In vasta lui istorie, poporul rus a avut de indurat teroare, icnet, rusine si dezolare. Incepand cu evul mediu crud al unui regim tarist in formare, continuand prin cosmarul sovietic si ajunsa in realitatea cotidiana dezamagitoare, Rusia a dat mereu dovada de o forta spirituala inegalabila.
Aceasta putere o putem simti clar in ceea ce are societatea ruseasca mai sublim – cultura. Fie ca vorbim de film, carte, balet, teatru – rusii au stiut sa-si impuna maretul suflet si sufocanta viziune pentru eternintate.
De data asta, incercam sa intelegem ceva din cinematografia ruseasca, prin doua productii impresionante, in regia lui Pavel Lungin (il veti gasi si cu numele de Lunghin).
Viziunea ruseasca – grandoare, paranoia, patologic
Insasi provenienta cuvantul “tar” (in engl. tsar) explica destul de clar puternica viziune ruseasca asupra lumii. Conform credintei politice rusesti tarul este unsul lui Dumnezeu pe pamant si urmasul Caesarului (de unde si termenul “tar”). De fapt, intre “Caesar” si “Tar” sta o alta denumire imperiala, nemtescu “Kaiser”. Asadar: Caesar=Kaiser=Tar. De aici ne putem explica manifestarile si asemanarile celor trei puteri mondiale istorice: Imperiul Roman, Reich-ul nemtesc si Imperiul Tarist.
De fapt, finalul istoriei tariste – marcat odata cu executarea Tarului Nicolae al II-lea si a familiei sale in orasul Yekaterinburg, in noaptea de 16 spre 17 iulie 1918[1], distrugand astfel marea dinastie a Romanovilor – nu a fost finalul. Pentru ca atat Stalin si ceilalti lideri sovietici, cat si mai rafinatul Vladimir Vladimirovici Putin au continuat aceeasi politica expansionista si grandomana tarista; diferita, sigur, in forma, insa aceeasi in fond.
La prima vedere, aceasta viziune politica fundamentata pe insecuritate patologica e inexplicabila. Insa nu e chiar asa.
Vechea istorie a intinsului tinut slav furnizeaza destule motive pentru ca factorii decizionali rusi sa se comporte astfel.
Vorbim aici de un sentiment “traditional si instinctiv de insecuritate”, sentiment nascut din statutul de popor pasnic de agricultori aflat in vecinatatea unor “popoare nomadice feroce”[2].
Acest simtamant s-a accentuat mai ales la varful conducerii ruse odata cu realizarea contactului cu civilizatiile occidentale, mai dezvoltate tehnologic si avansate social. De aici si pana la paranoia sovietica incurajata de marxism a fost un drum inevitabil.
Tarul – filmul
Lansat in 2009, filmul Tsar (Tarul) spune povestea unei etape din viata si domnia tarului Ivan Vasilievici (1530-1584), primul Tar din istorie. Documentele marcheaza acea domnie in doua perioade: una prospera si alta tulburata de paranoia si nebunia conducatorului[3].
Filmul povesteste din cea de-a doua perioada, cand Ivan Vasilievici si-a asigurat supranumele de “Groaznic”. Ivan cel Groaznic este interpetat tulburator de Piotr Mamonov, actor de-o profunzime fara limita.
In scenariu, teroarea tarului atinge zenitul. Parasit de mitropolit, sufocat de paranoia si pastorind o populatie din ce in ce mai infometata si umilita, Ivan cele ajutorul unui vechi prieten – calugarul Filip (Oleg Yankovski), pentru a ocupa functia de mitropolit si a-l sustine spiritual, dar si politic.
De-a dreptul nebun, tarul isi justifica brutalitatea si crimele printr-un ortodoxism fortat si prost interpretat. De fapt, mesajul filmului e acela al pericolului de a cadea in extrema, fie ea politica, religioasa sau de orice alta natura. Iar cand politicul si dogma sunt intr-o simbioza bolnavicioasa, urmarile inseamna suferinta si ignoranta.
Pe langa replici, decor, imbracaminte si coloana sonora foarte bine inchegate, Tsar are cateva cadre memorabile. Unul dintre acestea este cel din final, fara indoiala o scena de forta in cinematografia moderna.
Fabulosul acestei povesti exista datorita talentului imens al protagonistului Piotr Mamonov, inteligent ghidat de regizorul Pavel Lungin.
Un Piotr Mamonov total diferit de cel din filmul urmator; acolo – poate mai intens si fascinant.
Va urma.
FOTO: www.metropotam.ro
