Am fost „avertizati” de organizatorii festivalului Crizantema de Aur, inca din prima zi a acestuia, ca vom avea parte de un spectacol de calitate. Se pare ca prognosticul lor a fost unul inspirat, intrucat absolut fiecare om ce a pasit in Casa de Cultura a Sindicatelor din Targoviste, in acest weekend, a parasit cladirea cu un zambet pe fata.
Sambata seara s-a incheiat cea de-a 44-a editie a Crizantemei de Aur, iar efortul si talentul celor inscrisi in competitie au fost, in sfarsit, rasplatite. Atat prin premiile oferite de organizatori, cat si prin aplauzele publicului ce a umplut pana la refuz, ca si in precedentele seri, Sala Mare de la „Sindicate”. Iata castigatorii:
Categoria creatie:
Premii speciale: Titel Popovici si Marcel Morarescu.
Locul al treilea: Mircea Aurel Ciugudan
Locul al doilea: Ionel Bratu Voicescu
Locul intai: Svetlana Badrajan.
Vizibil emotionata, castigatoarea a marturisit ca „Este pentru prima data cand vin la Targoviste, si pot sa spun ca m-am indragostit de acest oras.”
La categoria interpretare, laureatii au fost urmatorii:
Premii speciale: Lilica Ionita, Rodica Anghelescu, Eugenia Moise, Mariana Filipescu, Horatiu Bosca
Locul al treilea: Leonila Duplei
Locul al doilea: Vladimir Catana
Locul intai: Daniel Pop
Marele premiu Crizantema de Aur 2011: Ina Elena Dinca.
Tanara castigatoare a competitiei a declarat: „Sunt foarte emotionata si trebuie sa recunosc ca nu eram pregatita pentru acest moment. Am venit an de an ca spectator la Crizantema de Aur, insa nu credeam vreodata ca voi ajunge sa primesc marele premiu.”
Pe scena au urcat toti cei patru prezentatori ai festivalului, Antonia Ionescu Micu, Miruna Vaju, Adrian Paduraru si Eusebiu Stefanescu. Festivitatea de premiere a fost precedata de un recital al castigatorului editiei trecute a festivalului, interpretul Sorin Simion Lupu si urmata de un recital al tuturor „premiantilor”, introducerea fiecarei piese fiind facuta de marele actor Eusebiu Stefanescu, in versuri.
In incheiere, targovistenii din sala au fost ridicati in picioare de soprana Felicia Filip si de Loredana Groza. Acestea au fost aplaudate minute in sir de cei prezenti, care chiar au cantat la unison cu cele doua artiste.