Romania a decis sa isi numere cetatenii, putinii romani care si-au luat inima in dinti si au decis sa ramana in tara infruntand cu ultimile forte sfidarea celor care ii conduc. Romania a decis sa isi numere avutia pornind de la talpa tarii si pana la cei care tocesc fara scrupule temelia insufletita si plina de sudorile muncilor ostenitoare si care nu aduc decat insatisfactia unei griji fata de ziua de maine. Romania a decis… a decis sa isi identifice viteza cu care a avansat in tehnologie si in dotari, dar si mentalitatea neschimbata a celor care inca detin nostalgia regimului de dinainte de ’90, si a reusit!
Romania nu s-a schimbat. A ramas aceeasi chiar daca haina imbracata in prezent o imita pe cea occidentala, iar existenta nu-i mai este raportata la moneda nationala, ci la una imprumutata. Romania a ramas cu aceeasi oameni care vorbesc printre usa intredeschisa si refuza sa isi declare identitatea de teama sa nu li se aduca vreun prejudiciu. Sunt aceeasi oameni care au ramas cu aceleasi temeri de acum 20 de ani. Sunt aceeasi oameni care nu reactioneaza decat sub masuri coercitive. De teama unei amenzi, multi dintre romanii care s-au umflat in pene in fata umilului recenzor, si el un roman in cautarea supravietuirii, nedeclarandu-si CNP-ul a ajuns sa il lase scris, in vazul tuturor, pe usile de la intrarea in locuinte.
Ceea ce e si mai tragic e ca din cauza saraciei si a lipsei sprijinului din partea statului romanii au ajuns chiar sa ii sechestreze pe recenzori, suspiciosi ca sunt infractori. Cat de mult sa fi secatuit acest regim sansele de supravietuire ale romanilor, care au ajuns sa se teama chiar si de umbra lor? Suficient cat increderea sa nu mai existe, iar viata sa se fi transformat intr-o lupta pentru supravietuire.
Toata aceasta fantezie a durat doar 10 zile. Doar atat i-a trebuit Romaniei sa isi numere pruncii. O numaratoare naiva si lipsita de interes. O numaratoare determinata de o obligatie si de nevoia unui castig suplimentar. O numaratoare care s-a sfarsit la fel de repede cum a inceput. O numaratoare in care balbele si nehotararea statului au iesit la iveala ca de fiecare data cand trebuie sa se ia o decizie importanta. Statul roman a jucat v-ati-ascunselea cu acea cheie de acces, de 13 cifre, a masinariei umane. A jucat un fel de alba-neagra cu romanii si cu el insusi.
Statul roman a jucat rolul unui prefacut. Si-a legat o broboada alba la ochi si a inceput sa caute orbeste ceea ce nu ar fi trebuit sa piarda vreodata. Si-a inscenat o amnezie de zece zile sau, dupa caz, putin prelungita si a imitat un exercitiu al aducerii aminte. Iar asta in timp ce era perfect constient de absolut tot.
De ce asta? Poate ca ceea ce are pretentia a se numi stat era mistuit de o curiozitate, o curiozitate nebuna nu de a afla daca nevoia a facut ca romanii sa se “autoexileze”, ci de o curiozitate de a afla cati si-au pus nadejdea in tari de imprumut. Si de ce nu? Poate si o curiozitate de a afla pe cati umeri aplecati de truda si saracie se vor putea baza la viitoarele alegeri. Si la urma urmei, numaratoarea a inceput si pentru ca asa trebuia, pentru ca asa se face in orice tara civilizata!
Pacat insa ca statul roman uita ca in toata aceasta ecuatie de aliniere la standardele altor tari, ce sunt cu zeci de ani inaintea noastra din toate punctele de vedere, cetatenii nu duc o lupta pentru supravietuire. Si asta deoarece sunt stimulati sa isi construiasca un trai solid in tara de origine! Autoritatile din aceste state au inteles ca economia, industria, societatea poate inflori doar printr-o armonie cu oamenii proprii!
Din nefericire, nebuloasa autohtona nu se va risipi prea devreme si revii la aritmetica cea de zece zile. Cat de reale si corecte sunt toate datele culese? Cat de bine au fost adunati romanii in formulare si cati dintre acestia nu au pierdut pe drum, mai mult sau mai putin intentionat, vreun membru al familiei? Care e marja reala de eroare? Nimeni nu stie!
Tot ce este cert e ca suntem mai putini. Potrivit primelor estimari de dupa finalizarea recensamantului, Romania numara cu vreo doua milioane de oameni mai putini. Unde sunt restul romanilor? Oriunde in lumea asta sau poate inca in Romania, nedeclarati!
Nici optimismul nu pare sa infloreasca. Pe viitor sansele ca sa ramanem si mai putini sunt foarte mari, iar imaginea unei populatii extrem de ridata nu mai are mult pana sa fie perfect conturata! Nici nu e de mirare daca stam bine sa ne gandim!
In cativa zeci de ani, copiii si nepotii nostri vor purta probabil doar simbolic vreun nume romanesc, eventual in aducerea aminte a unei persoane dragi, si vor stalci vreun cuvant romanesc doar in vizitele scurte la bunici! Iar in alti cativa zeci de ani Romania se va transforma, probabil, intr-un tinut fara nationalitate! Cat de repede se va petrece acest fenomen? Depinde doar de noi, depinde de cat de umilitor ne vom pleca capetele in fata unora si de cat de mult vom lupta pentru ceea ce e al nostru.
