Om bun, ar trebui sa iti spui iarasi si iarasi, ca tot ce te bucura sau te mahneste in viata, nu inseamna nimic. Esti doar o fiinta, o biata fiinta, sortita sa contemple pururi un absolut derizoriu si van. Si totusi, tu, esti cel care doresti sa-i faci dreptate vietii.
Se aud in rastimpuri batai, pulsatii. Frica, teroarea, nu au fost epuizate. Imagine launtrica, strigat surdinizat, convulsii traite – dragul meu om, tu simti oroare in fata mortii la fel ca primul muritor. Esti insetat de viata, un spirit sufocat de suflet. Intr-o statie si alta, gonind peste lume… e inutil sa intorci capul.
Vorbeau filosofii despre dragoste, asa ca despre dragostea ei. Ea e aceea ce te-a parasit, bietule om. SI s-ar parea ca cea mai frumoasa declaratie de dragoste, spune Noica, ar spuna chiar asa „Simt ca te pot parasi. Te iubesc atat de mult, incat s-a implinit ceva in mine – si acum te pot parasi.” E o forma de dragoste suprema si neinteleasa. Prea mult pentru o fiinta concreta.
Finalul este, bineinteles, o reluare a tuturor temerilor. Cand te paraseste cea langa care ai stat ceasuri intregi, iti strangi inima si te intrebi atat: de ce?
Apoi realizezi ca ea, creatura umana, a avut atata „omenesc” in sine, incat sa o recunoasca toti oamenii. Vin si o plang. Dar nu exista o medicina a sufletelor. „Agapao” se grabesc grecii sa spuna. Altfel zis, a iubi inseamna a te resemna. Tu, cel ce ramai, cunosti resemnarea.
Rolul cel mai frumos pe care l-ar putea juca cineva in viata ta, e acela de a te iubi si de a-ti lasa suspendat in inimi un dor adanc.
