Camelia Iuliana Radu, cunoscuta scriitoare a publicului ploiestean si nu numai, gestioneaza, in aceasta perioada, materializarea a doua proiecte literare care se completeaza prin sursele de inspiratie. Aruncam o privire in atelierul ei de creatie si o intrebam:
National Magazin: Se poate discuta despre o sistematizare a proiectelor literare?
Camelia Radu: Poezia urmeaza cursul vietii. Pe masura ce strangi experiente de viata, ai alte perceptii asupra lumii si asupra ta, ca persoana. Intai traiesti apoi scrii. Nu mi-am propus de la inceput un proiect Oman. S-a intamplat sa ajung in Oman, datorita sotului meu care lucra de ceva vreme acolo. O vacanta cu familia mi-a oferit experiente intr-un spatiu diferit de tot ceea ce stiam, cu un senzorial rafinat. Poeziile nu le-am scris imediat. M-am trezit intr-o zi ca mi se face un dor cumplit si ca-mi apar in minte imagini si peisaje, ganduri si am inceput sa le scriu… si nici acum nu cred ca am terminat. Ce reuseste sa fie scris trebuie sa fie la fel de stralucitor ca si ceea ce este in suflet. Acest proiect a venit de la sine. Cred ca sunt primul roman care scrie o carte dedicata acestor locuri. In alte culturi exista creatii sporadice, rar poezie. Asociatia prieteniei romano-omaneze, ORFA, organizeaza lansarea acestei carti in Oman, care va avea loc la sfarsitul lunii noiembrie 2012. Presedintele asociatiei a fost impresionat de sinceritatea proiectului, afirmand ca prin intermediul versurilor mele si-a redescoperit tara. Sper ca si la noi cartea sa fie bine primita – evident, exegeza criticilor nu trebuie sa tina cont de sentimentele mele, dar am pus mult suflet la realizarea ei. Cred ca surprinde emotiile la contactul cu exotismul, experienta desertului cu austeritatea traiului si bogatia simtirii, reflectii despre timp, confesiuni de dupa sedimentarea amintirilor. Textul si desenele sunt moderne, dar tin cont de coordonatele traditionale. Cititorul va descoperi o lume decorativa, senzuala si profunda. Conditiile grafice sunt deosebite, nu numai datorita nivelului impus de dimensiunile interculturale ale proiectului, ci si pentru ca aceasta carte imi este draga. Multumesc editorului pentru rabdare si interes.
Tangerine tango a aparut cand, la inceputul anului, Institutul Pantone a decis culoarea definitorie pentru 2012, energizanta, eleganta, contrastanta cu griul de asfalt si socul unui tsunami devastator, in 2011. Ca psiholog, am fost atrasa de aceasta idee – vindecarea prin culoare. M-am gandit la valentele cromoterapiei si am mers pe conceptul de atelier de creatie al modei, grupand poemele in tendinte, haute-couture, pret-a-porter si colectii de toamna. Este vorba de culori interioare, de atelierul meu launtric, din care vad lumea. Vorbesc despre calatorii in timp, granitele eu-lui, singuratate, insingurare, integrare, portretizez, povestesc despre o lume deschisa, interconectata cultural; valorile prezentului care merita sa ramana, dar si angoasa acestor timpuri. Este lumea in care traiesc si care interfera cu intimitatea mea. Mitologie adusa la nivel personal. Un tango pasional intre oranjul tonic, apolitic si griul cotidian. Intre viata si moarte. Interior si mediu. Eu si noi.
N.M.: Implicarea poetului in realizarea unui volum se opreste la finalul cuvintelor sau poate merge mai departe, pana la produsul finit?
C.R.: La Tangerine Tango am acceptat formatul de colectie. Editura Singur a reunit 55 de poeti contemporani intr-un proiect intitulat Intoarcerea poetului risipitor. Din 2009 nu am mai publicat si am prins acest fir, pentru ca este fireasca reluarea parcursului literar. Consider ca un autor de carte este frumos cand se implica si artistic, nu doar literar. Cartile in care autorul se regaseste nu numai in text, dar si in formatul editiei, paginatie, au o putere mai mare de sugestie, datorita continuitatii. Cartea ca obiect de arta revine.
N.M.: Cand ajunge scrisul sa fie poezie? Exista un proces psihologic la mijloc?
C.R.: Scrisul iti dezvolta si formeaza mintea, te ajuta sa iti constientizezi emotiile,fiind instrumentul de comunicare a patrimoniului emotional universal, dar si creator de lumi. Atunci cand simti mai mult decat poti spune, te exprimi mai inalt, iar mesajul are o formula de comunicare artistica. Regina este poezia. Cel care scrie aduce in zona consienta arhetipuri necunoscute. JUNG sustinea ca odata scoase la lumina, arhetipurile energizeaza zona sociala, culturala. Vitalizeaza, improspateaza si determina progres cultural. Constiinta sociala ar trebui sa inteleaga despre poet ca este important tocmai cand este contestatar, manat fiind de inspiratie, de dorinta de libertate. Poezia nu este finita, este un drum, iar poetul mizeaza cu viata lui pentru acest vis. Nu i se garanteaza nimic, totul e gest gratuit, neconditionat. Aici este frumusetea, in gratuitate. De aceea, poetul nu poate fi ucis, santajat, manipulat.
N.M.: Cum ar trebui abordata poezia ta de catre cititorul contemporan?
C.R.: Poemele mele sunt structuri existentialiste, senzitive, am o legatura senzoriala cu universul, ma adresez instantelor emotionale ale cititorului, reflect personalizat culori, parfumuri, atingeri, texturi si trairi directe. Cred in experienta directa, in mesajul ei. Vreau sa prind culorile timpului meu, visele, durerile de azi, chiar daca, apasand pe aceste clape voi trezi radacini mitologice, arhetipuri si vise colective irationale vechi, astfel incat filosofia sa difuzeze direct, tangibil, cu reactie. Titlul spune mereu ceva, iar textul apartine ariei de definire a paradigmei sale. Irationalul trebuie ajutat sa urce prin exprimare, ajutat fiind de estetica timpului. Mesajul este codat metaforic, nu sugrumat de zorzoane. Asa vad poezia moderna, ca nod al sensurilor. De curand, am descoperit povestea poetica. Poezia este intentia alimentata de personalitati puternice, rafinate, cu viziune.
N.M.: Cartea ta de vizita te poate recomanda ca scriitor?
C.R.: Dupa ce am invatat literele alfabetului am exclamat Libertate! Am scris de mica, am fost activa in cenacluri, mai am caiete, din cele care au rezistat distrugerii. Pot reconstitui vocatia de scriitor, alaturi de proiectele mai serioase, deja materializate, dar cine poate garanta pentru viitor? Tot ce pot sa fac este sa fiu cat mai aprope de mine, sa fiu autentica, iar timpul va decide.
N.M.: In acest moment, putem vorbi despre proiecte de viitor?
C.R.: Ma gandesc la un jurnal al unui esantion razvratit al generatiilor. Contestatari, insingurati, enigmatici. Emo au existat dintotdeauna. Un proiect cu proza foarte scurta, pe filiera psihanalizei lui JUNG, recuperand scrieri din tinerete. Chiar si un volum cu poeme erotico-romantice, socante, poate. Prefer aparitiile cu caracter tematic, reprezentative pentru momentele de inspiratie.
