“It’s out of my control” – versul care subsumeaza manifestul trupei Linkin Park, adica Brad Delson, Joe Hahn, Mike Shinoda, Phoenix, Rob Bourdon si Chester Bennington – vocalistul, o voce ca o revolta asa cum spune si un vers din “Waiting for the end”.
Un manifest “arzand” intr-o mie de sori, intr-o mie de sunete, intr-o traire.
“A thousand suns” (“O mie de sori”) este ultimul album semnat de cei sase, aparut in 14 septembrie 2010.
Desi decalajul este mare, randurile acestea “curg” acum pentru ca a fost nevoie de aproape un an pentru a putea percepe cu adevarat aceasta compilatie de melodii.
Alternative rock, rock cu influente rap, electronic, hybrid rock – denumiri sunt multe pentru tipul de rock abordat de LP; insa curios este ca aceasta nu e o trupa care sa aiba nevoie de multa documentare, de bloguri, de cercetare biografica, de fancluburi. Linkin Park jongleaza cu sunetele in asa fel incat sunt necesare doua miscari – castile si press play – pentru a te face sa traiesti cu urechile.
Albumul “A thousand suns” a fost gandit intr-un fel atat de interesant, incat la fiecare reauditie, acesta se dovedeste a fi ceva nou. Cele 13 cantece sunt inlantuite prin treceri sublime intre ele, intr-un mare concert al emotiei. Nu sunt foarte sigur care emotie sau daca este doar una singura, pentru ca baietii de la LP ai avut mereu darul unui iluzionist – tocmai cand te-au captat intr-o stare spirituala, trec la o noua melodie si iti rastoarna sufletul ca pe o clepsidra.
Balansand in registre extreme, ritmurile celor “O mie de sori” te imping intr-un carusel al furiei, deceptiei, frustrarii, uitarii, amagirii si iertarii – o adevarata partitura a inimii, asa cum o vrea ea.
Fie ca mintea-ti este transpusa intr-o atmosfera plangatoare prin liedul “The Requiem”, ca ochii iti “cad” in pamant, apasati de incruntare, la auzul spuselor din “The Radiance”, ca respiratia o ia razna in timp ce “Waiting for the end”, pentru ca dupa sa inchizi ochii si sa cazi in “Blackout” – incepi sa intelegi si sa accepti versul din incipitul articolului.
Poate cel mai adanc moment este redat in cele 93 de secunde ale “Wisdom , justice and love”, o redare modificata a unor fragmente din discursul lui Martin Luther King Jr. din 4 aprilie, 1967, o critica a razboiului din Vietnam, o tristete si o furie indreptatita in fata ororii combinatiei arme si om – o dovada ca si cuvintele pot plange.
Piesele centrale ale albumului – “Iridescent” si “The Catalyst” – traseaza apasat un contur schitat pana acum.
E uimitor cum “The Catalyst” (“Catalizatorul” – o substanta care grabeste sau incetineste o reactie chimica, fara ca ea insasi sa fie modificata; n.a. conform DEX), o piesa cu doar doua strofe si doua refrenuri, are atata forta sa te loveasca incat sa te trimita intr-un KO al identitatii putrezite a societatii umane.
O nota foarte personala a celor de la LP este si identitatea lor vizuala, imaginata, stilizata si consacrata in videoclipurile “hardcore” – aici, poate cel mai extrovertit si curajos dintre ele, este videoclipul oficial pentru “Waiting for the end”.
La capitolul video se incadreaza si “Iridescent”, fiind piesa oficiala a ultimului success cinematografic al regizorului Michael Bay – “Transformers 3: Dark of the Moon”. Melodia este strans legata de film, lucru pe care l-am inteles dupa vizionarea “T3: Dark of the Moon”, un film care face melodia si invers.
Implicata in proiecte cat se poate de diferite, LP a asigurat coloana sonora si pentru cel de-al doi-lea film “Transformers: Revenge of the Fallen”, dar a creat si un album special dedicat victimelor dezastrului natural din Haiti, de la inceputul anului 2010 – “Download to donate for Haiti”; de asemenea, baietii sunt recunoscuti pentru spectacolele Live! pe care le fac posibile in cele mai diferite zone ale globului.
Linkin Park – daca nu stii cum e sa arzi intr-o mie de sori.
