Desi majoritatea cadourilor de Craciun oferite astazi sunt impachetate, nu asa au stat lucrurile intotdeauna. In secolul al 19-lea, darurile erau asezate sub pom, agitate de ramurile lui sau puse gramada pe masa. Copiii erau tinuti departe de incaperea in care se impodobea pomul in seara de Ajunm iar cand li se dadea voie sa intre, vedeau pomul si darurile neambalate.
In tarile scandinave, cadourile erau azvarlite in casa dup ace un necunoscut batea la usa (de aici derivand si numele colectiv al darurilor, Julklapp). Abia spre sfarsitul secolului ambalarea darurilor a devenit obisnuinta.
Dar de ce sa ambalam cadourile? O explicatie foarte simpla este ca in unele culture pomul este impodobit cu mult inainte de Ajun, sub el fiind asezate darurile trimise de rude. Un cadou neambalat gasit dimineata de Craciun, insemna ca el a fost adus noaptea de Mos Craciun.
De asemenea, “ascunderea” darului in ambalaj sporeste placerea, amanand momentul descoperirii lui. In multe state, precum Olanda si Suedia, se considera distractive sa “deghizezi” un cadou intr-un ambalaj insulator sau sa-l asezi intr-un loc ciudat. In Anglia, in perioada Victoriana, o asemenea stratagem era numita “capcana de Craciun”. Un alt motiv pentru ambalarea cadourilor in hartie colorata este acela ca astfel se transforma un produs de masa, commercial, intr-un dar personal.
Magazinele au descoperit si ca ambalarea cadourilor constituie o eficienta metoda de a-si face publicitate. Pana in 1900, comerciantii de marfuri de lux isi impachetau produsele in hartie, care identifica sursa cadoului si anunta ca pachetul contine un bun scump.
Hartia de ambalaj pentru cadouri in secolul al 19-lea era de obicei fina, subtire si colorata; cea cu desene a aparut in primii ani ai veacului urmator. Dar initial ambalarea nu se reducea la impachetarea unui cadou. O creativitate deosebita era implicate in imaginarea unor noi modalitati de prezentare a cadourilor. In acest sens exista “bulgarele de zapada al zanelor”: darurile erau mai intai impachetate in hartie si apoi infasurate in vata de bumbac; alte daruri se adaugau pe masura ce vata era rulata, pastrandu-se pe cat posibil forma rotunda. Cand totul era astfe ambalat, pachetul, care semana acum cu un urias bulgare de zapada, era legat cu sfoara.
O alta metoda ingenioasa de ambalare era “putul magic”: o cutie sufficient de mare cat sa incapa in ea un copil, era vopsita astfel incat sa semene cu o fantana. Copilul scotea darurile din cutie folosindu-se de o galetusa. Unul dintre cele mai vechi trucuri, practicate in numeroase tari, este cutia foarte mare; cand o deschizi, aceasta da la iveala una mai mica, apoi o alta si mai mica si asa mai departe, pana cand gasesti cadoul de dimensiuni foarte mici, plictisitor pentru destinatar, dar amuzant pentru cel care ofera darul.
