Elisabeta a Romaniei- Regina scriitoare

Elisabeta de Neuwied cunoscuta ca Regina Elisabeta a Romaniei, a fost prima regina a Romaniei, sotia lui Carol I Hohenzollern- Sigmaringen, primul rege roman din celebra dinastie germana; patroana a artelor, poeta, eseista si scriitoare, cunoscuta sub pseudonimul Carmen Sylva, dar si fondatoarea unor institute caritabile, fapt pentru care a fost supranumita de oamenii din popor „Mama ranitilor”. Reprezentanta unui romantism accentuat, se poate spune cu usurinta ca a reusit intr-o societate patriarhala sa initieze o miscare de emancipare a femeilor din Romania, iar cel mai bun exemplu in acest sens este chiar protejata sa, Elena Vacarescu.

            Elisabeta si-a dedicat copilaria si adolescenta studiilor, ajungand la varsta de 26 de ani sa fie considerata deja fata batrana. Desi  nu a fost considerata o mare frumusete, avea un farmec aparte care fascina aproape pe toata lumea care o intalnea. Inca de foarte tanara avea parul complet alb, dar privirea intensa a ochilor albastri era foarte patrunzatoare, dandu-i un aer intelectual, cu care, se pare ca isi tinea toti pretendentii la distanta. Cu toate acestea a fost aranjata o intalnire intre ea si principele domnitor al Romaniei, Carol. La scurta vreme dupa prima intalnire dintre cei doi a avut loc  nunta  si sosirea viitoarei regine in Romania unde a fost intampinata cu entuziasm de poporul roman, de clasa politica si mai ales presa acelor vremuri. Casatoria cu Carol a avut loc in anul 1869, iar in anul 1881 devine prima regina a Romaniei, in urma recunosterii tarii drept regat atat de Poarta Otomana cat si de Marile Puteri ale Europei, dupa Razboiul de Independenta al Romaniei din anul 1877.

            Implicarea in acte de caritate          

            In timpul razboiului din 1877, Regina Elisabeta a infiintat spitale, servicii de ambulanta si ingrijire si a procurat medicamente pentru cei raniti. Mai mult decat atat, s-a implicat cu mare energie in domeniul actelor filantropice, incurajand doamnele din inalta societate sa participe activ in strangerea de fonduri pentru cei nevoiasi. Astfel, a fondat in anul 1893 Societatea Regina Elisabeta prin care a tratat peste 17000 de pacienti pe an, distribuind medicamente si monitorizand starea familiilor nevoiase.

            Regina Elisabeta s-a implicat si in identificarea si raspandirea mestesugurilor romanesti. Adesea purta portul popular romanesc, considerat pana atunci un vestmant purtat doar de tarani si a incurajat doamnele din suita ei sa faca la fel, fapt pentru care portul popular a cunoscut o valoare sociala nemaintalnita pana atunci. Mai mult decat atat, Regina a organizat la castelul regal de la Sinaia un centru de mestesuguri nationale.

            Avand ca mare pasiune artele, aceasta si-a facut o datorie din a incuraja tinerii talentati sa studieze cu ajutorul unor burse pe care le oferea. Elisabeta s-a inconjurat de de artisti in devenire cum ar fi George Enescu, Elena Vacarescu si a sprijinit financiar pictorul Nicolae Grigorescu si poetul Vasile Alecsandri.

            Regina Elisabeta a constientizat beneficiul major al turismului intr-o tara care nu se afla inca in circuitul turistic international, initiind in acest domeniu o campanie sustinuta de publicitate pentru a face cunoscuta Romania in strainatate. Trenul Orient Express facea o halta la Sinaia si calatorii erau gazduiti la castelul regal.     

            Cariera literara

            Regina Elisabeta avea un talent lingvistic desavarsit, ceea ce a dus la publicarea unor opere diverse in franceza, engleza si germana, sub pseudonimul de Carmen Sylva, prin care a incercat sa faca cunoscuta Romania in strainatate si cu care a atras atentia unor mari scriitori, precum Mark Twain sau Pierre Loti. Pseudonimul sau literar Carmen Sylva se traducea din limba latina prin „Cantecul padurii”. Elisabeta a fost supranumita regina scriitoare: a scris basme, poeme, povesti, romane, lucrari cu caracter memorialistic si a tradus o parte din opera lui Pierre Loti, ajungand la peste 1000 de poezii, 90 de nuvele stranse in patru volume antologice, 30 de opere dramatice si patru romane. Resedinta sa preferata a fost intotdeauna Castelul Peles, acolo unde isi tinea intrega sa biblioteca.

            Regina Elisabeta a constribuit la completarea veniturilor Casei Regale din Romania, una dinstre cele mai sarace familii domnitoare la acea vreme, in Europa, printr-o serie de reclame tiparite in marile orase europene pentru mai multi producatori de masini de scris. Regina Elisabeta fotografiata in fata masinii de scris a fost prima reclama de tip testimonial din lume.

            Extrem de rafinata si culta, dar si o excelenta amfitrioana, Elisabeta creeaza un salon pentru oamenii de cultura, printre care: Elena Vacarescu, Vasile Alecsandri sau Titu Maiorescu. Pe George Enescu il ajuta in drumul devenirii sale de mare compozitor, prin constructia la Castelul Peles a unei sali de concerte special conceputa pentru el si prin daruirea unei viori construita de celebrul Amati.

            In anul 1909, Regina Elisabeta infiinteaza „Azilul Orbilor Regina Elisabeta”, situat pe strada Vatra Luminoasa din Bucuresti, care functioneaza si in prezent, avand un liceu pentru persoanele cu deficiente vizuale.

            Regina Elisabeta a murit cu putin timp inainte ca Romania sa declare razboi Germaniei si a fost inhumata la manastirea Curtea de Arges.  

 

Written by