Intr-o lume a bijuteriilor ce se lauda cu Swarovki si a zorzoanelor trase la indigo, paseste si timid arta hand-made. Desi nu sunt foarte promovate si nici la foarte mare cautare, aceste produse asigura originalitatea si creativitatea unei tinute.
Am ales 3 fete talentate in arta hand made pentru a imi descrie ce inseamna acest proces de creatie pentru ele, ce munca este in atelier, dificultatea ei si alte mici ponturi.
Oana Stan, (22 ani), din Bucuresti. Lucreaza ca ofiter colectare credite si a absolvit Finante-Banci din cadrul ASE-ului. Face bijuterii hand made tare dragute si nu se fereste sa ne povesteasca din micile ei trucuri.
Ce inseamna pentru tine arta hand-made?
Pasiune, munca, imaginatia proprie transformata in realitate, crearea a ceva frumos care poate face fericit(a) pe cineva purtandu-l/achizitionandu-l, o evolutie personala in ceea ce priveste lucrul manual, iar lista poate continua. Cred ca intr-un singur cuvant, frumosul pe care decidem sa-l cream pentru a ne bucura privirea.
Cat timp iti ia sa faci bijuteriile?
Depinde foarte mult de piesa pe care doresc s-o realizez. Timpul poate varia intre 5 minute pentru o pereche simpla de cercei si o ora – o ora si jumatate pentru papioane sau brose. Mai sunt desigur si coliere care necesita un pic mai mult timp, aproximativ 2 ore, la fel, depinde de model. In unele cazuri, in realizarea unei piese pornesc de la un model anume pe care il am in cap si sa ma razgandesc pe parcurs, iesind cu totul altceva J
Crezi in Romania s-a evoluat in acest domeniu? Interesul publicului este mai mare acum?
Cu siguranta da! Dupa parerea mea, la inceput, arta handmade nu avea asa multi fani, majoritatea preferand o piesa direct cumparata din magazin. Cu timpul, am reusit sa facem arta handmade cunoscuta si indragita, mai ales din cauza originalitatii lucrarilor, dar si a posibilitatii de personalizare. Cu totii stim ca, uneori, ne putem dori o anumita pereche de cercei sau un anumit colier, dar nu mereu le gasim in magazin, asa ca handmade-ul vine la fix in ajutor. Eu, incurajez si prin blogul meu personalizarea accesoriilor cumparate pentru ca pana la urma ceea ce porti te reprezinta si, de ce nu, sa nu reprezinte si ideea ta .
Targurile sunt o sansa mare de a obtine profituri si de a te face cunoscut?
Targurile ajuta mai ales la promovare, dandu-ti sansa , ca designer de bijuterii handmade de a-ti face cunoscute creatiile, de a cunoaste oameni care impartasesc aceeasi pasiune ca tine, de a te inscrie chiar in comunitati ale pasionatiilor de handmade. Desigur ca nici partea materiala nu trebuie ignorata, mai ales ca e vorba de fructificarea pasiunii tale.
Cum te promovezi?
Detin un blog (Brizbize) prin intermediul caruia imi expun bijuteriile create. Am incercat in ultima perioada a-l personaliza tot mai mult, creand prin intermediul sau si linkuri catre alte retele de socializare precum Facebook, Twitter sau Google +. Pe Facebook, am si o pagina special creata pentru promovarea blogului, respectiv a bijuteriilor. Pe langa mediul online, am apelat si la metodele mai traditionale de promovare si anume carti de vizita si fluturasi cu reclame pe care le impart cu orice ocazie prietenilor si cunstintelor.
Alta domnisoara care lucreaza cu acest tip de bijuterii este Anna Bijoux, numele ei pentru cumparatori. Traieste in Braila si este foarte pasionata de acest domeniu. Este studenta in anul IV la Medicina Generala in Bucuresti.
Ana, spune-mi cum ti-ai descoperit acest talent?
Prima mea inclinatie a fost catre arta make-up-lui. Inca ocupa primul loc de podium, dar nu am dorit niciodata sa fac o afacere din asta. In anul II de facultate, tot urmarind site-uri specializate pe produse handmade, mi-am pus in gand ca pot si eu sa fac asa ceva. Si asa a inceput povestea. Convingerea si ambitia au dat startul, a urmat achizitionarea materialelor si in cele din urma crearea propriu-zisa a bijuteriilor. De atunci a trecut un an si jumatate.
Cu banii obtinuti reusesti sa acoperi costurile de pe materiale si sa ai si tu profit?
Cu banii obtinuti reusesc sa-mi acopar costul materialelor….si cam atat in majoritatea cazurilor. Nu mi-am propus sa fac asta pentru bani. Am vrut sa ma indeletnicesc cu ceva care imi face placere si care ar putea bucura si pe altii. Privind la clientele mele, consider ca am reusit. Banii stransi in urma vanzarii se duc intotdeauna pe achizitionarea de materiale pentru noi produse.
Ce bijuterii iti place sa faci mai mult? Cerceii, inele?
De toate si de orice fel. Chiar nu am o inclinatie anume. Mai nou, am introdus printre produsele mele si genti. O mare contributie a avut-o mama mea pentru ca ea stapaneste tainele masinii de cusut.
In provincie crezi ca se vand mai bine sau mai slab fata de Bucuresti?
Provincie, clar!
Participi la targuri? Sau ai undeva standuri pentru promovare si vanzare?
Momentan, particip doar la targuri. Am fost la unul foarte renumit din capitala si la fiecare editie a unuia din Galati-cred ca se poate observa cui i-am ramas fidela.
Simti ca oamenii apreciaza aceast domeniu?
Nu am intalnit pe nimeni care sa-mi cumpere produsele doar pentru ca sunt handmade. Persoana cumpara ceva numai daca ii place, indiferent daca la acel obiect ai lucrat 10 ore sau a fost creat intr-o fabrica in 20 minute. In cele din urma, doar creatorii cu care te mai intalnesti la targuri sau in spatii de socializare online apreciaza.
Ultima tanara talentata, dar nu cea din urma, care va raspunde intrebarilor mele este Mauve Accessories ( Madalina Gotia) si care traieste in frumosul oras Alba Iulia. Lucreaza ca Event Planner si a absolvit Universitatea Babes Bolyai (Informatica Economica). Realizeaza accesorii chic pentru fetite si bijuterii colorate, pentru noi, fetitele mai mari.
De unde aceasta pasiune?
Nu am fost o talentata de mica, asa cum sunt marii artisti. Pana acum cateva luni, nu stiam nici macar sa cos un nasture. Totul s-a schimbat intr-o zi cand am vazut o floare superba intr-o poza, pe net, si care s-ar fi potrivit cu sacoul meu preferat, alb. Am dat atacul la sertarul cu ace si ata, am sfasiat niste haine care aveau materialele necesare, si am facut o floare de toata frumusetea. Acum, dupa cateva luni, pot sa spun ca floarea care m-a inspirat era chiar urata, si copia mea.. ei bine, acum nu as mai purta-o:)
Dar faptul ca m-a relaxat realizarea acelei flori, bucuria cu care am purtat-o si faptul ca eu eram accesorizata cu ceva facut cu mana mea, m-au impins spre o a doua, si a treia floare.
Acum am o cutie plina cu multe flori vesel colorate;)
Cum ai ales bijuteriile pentru copii? Ai o afinitate pentru ei?
Florile mele aveau culorile copilariei. O clienta a avut incredere in mine, si mi-a comandat mai multe bentite, care au iesit foarte bine. Chiar zilele trecute a revenit pentru o a doua comanda.
Da, imi plac foarte mult copiii. Ma fascineaza frumusetea si inocenta lor.
Cat dureaza sa finalizezi un accesoriu?
Depinde de starea si buna dispozitie. Poate dura jumatate de ora, sau cateva ore bune. Cele mai apreciate bentite au fost realizate cand urmaream serialul Two and a half men. Trebuie sa fiu foarte bine dispusa ca sa fac accesorii vesele.
Ai avut succes de la inceput sau ai avut nevoie de promvare?
Am inceput promovarea pe Facebook imediat dupa ce am postat primele accesorii pe blog, si comenzile au venit din primele zile. Sunt activa pe blog, incerc sa postez ceva nou in fiecare zi, si cererile se dubleaza in fiecare luna.
Care este cea mai mare sastisfactie in acest colorat domeniu?Revin parintii incantati?
Cele mai emotionante momente sunt atunci cand vad fetite pe strada purtand creatiile mele. Este greu de explicat in cuvinte ce simt in acele momente.
In cele mai mult cazuri, mamicile revin cu impresii despre produse. Ma bucur de fiecare data cand vad poze cu ingerasii purtand bentitele mele. Aceste lucruri ma ajuta sa merg mai departe cu incredere ca totul va fi din ce in ce mai bine.
Ce impediment te-a demoralizat cel mai mult?
Eu sunt foarte multumita cu ceea ce am realizat pana acum, consider ca efortul mi-a fost rasplatit cu cuvinte frumoase si noi prietenii minunate. Este cel mai grozav loc de munca de pana acum, recomand tuturor celor care au un hobby sau chiar un talent sa se reorienteze si sa faca o cariera din asta. De ce sa nu castigi bani facand lucruri care iti plac, si care te motiveaza?
Care este cel mai mare vis al tau in acest domeniu?
Imi doresc sa pot sa cresc acest brand cel putin in ritmul in care am facut-o pana acum. Daca lucrurile vor merge la fel de bine, in 2 ani voi extinde portofoliul si cu rochite elegante pentru fetite.