Cartea Omul in cautarea sensului vietii a lui Viktor E. Frankl, scriitor si medic psihiatru care a trait trei ani in lagarele naziste de la Auschwitz si Dachau e, mai mult decat o relatare a timpului petrecut acolo, o descriere a unei viziuni aparte asupra vietii, o convingere transpusa incredibil de obiectiv, de exact, in cuvinte, a faptului ca omul este intr-o continua cautare a sensului vietii. Este o lectie oferita onest despre viata care trebuie sa isi gaseasca un sens chiar si in conditii dintre cele mai vitrege, despre omul care are obligatia morala, in primul rand fata de sine, sa nu se dea batut si sa isi gaseasca motivatii pentru a merge inainte. Dintre cele doua parti care alcatuiesc cartea, prima e dedicata descrierii vietii din lagar iar in partea a doua autorul vorbeste despre logoterapie, o forma de psihoterapie bazata pe sens.
”… daca e ca viata sa aiba un rost, atunci trebuie sa existe deopotriva un sens si in suferinta. Suferinta face parte din viata si este de nedezradacinat din ea, precum soarta si moartea. Fara suferinta si moarte, viata omului nu este intreaga. “– spune Frankl, argumentand astfel crezul propriu conform caruia suferinta este una dintre caile prin care omul ajunge sa inteleaga care e sensul vietii sale. Suferinta, ca actiune venita dinafara, incontrolabila, uneori inevitabila, e cea care obliga la introspectii adanci, la detasarea de sine si la judecarea lucrurilor privite fiind de la o anumita distanta.
Desi e o carte scrisa de un om care, o vreme, intalneste moartea la fiecare pas, ceea ce razbate printre randurile ei e credinta in faptul ca omul e capabil sa treaca prin situatii inimaginabile si sa ramana intreg din punct de vedere psihic, emotional si reuseste sa nu se piarda pe sine, gasind motivatii care sa-l poarte mereu cate un pas inainte. Dragostea, speranta reintoarcerii langa sotia iubita e ceea ce-l ajuta pe autor sa nu se piarda pe sine in labirinturile disperarii, sa reziste ramanand in viata, sa faca fata anilor petrecuti in lagare. Frankl spune ca “ omului i se poate lua totul, in afara de un singur lucru: ultima dintre libertatile umane – aceea de a-si alege atitudinea in orice concurs de imprejurari dat, de a-si alege propria cale “ si, astfel, scriitorul vorbeste despre cum suferinta, o suferinta atroce, si imprejurarile vitrege, inimaginabil de dureroase, pot fi transformate tocmai in motorul care te impinge inainte, care te motiveaza pentru a rezista. A gasi un sens chiar si in suferinta, asta pare sa fie calea prin care omul reuseste sa se ridice deasupra suferintei, sa o accepte si sa treaca mai usor prin ea.
E una dintre cartile care trebuie citite si recitite pentru hrana spirituala, plina de intelepciune care respira din paginile ei. Lucrurile traite de autor in lagare sunt descrise cu o simplitate si o cursivitate care dau un sentiment de incluziune in firul povestirii, obligand la o participare mentala, la implicare si la recunoasterea faptului ca, fiind partas, ca si cititor chiar, unei astfel de experiente, se schimba ceva in modul de-a privi si a primi ceea ce viata are de oferit.
