Nu este o premiera si nici un film mediatizat. Este unul din putinele filme care iti raman intiparite in memorie si de care iti vei aduce aminte mai tarziu. Povestea lui incepe cam asa: in 1990, Christopher McCandless are tot ceea ce isi poate dori un tanar. Este un atlet talentat si foarte bogat, cu o famile numeroasa si o pregatire ce ii poate asigura un loc bun intr-o facultate straina.
Ne dam seama pe loc ca acesta nu este un model tipic de film american, in care eroul urmeaza sfaturile parintiilor, pleaca la facultate, intalneste iubirea, intra in conflicte cu familia pentru persoana iubita, apoi o pierde, isi reface viata, iar la final o regaseste si raman impreuna – The Happy End! Nu, acesta este un model de film care te face sa meditezi profund la adevaratele valori ale vietii. La ce merita si la ce nu.
Sa revenim, tanarului nostru ii lipseste ceva si intr-o seara decide ca are nevoie de o schimbare. Asa ca isi arde documentele, isi rupe cardurile, doneaza toata averea unei ascociatii si isi impacheteaza cateva haine. Pleaca fara urme in lume.
Doi ani mai tarziu il gasim intr-o rulota in mijlocul naturii. Departe de civilizatie. Aproape de pericol. Este singur si bolnav. Se stinge cu fiecare suflare in timp ce scrie ceva pe un biletel: povestea lui… aflam cum a plecat la drum, cum a schimbat joburi, cum a intalnit iubirea, speranta, dezamagirea. Cum a lasat trenul pentru masina si masina pentru catarat si cum a facut kilometrii ajungand in Alaska. Pareri de rau la final? Nu, niciodata. A aflat acum ca adevarata fericire vine odata cu ceilalti si trebuie impartitata.
Filmul ieste in regia lui Sean Penn si este o capodopera dupa un fapt real. Rolul principal ii revine lui Emile Hirsch.
