Ma gandesc mereu la clipele de fericire pe care le-am trait. Le pot numara pe cele in fata carora m-am simtit implinita si multumita de mine. Simt in acele momente ca necunoscutul cuprinde o fagaduinta de fericire inca nedescoperita, nerealizata, dar care, cu o rabdare de neinvins sta in fata mea cum sta cerul cu infinitele stele aprinse in spatiu.
Fericirea nu se defineste printr-un zambet, printr-un gest. Fericirea se simte in interior. Simti aievea cum iti circula bucuria biruintei prin toate madularele, apoi, din epuizarea acelui sentiment, fericirea se spulbera, este casanta de multe ori.
Tocmai de aceea toate lucrurile marunte sunt rare.
Da, zambim in fiecare zi, si intr-adevar, ii facem poate pe oameni fericiti sau le rapim o privire calda; dar acele clipe de involuntara energie inferioara, de implinire adevarata le descoperim rar, pentru ca ele vin din interiorul nostru, din ideea noastra ca am realizat ceva de care nu am fi crezut ca suntem capabili. Iar acest delicat cuvant ‘rar’ incurajeaza ideea ca o urmatoare implinire va fi cea care va depasi cu mult realizarea din prezent.
A aduce acest ‘rar’ in activitatea noastra inseamna multa munca. Bineinteles, avem si exceptii care se abat de la aceasta regula: ne putem gandi la cum a fost descoperita acceleratia gravitationala sau … cum s-a descoperit ceaiul.
Un rege chinez a baut odata sub un copac apa calda. Intamplarea a facut ca in acel moment sa cada o frunza din copac in cana lui; si de aici au rezultat, s-au amplificat si recombinat in zeci de mii de retete, revigorantele ceaiuri.
Departandu-ne de fizica, o stiinta atat de precisa, putem reveni la … noi.
Vine o perioada in viata cand clipele trec mai repede, ieri parca a fost sarbatoarea de Pasti, maine parca va fi Craciunul. Praful se asterne peste toate.
Ii uitam pe cei care ne-au fost dragi si au murit, nu ne mai pasa de asprimea cuvantului rostit, parca ne-am pierdut capacitatea de a ierta si de a fi recunoscatori.
Zilele grele coboara in trecut, se succed parca la nesfarsit; la fel de des culegem lamai din gradina iubirii.
Asa devin lucrurile minunate foarte rare. Nu totul se bazeaza pe teoria cunoasterii si a demonstratiei.
*Toate lucrurile minunate devin rare, Cicero, ”De Amicitia”
