Noi nume sonore sunt confirmate pentru prima editie a petrecerii Metal Crush din capitala ce va avea loc in zilele de 5, 6 si 7 octombrie la Amfiteatrul Mihai Eminescu.
E-FORCE – Trupa canadiana a prins viata in 2001 cand basistul si in acelasi timp solistul Eric Forrest si-a incetat colaborarea cu celebrii Voivod, grup din care facea parte din 1994. Bazati pe thrash cu ceva riffuri din new wave of british metal, E-Force sunt influentati de amprenta Voivod pusa de Forrest, gasindu-se in structura lor parti ce amintesc de Negatron, sau segmente progresive dintr-un peisaj comun cu cele folosite pe Phobos-ul canadienilor de la Voiod. De cele mai multe ori in concerte, E-Force isi adauga in playlist cateva piese de pe aceste doua albume ale legendarilor care au dus metalul in spatiu, existand si o preluare a piesei Victory de la Voivod pe albumul din 2008, Modified Poison. Gasca lui Eric Forrest a mai aterizat in Romania anul trecut pentru un show in cadrul festivalului OST Mountain Fest, tinut pe-atunci la Rasnov.
http://www.youtube.com/watch?v=Lz7Yj8MrOvo&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=bObPqZh0T8k
http://www.myspace.com/eforceband
TAINE – Este una dintre cele mai vechi trupe de death metal din Romania, ce s-a format in 1993 dupa alte cateva incercari ale chiatirstului/solistului Andy Ionescu de a concentra un stil agresiv alaturi de alti instrumentisti. Taine a participat la cele mai timpurii festivaluri de gen din Romania: Metal Fan ’93, Eco Pop ’94 – ambele in Bucuresti, Posada ’94 la Campulung, sau Rock Constellations ’95 la Ramnicu Valcea. Formatia si-a dresat rapid un stil tehnic, influenta cea mai mare fiind luata de la trupa Death. In 1999 trupa lanseaza albumul de debut, intitulat Cealala Parte, album produs de Promusic Productions, care a devenit in timp unul dintre cele mai apreciate materiale ale scenei metal autohtone. Dvd-ul lansat in 2008 a beneficiat de un format inedit in undergroundul nostru, filmarile fiind montate in timp real, iar sunetul a fost masterizat in SUA. In prezent trupa Taine este recunoscuta pentru prestatiile live complexe, care implica pe langa muzica, proiectii video sau alte efecte vizuale.
http://www.youtube.com/watch?v=0kVMv_MTflw
INFECTED RAIN – Avand radacinile in Moldova, Infected Rain este o formatie tanara, infiintata in 2008. Orientati catre valul american ei compun intr-un nu-metal niste ritmuri hardcore, presarate cu o multime de elemente moderne si ajustate de voce melodica feminina. Infected Rain au sustinut o serie de concerte in Moldova, Ucraina si in Romania, aici avand si turneul de promovare al albumului lansat la sfarsitul lui 2011, Asylum. In tot acest timp, trupa a ajuns deja la cel de-al treilea videoclip, declarandu-se deschisa oricaror inovatii in materie de stiluri.
http://www.youtube.com/watch?v=QrU7LMxgxFM&feature=player_embedded
NEGATIVE CORE – Dupa o serie de incercari ale membrilor de a gasi o formula finala, actiuni care au tot adus schimbari de stil sau de nume, Negative Core si-a marcat existenta incepand cu 2009, concepand un groove imbinat cu elemente de metal core in jurul unei structuri de death metal modern. Trupa bucuresteana a cantat alaturi de nume romanesti cunoscute (Negura Bunget, Tiarra, Abigail) si de formatii din afara tarii precum Belphegor, sau Ava Inferi. In prezent Negative Core lucreaza la un material ce se promite a fi o revelatie in underground-ul romanesc.
http://www.youtube.com/watch?v=nJ5iukA2vF4
http://www.myspace.com/negativecoreband
Metal Crush Party este realizat cu sprijinul Primariei Sectorului 2 Bucuresti si al Centrului Mihai Eminescu, fiind sustinut de Ageless Club.