Daca simplul gand la Autostrada Soarelui intr-o zi de duminica este suficient pentru a anula toata relaxarea unei intregi saptamani de concediu, atunci poate ca este cazul sa te gandesti la o alternativa pentru drumul spre casa.
O varianta interesanta, mai ales daca esti dispus sa renunti la jumatatea de zi de plaja pe fuga, este ruta prin sudul Dobrogei, cu trecerea Dunarii cu bacul la Ostrov. Ocazie cu care poti vizita Pestera Sfantului Andrei. Un obiectiv din ce in ce mai cautat in ultimii ani, atat de cei dornici de liniste si spiritualitate, cat si de amatorii de obiective mai putin obisnuite. Primul lacas crestin de pe teritoriul tarii noastre, in acelasi timp biserica-pestera si locuinta a unuia dintre apostoli se inscrie cu succes in ambele categorii.
Daca te hotarasti sa faci drumul acesta, e mai bine sa pornesti de dimineata. Nu de alta, dar este placut, pitoresc, e pacat sa te grabesti si in plus s-ar putea sa mai vrei sa vizitezi si alte locuri pe parcurs. Pornind din Constanta, cel mai simplu este sa o iei prin Murfatlar. Sau de la Agigea spre Techirghiol si apoi sa iesi pe niste drumuri judetene – de altfel neasteptat de practicabile – in aceeasi sosea spre Ostrov. Trecand pe langa Adamclisi, poti sa faci o oprire la monument sau sa dai o raita prin vechea cetate. Seamana putin cu Histria, doar ca este mai pustie. Cel putin cand am fost noi pe acolo nu am gasit decat cativa localnici – fluturi localnici si o broasca testoasa.
In cazul in care nu te pasioneaza istoria si “pietrele”, mergi mai departe pana in apropierea localitatii Ion Corvin. La un moment dat se vede indicatorul spre Pestera, iar de aici mail sunt doar vreo 4 km. asa cum spuneam, drumul este frumos. Dealuri cu si fara terase, padure si foarte putin trafic. Cel mult in apropierea manastirii sa mai intalniti vreo masina care se duce sau vine de la sfintit.
Ansamblul manastiresc este intr-o margine de padure, inconjurat de dealuri. Poti lasa masina la marginea complexului si sa pornesti mai departe pe jos. Mergand spre pestera, pe partea stanga se afla biserica mare, ultima construita. Este alba, impunatoare si dezolant de noua. Prin contrast, mica biserica aflata pe partea opusa pare mai potrivita in peisaj, desi si aceasta a fost ridicata relativ recent, in 1993-94.
De fapt, Pestera Sf.Andrei a fost cu adevarat gasita, in sensul reintroducerii ei in circuitul ecumenic, abia dupa revolutie, desi descoperirea propriu-zisa a avut loc inainte de al doilea razboi mondial. Perioada comunista nu a fost una fasta pentru acest lacas, fiind folosit chiar si ca adapost pentru animale. Abia dupa 1990 a fost recuperata, curatata si readusa mai aproape de rosturile ei. S-au construit o turla si un zid protector in dreptul intrarii, transformand-o intr-o adevarata biserica.
Ce te izbeste cand intri, oricat de putin inclinat ai fi spre “cele sfinte”, este senzatia patrunzatoare de liniste. Cumva parca toate grijile lumii raman dincolo de peretii de piatra. Pereti pe care ii vei gasi intesati de iconite, pomelnice si rugaciuni ascunse in fiecare crapatura. Intr-un colt se vede, sapat in stanca, si patul Sfantului Andrei – un prag de piatra rece acoperit cu o patura, amintind ca “primul chemat” dintre apostoli chiar a locuit aici o vreme. Multi dintre cei suferinzi care trec pragul se odihnesc cateva clipe pe acest pat, sperand intr-o noua minune a sfantului.
Iesind din nou la lumina, descoperi parca lumea din nou. Nici magazinul de suveniruri – un paralelipiped anost din beton in care se gaseste cam orice, de la iconite si mir la carti de rugaciuni – nu reuseste sa zdruncine sentimentul de seninatate. In jur se vad doar dealuri si padure, si nu te vei putea opri sa te intrebi cum arata locul cu doua mii de ani in urma.
Depinde probabil de fiecare. Dar pe langa un drum mai accesibil spre casa, vei descoperi la Pestera Sfantului Andrei un loc in care se regaseste in primul rand credinta, nu religia.
