J. Edgar este ultimul film in regia lui Clint Eastwood, o biografie a sefului si infiintatorului FBI.
Hoover este interpretat de un foarte machiat Leonardo DiCaprio. Filmul parcurge viata lui Hoover de la inceputurile sale in FBI si pana la moartea sa. Cu niste flash-uri trecut/prezent usor deranjante si greu de urmarit, Eastwood a incercat sa bifeze majoritatea controverselor lui Hoover fara a incerca cu adevarat sa le aprofundeze sau sa le inteleaga.
De la presupusa sa homosexualitate pana la fetisul de a purta haine de femeie, filmul pare sa mearga pe gheata pentru a nu deranja sau crea discutii prea aprinse.
Personajele esentiale din distributie ar fi Naomi Watts, in rolul lui Helen, fidela secretara a lui Hoover si Armie Hammer in rolul lui Clyde Tolson, omul de baza si presupusul iubit a lui Hoover. Judi Dench o joaca delicious pe Anna Marie Hoover, mama bolavicioasa si manipulatoare a infiintatorilui FBI.
Din incercarea nereusita de a surpinde toate momentele definitorii a lui Hoover, filmul pare, pe alocuri, lipit si pus la un loc de mai multi oameni, fiecare cu viziunea sa.
Spre deosebire de alte filme a lui Eastwood, lui J. Edgar ii lipseste esenta, “suflul”. Felul in care sunt tratate momentele controversate trec usor in penibil (a se vedea momentul cand cei doi “iubiti” se ceara si bat) sau viziunea diferita a regizorului privind fetisul lui Hoover pentru haine de dama.
Hoover a stat in functie timp de 48 de ani si a prins 8 presedinti americani. Eastwood a surprins inteligent momentele cand Hoover asteapta de-a lungul anilor in sala de asteptare a presedintilor Americii, subliniind atent schimbarea presedintilor insa nu si a sefului FBI. Exista o scena unde este mentionat santajul lui Hoover asupra lui Kennnedy, inregistrarile cu Kennedy facand sex cu diferite domnisoare sau scrisoarea anonima de amenintare trimisa lui Martin Luther King cu scopul ca acestea sa nu accepte Premiul Nobel. De asemenea sunt mentionate si dosarele secrete si disparute tinute de Hoover continand informatii confidentiale despre majoritatea presedintilor si numerosi alti oameni politici plus obsesia lui Hoover pentru microfoane, spionaj si santaj.
In afara de bogatia subiectului in sine, de jocul actoricesc decent a lui DiCaprio, filmul este greoi, deloc linear si usor obositor.
Dupa cum mentionaza si Hoover intr-o scena din film, toate deciizile de a face ceva curajos si controversat sunt contestate la inceput si peste ani admirate. Pacat ca Eastwood n-a avut curajul sa faca ceva dincolo de limite cu un subiect atat de bogat.
