Dupa ce au ocupat locul al treilea in 2010, Paula Seling si Ovi se intorc pe scena Eurovision sa reprezinte inca o data Romania. Desigur, au concurenta serioasa. Desigur, in urma lor in tara sunt ca intotdeauna discutii ca trebuia sa plece x sau y. Daca vor reusi sau nu sa aiba o prezenta onorabila si cine va fi castigatorul editiei 2014 vom afla in aceasta seara. Pana atunci insa sa aruncam o privire asupra catorva curiozitati din istoria acestei competitii.
De multe ori castigarea concursului a echivalat cu lansarea unei cariere de succes. Sunt insa cateva cazuri in care participantii, castigatori, dar nu numai, au devenit mai mult decat simple vedete locale. Trebuiesc mentionati aici italianul Domenico Modugno, clasat al treilea cu “Nel blu dipinto di blu” in 1958, suedezii de la ABBA castigatori in 1974 cu Waterloo, Celine Dion pentru Elvetia in 1988 sau Julio Iglesias, care nu mai are nevoie de nici o prezentare.
Au existat insa si artisti deja consacrati, aflati in plina cariera, care au participat cu succes. Este cazul celor de la Katrina and the Waves, castigatori in 1997 cu “Love Shine a Light”, roker-ilor de la Lordi in 2006 cu “Hard Rock Hallelujah”, sau al lui Sandie Shaw cu “Puppet on a string” in 1967.
Cele mai multe victorii au fost adjudecate de Irlanda, care a castigat chiar trei editii consecutive, in 1992, ’93 si ’94. Urmeaza apoi Franta, Marea Britanie, Luxemburg si Suedia cu cate cinci. Anii 2001 pana in 2008 au fost marcati de victorii in premiera. De la prima tara din fostul bloc sovietic, Estonia, la Finlanda, care a castigat dupa 45 de ani de participare sau la Serbia, invingatoare in primul an in care a concurat ca stat independent.
Conform regulilor concursului, castigatorul nu primeste nici un premiu (cu exceptia unui trofeu simbolic), dar tara pe care o reprezinta urmeaza sa gazduiasca editia din anul urmator. De-a lungul timpului au existat doar cinci abateri de la aceasta regula, in patru din cazuri organizarea fiind preluata de BBC pentru Marea Britanie. Este vorba de editiile din 1960, ’63, ’72 si ’74, cand Franta, Olanda, Monaco si Luxemburg au refuzat sa se ocupe de organizare fie din cauza costurilor prea ridicate, fie – in cazul Monaco – din lipsa unui spatiu de desfasurare corespunzator. Ultima substituire organizatorica a avut loc in 1980 cand olandezii de la NOS i-au inlocuit pe israelieni, dupa ce inclusiv BBC-ul refuzase.
De-a lungul anilor cam toate regulile au suferit modificari. La inceput de exemplu nu puteau participa decat solisti sau duete, treptat numarul de reprezentanti admisi simultan pe scena fiind extins pana la 6. Modificari s-au impus si in cazul egalitatilor, dupa ce in 1969 primul loc a fost impartit de Franta, Marea Britanie, Olanda si Spania, cauzand nemultumiri in randul celorlalti participanti. Astfel ca in prezent daca punctajul este egal se departajeaza dupa numarul de participanti care au acordat puncte, iar daca egalitatea se mentine se numara seturile de punctaj maxim (12). In cazul improbabil in care este inca neclara situatia se verifica descrescator seturile de 10 puncte, 8, 7 etc.
Cea mai des modificata regula a fost insa cea a limbii in care participantii trebuie sa cante. Initial aceasta optiune a fost lasata la alegerea concurentilor, insa au existat si perioade in care acestia trebuia sa se manifeste in limba oficiala a tarii pe care o reprezentau. Dupa ce in 1999 s-a revenit la varianta libera au aparut si cateva cazuri de melodii cantate in limbi artificiale sau in limbi mai putin intalnite, ca swahili.
Dincolo de reguli si statistici, ramane insa spectacolul si speranta ca poate anul acesta va fi anul nostru. Anul in care vom obtine cea mai buna clasare si de ce nu dreptul de organizare pentru 2015. Oricare ar fi rezultatul, avem asigurata pentru aceasta seara o gala de exceptie cu cele mai bune melodii ale anului din fiecare dintre tarile participante.
