Radu Apostol face parte din generaÅ£ia tinerilor dramaturgi, care încearcă să aducă teatrul mai aproape de publicul căruia i se adresează. Născut în 1977, Radu ÅŸi-a petrecut copilăria în culisele teatrului, activitate pe care ulterior a trasnformat-o în cariera sa. În 2002 el este licenÅ£iat ca regizor de teatru, în cadrul Facultăţii de Teatru a Universităţii NaÅ£ionale de Artă Teatrală ÅŸi Cinematografică „I.L. Caragiale”. EvoluÅ£ia sa a făcut ca doar doi ani mai târziu să devină ÅŸi preparator universitar în cadrul aceleiaÅŸi facultăţi, continuând să se implice sau să coordoneze proiecte cum ar fi „Acasă” – adresat copiilor străzii -, „dramAcum” sau „Zeppelin”, care promovează educaÅ£ia prin teatru.
Dincolo de numeroasele realizări, proiecte, premii ÅŸi participări la festivaluri de film, Radu Apostol este un om care spune despre el că locul său nu e în lumina reflectoarelor sau în atenÅ£ia publicului, întrucât acolo ar trebui să fie oamenii pe care el însuÅŸi îi admiră.
1) Ce anume te-a convins să alegi această carieră?
Mama mea lucra la teatru ÅŸi acolo îÅŸi petrecea majoritatea zilei. Drept urmare, din dorinÅ£a de a o însoÅ£i acolo mi-am petrecut ÅŸi eu mai toată copilăria. Acest lucru ÅŸi faptul că era o lume care m-a atras din prima clipă, m-au făcut să aleg direcÅ£ia dramaturgiei.
2) SimÅ£i că e o diferenţă între dramaturgia din timpul copilăriei tale ÅŸi cea de acum?
În copilărie îmi amintesc că oamenii erau creativi în a depăşi neajunsurile de care se loveau zilnic ÅŸi erau solidari în protejarea acestui spirit. Astăzi nu mai văd aceeaÅŸi solidaritate. A intervenit banul ÅŸi criteriile se schimbă în funcÅ£ie de el. Singurul efect pozitiv pe care l-ar putea avea această conjunctură constă în ieÅŸirea teatrului din zona elitelor ÅŸi popularizarea sa. Cu toate astea, un spectacol care sparge niÅŸte bariere are în continuare acelaÅŸi „gust”.
3) De-a lungul carierei tale, care este primul lucru pe care Å£i-ai dorit ÅŸi crezi că ai reuÅŸit să îl schimbi?
În anii terminali lucram la Casandra ÅŸi sălile erau pline mai mereu de oameni tineri, de vârsta absolvenÅ£ilor. Din păcate, însă, după absolvire acest public nu reuÅŸea să-ÅŸi revadă actorii îndrăgiÅ£i. Ori noi am încercat să evităm întocmai acest lucru. Am reuÅŸit, aÅŸadar, să aducem publicul de la Casandra la Teatrul Foarte Mic prin spectacole adresate tinerilor ÅŸi deschiderea pe care am arătat-o faţă de ei.
Am încercat chiar să stabilim o relaÅ£ie directă cu spectatorii, cerându-le opiniile ÅŸi deschizând discuÅ£ii după spectacole, astfel încât în timp piesa să devină una care să îi reprezinte într-adevăr.
4) În perspectiva ta, publicul se educă sau se satisface?
Publicul poÅ£i să îl educi, dar trebuie să îl implici prin dialog, să îl provoci la reacÅ£ii ÅŸi chiar să îl enervezi. Doar aÅŸa va simÅ£i că îl reprezinÅ£i, că e implicat în ceea ce tu ai creat.
5) În ce direcÅ£ie consideri că se îndreaptă dramaturgia românească ÅŸi în ce măsură a fost afectată de acest personaj controversat numit „criză”?
Meseria mea este una subiectivă şi necesită criterii care trebuie să se upgradeze.
După părerea mea, până acum trei ani lucrurile se dezvoltau ÅŸi scena devenea locul în care îÅŸi câÅŸtigau dreptul la reprezentare subiectele de interes. O dată cu criza, dramaturgia a fost nevoită să recurgă, din ce în ce mai des, la telenovele ÅŸi texte bulevardiene pentru a înregistra succese sau încasări.
6) Care este sfatul tău pentru studenÅ£ii care ÅŸi-ar dori să urmeze o carieră în dramaturgie?
Cel mai important e să accepte faptul că este o carieră vocaÅ£ională, iar dacă vor confunda asta cu problemele lor de zi cu zi îÅŸi va pierde valoarea. E o meserie specială, care de cele mai multe ori nu acoperă cheltuielile cotidiene, deci e bine să aibă ÅŸi alte preocupări pentru a-ÅŸi câÅŸtiga existenÅ£a.
7) În cazul tău, care ar fi aceste alte preocupări?
Pe lângă cariera de regizor sunt asistent la Facutatea de Teatru cu specializare în regie ÅŸi fac dublaje pentru animaÅ£iile marca Disney.
8) Îmi spuneai încă de la început că în lumina reflectoarelor ar trebui să fie cei pe care tu îi ai ca modele. PoÅ£i să-mi spui cine sunt aceÅŸti oameni ÅŸi motivele pentru care îi admiri?
Admir în mod deosebit două persoane: Theodor Cristian Popescu, fost asistent la Facultatea de Teatru, care a înfiinÅ£at prima companie independentă de teatru – „777” – ÅŸi a promovat textele contemporane. Talentul său a fost răsplătit cu o bursă Fulbright la Universitatea din Montana, SUA, iar în cele din urmă s-a stabilit în Canada unde ÅŸi-a înfiinÅ£at propria companie care îi poartă numele.
Al doilea este Nicolae Mandea, decan al Facultăţii de Teatru, pe care îl consider un om informat ÅŸi dornic să construiască solidaritate între studenÅ£ii săi ÅŸi iniÅ£iativele lor, imprimându-le o direcÅ£ie clară.
9) Dincolo de modele tale, care sunt oamenii pe care îi apreciezi ÅŸi care simÅ£i că au conlucrat la evoluÅ£ia teatrului contemporan?
Sunt mulÅ£i ÅŸi majoritatea pot fi găsiÅ£i printr-o simplă căutare pe Google, întrucât sunt reprezentativi pentru acest domeniu. Dintre ei i-aÅŸ enumera pe Oana Mărgineanu, Gianina Cărbunariu, Alex Berceanu, Andreea Văleanu, Maria Manolescu, Peca Stefan. Noi ne-am format împreună ÅŸi am încercat pe cât posibil să promovăm dramaturgia românească.
