Elena Negruzzi s-a remarcat atat ca prima femeie avocat din Romania, dar si din Estul Europei, suferind enorm din cauza discriminarilor din acest domeniu, cat si ca o figura proeminenta in miscarea femeilor din Romania, in perioada interbelica, punand bazele Asociatiei Emanciparea Femeii. Acesta a fost fiica scriitorului si omului politic iesean Leon C. Negruzzi si sora mai mica a generalului Mihai Negruzzi.
Familia Elenei Negruzzi a jucat un rol extrem de important in viata politica romaneasca la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX. Tatal sau a decedat timpuriu, ceea cea a facut ca ea si fratele sau sa fie luati in grija si educati de fratele mai mic al acestuia, academicianul Iacob Negruzzi, profesor la Universitatea din Iasi si presedinte al Academiei Romane.
Terminand Facultatea de Drept, in aprilie 1913, starneste proteste vehemente in Baroul Iasi, din partea colegilor ei barbati, pe motivul ca o femeie trecuse de barierele „firesti” ale acelor timpuri, care i-ar fi adus o libertate deplina in drumul spre emanciparea societatii. Aceasta fusese admisa in barou, fiind prima femeie din Romania care era avocat. Astfel, protestele colegilor sai avocati, barbati, asaltasera Curtea de Apel pentru a infirma titlul de avocat al Elenei Negruzzi. Insa, Curtea de Apel confirma hotararare Consiliului de Disciplina, care in urma unor lungi dezbateri o declara pe Elena Negruzzi avocat cu drepturi depline. Drumul pana aici a fost unul anevoios, dupa ce timp de aproape sase ani, cererile ei au fost respinse pe motiv ca nu este barbat, ca nu are drept de vot, iar avocatii trebuiau sa aiba toti drept de vot. Elena Negruzzi a profesat ca avocat in Baroul Covurlui-Galati si din 1919 in Baroul Bucuresti.
In perioada interbelica s-a remarcat ca o militanta pentru drepturile femeilor, punand bazele Asociatiei Emanciparea Femeii, al carei presedinte a si fost. Acesta asociatie urmarea dezvoltarea si emanciparea femeii in toate domeniile, in special pentru femeile din mediul rural, pentru care initiaza cercuri culturale si camine culturale, dandu-le posibilitatea acestor femei sa stie cum sa isi organizeze gospodaria si mai ales cum sa isi educe copiii.
Pe 20 iulie 1918, Elena Negruzzi alaturi de Maria Baiulescu si Elena Meissner, a infiintat Asociatia pentru Emanciparea Civila si Politica a Femeilor din Romania, care avea ca scopuri: pregatirea femeii pentru exercitiul drepturilor politice si pentru ineplinirea unor functii publice, de a infiinta si conduce institutii de cultura si educatie. Din pacate aceste demersurui au avut rezultate limitate: femeilor li s-a permis accesul in Consiliul Superior al Muncii, in scoli, cai ferate si au obtinut dreptul de a practica avocatura, cel din urma drept fiind o lupta dusa ani de zile de Elena Negruzzi.
In anul 1921, in Bucuresti, se formeaza Consiliul National al Femeii Romane. Acesata grupare trebuia sa reuneasca organizatiile femeilor din Romania, intr-o formula federativa, ce urmarea sa reprezinte si sa promoveze interesele femeilor din toate clasele sociale. Presedinta Comitetului Executiv era Calypso Botez, iar alaturi de ea erau: Elena Negruzzi, Maria Baiulescu, Alexandrina Cantacuzino, Elena Meissner si Eugenia de Reuss-Ianculescu.
Elena Negruzzi s-a manifestat ca o luptatoare impotriva razboiului, dupa instaurarea fascismului si a facut parte din organizatia infiintata in anul 1935 „Grupul avocatilor democrati”. Un an mai tarziu, in 1936, infiinteaza organizatia „Frontul feminin”, cu numeroase conferinte si intruniri, care urmareau apararea drepturilor politice, culturale, sociale si economice ale femeilor. Pe plan politic, aceasta a fost activa ca membru al Partidului National Taranesc, avand functia de consilier municipal al capitalei.
