Stramoșul tuturor raselor de cai din Europa a fost,inca din cele mai vechi timpuri, un locuitor al teritoriului unde, astazi, este Romania. Resturile fosile vorbesc despre vanatoarea cailor salbatici inca din timpul Paleoliticului timpuriu. Surpriza vine din timpul perioadei Neoliticului, cand sunt descoperite dovezi conform carora, calul era deja domesticit in zona cuprinsa intre Tisa, Dunare și Marea Neagra.
Dupa anul 1700, caii salbatici din Ardeal sunt uciși pana la ultimul exemplar in vanatorile nobililor maghiari și sași. Totuși, la nivelul anului 1700, in Moldova existau inca herghelii mari de cai salbatici care traiau de-a lungul malurilor Prutului și Nistrului. In secolul al XVII-lea alte documente pomenesc despre ultima herghelie de cai salbatici din Baraganul Ialomiței, pentru ca un secol mai tarziu, tarpanul sa dispara definitiv din Țarile Romane. Povestea trista a cailor salbatici europeni nu se sfarșește aici. In secolul XIX, cazacii, tatarii și țaranii ruși urmareau și vanau cu inverșunare tarpanii, deoarece proprii cai domestici fugeau și se resalbaticeau alaturi de tarpani. Odata recuperați, aveau deja caracterul salbatic al rudelor lor, find atat de agresivi, incat distrugeau atelajele cu lovituri de copita și mușcau pe oricine incerca sa-i calareasca.
