Watchmen

In noaptea asta, un comediant a murit in New York.
M-a blocat. E ca si cum as fi uitat sa scriu, as fi uitat mecanismul – cum ar spune Marin Sorescu in “Trei dinti din fata”. “Watchmen” m-a blocat. Stau si ma uit la literele asezate cu grija pe fiecare tasta a laptopului si nu reusesc. Sa ce? Exact!
“Watchmen” erupe prin magia ideii de baza, prin tupeul exprimarii si printr-o coloana sonora absolut tenebroasa.
E foarte usor sa-mi arunc exprimarea in clisee, pentru ca impulsul activat la finalul filmului faciliteaza aceasta nevoie.
Abordarea suprarealista  gandita de regizorul Zack Snyder si tematica benzilor desenate de la DC Comics creeaza un tablou al fantasmelor. Anul 1985 intr-o abordare curajoasa – asta pentru cand; New York – pentru unde; si de ce? – Razboiul Rece.
Toate navalind intr-un tavalug al metaconstiintei, bazat pe “Ce-ar fi fost?”. Ce-ar fi fost Razboiul Rece cu un super-om (care este, da!, american), ce-ar fi fost crisparea acelor ani sub spectrul autodistrugerii americane, ce-ar fi fost…
Ar fi fost ceva ce mintea mediocra nu are cum sa atinga.
Povestea supereroilor cunoscuti ca Watchmen – Cei ce vegheaza vine ca un imbold sensibil dar necesar pentru imaginatie.
Fascinatia cauzata de Dr. Manhattan (Billy Crudup), rabufnirea spirituala devenita posibila prin Rorschach (Jackie Earle Haley), simtamantul de brut din Comediant (Jeffrey Dean Morgan), aroganta indreptatita de Ozymandias si echilibrul, modestia lui Night Owl – toate sunt trairi asumate ale naturii umane; toti super-eroii sunt o parte din fiecare din noi.
Acesta este mai mult decat un film, este o radiografie a mutilarii “perverse” a razboiului; a ceea ce devine psihicul uman, asta atunci cand ramane ceva uman.
Extrem de delicat, complicat si analitic, “Watchmen” inseamna detalii si semiotica magistrale, metafizica, un strop de Dostoievski si simetrie in constructie.
Avand premiera mondiala la Londra, in 23 februarie 2009, “Watchmen” ruleaza in diferite durate de timp: de la 162 pana la 215 minute (in functie de “Director’s Cut”). Filmul a dispus de un buget de aproximativ 130 de milioane USD si a atras peste 185 de milioane la nivel global.

In noaptea asta, un comediant a murit in New York.

 

Written by