Trupa de rock alternativ Manfellow va incalzi atmosfera in seara de 29 martie, inainte ca T.Rex sa urce pe scena si hiturile „Children of the Revolution”, „Get it On” sau 20th Century Boy sa rasune in Hard Rock Cafe.
Manfellow a castigat in toamna anului 2011 competitia Global Battle of the Bands Romania si va reprezenta tara noastra la faza internationala a concursului, in vara lui 2012. Formatia a mai fost premiata si la sectiunea Newcomers a Festivalului Stufstock 2011.
In formula Dan Leompescu – voce, Claudiu Rusa – tobe, Andrei Filip – boss, Cristi Anca – chitara, Manfellow aduce in fata publicului un rock alternativ cu influente indie si electro-pop. Veti avea ocazia sa ascultati piesele care vor face parte din albumul de debut al trupei. Potrivit solistului Dan Leompescu „acesta este prima aparitie a trupei Manfellow in Hard Rock Cafe si ne bucuram ca se intampla in contextul primului concert T.Rex la Bucuresti”
Concertul T.Rex, pe care Manfellow il va deschide, face parte din seria Classic Rock Nights, ce isi propune sa aduca nume legendare intr-o locatie de traditie.
Britanicii au facut istorie pe scena glam in anii ‘70, iar in prezent continua sa aiba o activitate bogata. T.Rex a sustinut doar in 2011 peste 50 de concerte in Europa, iar showurile lor sunt considerate adevarate portaluri de calatorii in timp, ei recreand, la fiecare show atmosfera incinsa si patimasa a concertelor glam din miezul anilor 70. Orice reprezentatie include hituri precum: “Ride a White Swan”, “Hot Love”, “Jeepster”, “Get it On”, “20th Century Boy”, “Children of the Revolution”, “Telegram Sam”, “Metal Guru”.
Biletele se gasesc la Magazinul BILETOO din Unirea Shopping Center (parter, intrarea de langa McDonald’s), Librariile Adevarul si Eminescu, Magazinele Flanco, Victoria, Muzica, Sala Palatului, Palatul National al Copiilor, Statia de Metrou Unirii 1 si in Hard Rock Cafe. Cei ce doresc sa comande biletele online o pot face de pe www.biletoo.ro, www.blt.ro, www.bilet.ro