citeste si Partea intai
Nu vorbeai,
vocea ta o auzeam doar eu
cand te visam noaptea tarziu,
iar tu imi sopteai ca lumina zambetului
se aprinde doar in intunericul nebun al dorului ce ne-a facut
sa simtim gustul sarat al lacrimilor devenite pe obrazul nostru,
un ecou puternic al celor doua cuvinte
pe care ti le voi rosti atunci cand tu ma vei privi si ma vei lasa sa te ating
si ma vei visa asa cum eu nu am putut sa fiu
din lipsa soarelui inlocuit de sensibilitatea stelelor aparute timpuriu.
Ai tresarit,
ti-ai ridicat privirea,
iar in ochii tai zaream un amestesc de frunze verzi si ruginii
ce dansau in bataia vantului
dansul urmatoarei primaveri….
Respiram,
Respirai si tu,
copil al vremurilor calde…
Dintr-o data,
o mare rosie de catifea
te-a cuprins in valurile misterioase ale dragostei
si te-ai inecat cu gandurile puse de-o parte…
Te-ai transformat intr-o particula cristalina
si ai traversat intreaga mare…
Sorbeam momentul zilei,
dar tu ai secat timpul
si-am inceput sa merg…
erau primii pasi facuti fara voia mea…
scanteile miscarilor aveau ca asternut magia cuvintelor ,
in calea desprinsa ca dintr-o poveste.
Era minunat!
M-ai oprit,
iar eu m-am aplecat.
Ai cazut,
dar eu te-am prins,
erai in palmele mele…
Ai fi vrut sa te ascund,
insa nu puteam decat sa te privesc…
Imi erai drag,
te-am sarutat,
iar tu,
Tu te-ai topit…
