si un calculator foarte performant ce trebuia deschis in permanenta, erau necesare  uneori si  anumite cunostinte tehnice destul de avansate. Aceasta era si este si astazi valoarea adaugata adusa de GamesZone: conexiune la Internet ultra rapida prin fibra optica (oferita de AllNet Telecom), calculatoare specializate (servere) de ultima generatie precum si unul din cele mai bune centre de suport tehnic pentru a rezolva diversele probleme ce le pot intampina clientii. In plus, deschizand serverul la GamesZone, detinatorului i se  garanteaza si promovarea si popularea serverului cu jucatori, prin aparitia serverului in locuri speciale din cadrul site-ului, devenind astfel vizibil pentru zeci de mii de jucatori.

Ce a diferentiat GamesZone fata de restul ofertantilor?

Afacerea a crescut de la cateva servere in anul 2004, la cateva zeci in 2006 ajungand la peste doua sute de servere in prezent. Aceasta evolutie a fost sustinuta in mare parte de cresterea impreuna cu principala comunitate de Counter-Strike din Romania – LaLeagane.ro, ce are toate servere gazduite la GamesZone. De-a lungul timpului, nu numai ca a tinut pasul cu tendintele in materie, dar a fost, in cele mai multe situatii, cel care a revolutionat domeniul. Printre aceste realizari se numara: crearea primelor servere cu latenta foarte mica pe sistemul de operare Linux, prima implementare a celui mai avansat panou de control la acest moment, primul sistem de blocare a atacurilor de retea provenite din afara Romaniei, prima companie cu suport tehnic in orice zi a saptamanii si multe altele.

Ce planuri de viitor aveti?

Pe viitor GamesZone.ro isi propune dublarea cifrei de afaceri prin extinderea in cadrul Uniunii Europene prin lansarea site-ului GamesZone.eu precum si a serviciilor de gazduire in mai multe noduri importante de Internet din Europa. De asemenea, urmarim crearea automata a serverelor noi pentru modalitatile de plata in cadrul carora plata se valideaza instant (cum ar fi platile prin card sau SMS) precum si asigurarea unei disponibilitati a serviciilor de peste 99.9% (prin implementarea unor sisteme de protectie mult mai avansate impotriva intreruperilor de curent sau atacurilor de pe Internet), incercand astfel sa multumim si sa atragem cat mai multi clienti.

Written by