In cadrul festivalului “Les filmes de Cannes a Bucarest” a avut loc premiera filmului “La piel que habito”( Pielea in care traiesc), ultima productie a lui Pedro Almodovar.
Almodovar este cel mai cunoscut regizor spaniol din ultimii 20 de ani. Filmele sale prezinta o viziune inedita asupra vietii, asupra naturii umane si a sexualitatii. Are o intuitie extraordinara in a croi personaje feminine si modul in care le construieste trairile interioare. Acest lucru il putem observa in productii ca Todo sobre mi madre, Habla con ella sau Volver.
Un obijnuit Cannes-ului, anul aceasta a fost reticient in a-si trimite ultima creatie la festival de teama ca jurnalistii sau criticii sa divulge esenta filmului.
“La piel que habito” este un film diferit de tot ce a facut Alomodovar pana acum, dar pe care doar el l-ar fi putut realiza. Filmul este inspirat dupa cartea “Tarantula” a lui Therry Jonquet.
Regizorul prezinta lumea doctorului Robert Ledgard( Antonio Banderas), un chirug plastician renumit, care datorita unor tragedii isi schimba viziunea asupra lumii si pierde controlul actiunilor sale. O tema subtila a filmului este complexul de Dumnezeu al doctorilor si linia unde se opreste etica morala si profesionala si unde incepe curajul si poate inconstienta de a sparge bariere.
Doctorul Ledgard tine ostatica o femeie Vera( Elena Anaya) pe care o trateaza ca pe un subiect de proces clinic, tinand-o inchisa intr-o camera, punandu-i pastille in mancare si obligand-o sa poarte un costum care sa ii acopere pielea.
Antonio Banderas face un rol excelent in rolul doctorului genial si machiavelic, distantandu-se total de rolurile americane cu care ne-a obijnuit. Colaborarea lui cu Almodovar nu este una noua, ei au o istorie impreuna, facand 5 filme.
Filmul este un thriller cu accente de groaza “ fara tipete”, dupa cum a declarat Almodovar. Ca toate filmele sale, reuseste sa creeze discutii, sa te lase fara rasuflare si sa iti pui mii de intrebari.
Cu “ La piel que habito”, Almodovar a reusit sa mai sparga o bariera, aceea a identitatii sexuale, a identificarii genurilor si amestecul lor omogen. Asa cum a declarat Banderas intr-un interviu” Almodovar te duce de la Shakespeare la o telenovela mexicana intr-o fractiune de secunda” si asta il face nemaipomenit. Combinatia perfecta de kitch si cultura( casa lui Robert Ledgard este plina de taboluri celebre), filmul incepe cu Vera( Elena Anaya) intr-o pozitie similara cu una dintre sculpturile lui Louis Bourgeois.
“La piel que habito” este inca o dovada a faptului ca Almodovar este unul dintre marii regizori ai timpurilor noastre, un film de maestru cu personaje complexe. Un film presarat cu umorul ironic specific regizorului spaniol, un umor folosit exact acolo unde trebuie: in momentele cele mai dureroase si intense.
Coloana sonora este realizata de Alberto Iglesias, un obijnuit al filmelor lui Almodovar. Aceasta reuseste sa completeze un film deja fascinant, infricosator, bolnavicios si savuros.
