E acolo. Peste tot. Stii bine ca vei fi atins de slinul parca nesfarsit care a inundat la modul ostentativ societatea, stii bine ca de fiecare data cand iesi din intimitatea locuintei tale te vari intr-o problema cu n ecuatii si solutii incerte.
Insa, de curand, nu tre’ sa ma iesi din casa pentru a fi miluit cu vrednicia ei – slava comoditatii urbane moderne careia, pretentios, ii spunem “civilizatie”.
Prostia.
Si ma refer la mass-media in general si la televiziune in special.
Cred ca inteligenta nativa rezida in felul in care ma raportez la detalii, in modul in care decid sa privesc si sa analizez un calup de informatii. Acea capacitate de a simti si fructifica subtilitatea, care are o putere pe cat de insesizabila, pe atat de patrunzatoare in subconstient.
In discutia asta nu intra acele ciudatenii pe care unii le numesc posturi TV si de unde-mi sar in fata tot felul de carcalaci si gandaci si bizari si glume proaste ale naturii umane. Acum vorbim despre posturile TV care si-au impus un standard profesional ridicat, care se prezinta ca un factor al interesului civic – posturile de stiri.
Si pe cat de pretentios se vor a fi vazute de public, pe atat de cretine si embleme de prostie pura sunt. Uneori. Deseori. De prea multe ori.
Astfel, pentru a ma face clar inteles, dau trei exemple ale discursului acestor posturi, exemple pe care le consider elementare:
1. Oamenii legii – inca din premisa, politistii sunt cu legea si noi, restul, nu. Insa, trecand peste asta, efectul cu adevarat pervers al acestei sintagme este ca imi “picura” in creier si sunt spalat la nivel de perceptie cu privire la o tagma ale carei prime trei adjective la nivel public sigur nu sunt “cinstita”, “educata” si cu unghiile curate. Si, astfel, ajungi sa crezi in treaba asta, sa te uiti la factorii de forta din Romania cu o liniste si siguranta despre care – daca stai sa te gandesti – nu stii exact cum au ajuns in tine. Si e riscant pentru sanatatea ta mintala si fizica.
2. Vitezomanii – dupa ce iesi in dementa aia de trafic rutier, oriunde ai fi in tara, si stii ca haosul si moartea iti privesc in toate oglinzile si geamurile din toate partile, si ajungi acasa – unde o tampita cu un bat la gura vorbeste despre “vitezomani” si “bolizi de lux” si “inaspirea legii”, parca-ti da cu rosu la ochi si cu ireverente la gura. Pentru ca stii ca ai o viata, si e scurta, si vrei sa-ti petreci macar o treime din ea departe de volan si iti surade ideea de viteza in – ce sa vezi – secolul vitezei si parca te racaie la cerebel cand niste reguli idioate si o infrastructura anemica te forteaza sa stai cu acu’ la 90-100 km/h cand stii ca trebuie sa ajungi la destinatie inainte sa-ti ajunga nepotii la adolescenta si SUA sa-si termine dominatia globala. Ai nevoie de viteza ca sa traiesti in pas cu vremea, ai nevoie de viteza pentru ca ai bunul simt si respect pentru timp, ai nevoie de viteza pentru ca existi.
3. Seful statului – daca vreuna din prompteriste/fatucile si baietii cu microfoane la gura imi arata expresia de “sef al statului” pentru definirea Presedintelui Romaniei in Constitutia tarii, bag capu’ in pamant si ma ascund in munti. Scuza lor e ca, intr-o relatare au nevoie de sinonime pentru “Presedintele Romaniei”; un argument valabil. Insa de aici si pana la a fetisiza acceptiunea de “sef” mai ales al statului, dintr-o ignoranta si comoditate jignitoare sau din niste ramasite ale unui filon ideatic al “tatucului” din veacuri de curand apuse si de amara amintire, e drum lung si anevoios.
“Sef al statului” acolo, “sef al statului” aici si – usor, usor – ti se insereaza in pliurile subconstientului perceptia falsa si periculoasa ca omu’ ala de la Palatul Cotroceni – indiferent de nume – e un… sef. Deci… trebuie tratat cu servilism si un strop de veneratie supra-statala.
Departe de a istovi resursa de clisee manipulatoare si picatura chinezeasca de spalare pe creier, cele trei expresii de mai sus intrupeaza clar si fara echivoc nivelul de superficialitate in a intelege ceva din jur al mass-media romanesti cu pretentii civice.
