Lansat in 2001, creatia regizorului Tony Scott (fratele mai mic al lui Ridley Scott) provoaca cinefilii printr-o abordare complexa, curajoasa si inteligenta a temei spionajului.
Iar pentru asta, Scott a reusit sa aduca impreuna doua embleme cinematografice – Robert Redford si un Brad Pitt in plina maturizare.
Filmul spune povestea agentului special CIA Tom Bishop (Brad Pitt) si a superiorului sau direct – Nathan Muir (Robert Redford). Detasat in misiune in Asia, Bishop dezvolta treptat puternice sentimente impotriva stilului de actiune al CIA. Confruntat cu mult cinism, Bishop hotoraste ruperea de agentie; insa atunci cand in activitatea lui profesionala intervine o fata si niste sentimente, lucrurile numai in bine nu evolueaza. Bishop ajunge sa fie prins de autoritatile chineze in plina misiune secreta si programat pentru executare in 24 de ore. De aici porneste cronometrul pentru Nathan Muir in incercarea sa de a-si salva agentul, avand de infruntat mai mult CIA-ul decat autoritatile chineze, intr-un context politic si economic delicat.
Avem de-a face cu o focalizare asupra spionajului “din birouri”, in defavoarea celui din teren; cu un rezultat surprinzator de bun. Si asta datorita subtilitatii actoricesti a lui Redford, dublata de un scenariu fundamentat pe echilibru si jocuri de putere.
Pitt confirma aici drumul ascendent care-l va fi adus, in cele din urma, la statutul de astazi, insa Spy Game e o reusita in principal datorita interpretarii unice a lui Redford.
Avand premiera globala in 19 noiembrie 2001 in SUA, Spy Game a fost construit cu un buget de aproximativ 92 de milioane de dolari si a strans incasari la nivel mondial de peste 143 de milioane $ pana in 2002.
In Romania, filmul a rulat in cinematografe incepand cu 1 februarie 2002 si a avut incasari de peste 217.000 RON (circa 67.300 USD), bani platiti de peste 50.500 de spectatori (date furnizate de cinemagia.ro).