Ideea prezentata in randurile ce urmeaza nu este concreta, ci este permisiva in incercarea cititorului de a o atribui oricarei situatii crede de cuviinta.
Cuvintele astea apar aici in forma, ordinea si mesajul de fata datorita (sau din cauza) unei situatii de fapt vecina cu dementa.
E cunoscut faptul ca omul – in general – si romanul, in special, isi are doza lui de egoism in constructia genetica. Asa e. Bine? Rau? Nu stiu. Doar este.
Stiu, insa, ca ceea ce impiedica romanul sa faca doi-trei pasi (metaforici) in spate si sa priveasca la o imagine de ansamblu a trairii lui ca individ si societate sunt ignoranta sau, intr-un caz mai putin daunator, frica.
Pentru ca, daca ignoranta prin natura ei nu te lasa sa intelegi ca esti ignorant – frica e realizarea acestei nepasari, un prim pas spre normalitate.
Raul este fascinant. Tenebros, dar fascinant. Pentru simplul motiv ca nu exista. Cel putin asa cum ne-am inchipui sau am vrea sa existe. Adica palpabil, carnal, fizic; sa stim ca o anumita forma cat se poate de organica fiinteaza in lumea asta si poate fi incarcata de om cu simboluri; poate fi stigmatizata.
De asta ne e frica de rau – nu ca e rau – ci pentru ca nu stim exact unde, ce si cum e.
Puterea raului vine din trasaturile pe care le ia in comportamentul oamenilor – in boli, in furie, in razboaie, uneori in politica – si este extrem de eterogen. L-am putea asemui, putin fortat, unei miscari browniene.
Prin dubla masura pe care o atribui raului, ma refer la o actiune in doua sensuri: in prima instanta – atunci cand raul intervine intr-o relatie dintre doi indivizi (fara vreo specificatie anume, o relatie umana oarecare) si agreseaza atat in interiorul “gazdei”, cat si in exterior; iar mai apoi avem de-a face cu o transpunere a raului prin simplul fapt ca celalalt individ raspunde – cu mai multa sau mai putina usurinta, mai devreme sau mai tarziu – cu o forta poate nu egala, insa cu un dram de rau, la randul sau.
Si, desi ideea asta mi-a fost dat sa o am in urma unei analize a vietii politice romanesti din ultimii ani, sunt ferm convins ca isi are aplicabilitatea in orice alta manifestare a societatii noastre
