Scriitoarea Elena Vacarescu, ultima descendenta a dinastiei poetice a Vacarestilor ar fi putut fi regina Romaniei. Insa, dupa logodna cu viitorul rege al Romaniei, Ferdinand, interzisa la acea vreme de Casa Regala, s-a stabilit in Franta unde a stralucit in mediul literar si politic, reusind sa faca cunoscute in limba franceza, poezii de Eminescu, Blaga sau Goga. Volumul sau de debut „Chants d'Aurore” (tr. Cantecele zorilor) din anul 1886, a fost elogiat in presa vremii si distins cu Premiul Academiei Franceze.
Camil Petrescu afirma despre Elena Vacarescu „N-a fost niciodata despartita de tara in limba careia n-a scris. O romanca din cel mai adevarat sange romanesc, care isi afirma cu orgoliu si originea, si sufletul romanesc. O asemenea personalitate onoreaza doua literaturi”.
Elena Vacarescu s-a nascut in anul 1864, in Bucuresti, intr-una din casele situate in zona Dealului Mitropoliei. Copilaria si-a petrecut-o intre mosia bunicilor de la Falcoi, situata pe malul drept al Oltului si domeniul Vacaresti din Dambovita.
Studiile si le face la Paris, urmand cursuri de filosofie, istorie si estetica in cadrul celebrei Universitati Sorbona. In anul 1888 Elena se reintoarce in tara, unde este invitata sa faca parte din suita Reginei Elisabeta. Existenta Reginei Elisabeta fusese marcata de un eveniment tragic, moartea fiicei sale Marioara, in varsta de doar trei ani, fapt pentru care isi revarsa intreaga sa afectiune catre Elena. Cele doua devin din ce in ce mai apropiate, in primul rand unite de dragostea pentru frumos si pentru literarura, insasi Regina fiind cunoscuta in literatura sub pseudonimul Carmen Sylva; si in al doilea rand de faptul ca Elena incurajeaza incercarile disperate ale Reginei de a intra in contact cu spiritul fetitei sale prin sedintele de spiritism bine cunoscute la Casa Regala. Cele doua au lucrat si la volumul „Rapsodia Dambovitei”, care cuprindea prelucrari de poezii populare, volum tradus de Carmen Sylva si publicat in anul 1889, la Bonn.
O iubire regala….sfarsita printr-un exil
In acesta perioada il cunoste si se indragosteste de tanarul principe Ferdinand, nepotul regelui, dar si printul mostenitor al tronului, ajungand chiar sa se logodeasca sub binecuvantarea Reginei Elisabeta care incuraja relatia celor doi. Logodna, insa, nu a durat foarte mult, stranind un imens scandal prin ofensarea curtii regale autohtone, dar si a curtilor regale europene. Astfel, relatia celor doi a fost retezata brusc si dureros, prin interventia drastica a Consilului de Ministri, care a reamintit princepelui ca niciun Membru al Familiei Regale nu se poate casatori decat cu o „egala” de origine straina. Protocolul regal si-a spus cuvantul, iar istoria dovedeste ca Ferdinand s-a supus regulilor stricte, casatorindu-se la 10 ianuarie cu Maria de Edinburgh, din Familia Regala a Angliei, mama viitorului rege Carol al II-lea. Elene este exilata in Franta, Ferdinand pleaca la castelul din Singmaringen, amenintand cu sinuciderea, iar Regina Elisabeta este trimisa drept pedeapsa la resedinta familiei sale din Neuwied.
Dar cine este Ferdinand? Ferdinad Viktor Albert Munrad von Hohenzollern-Sigmaringen, este unul dintre fiii lui Leopold, fratele Regelui Carol I. Carol I si sotia lui, Elisabeta pierdusera unicul lor copil, iar in lipsa unor alti mostenitori, Leopold fusese desemnat succesor al lui Carol. Leopold renunta, insa, in anul 1880, in favoarea fiului sau mai mare, Wilhelm, pentru ca in noiembrie 1888, sarcina preluarii coroanei sa ajunga pe umerii timidului Ferdinand.
Ferdinand vine in Romania, pentru prima oara in anul 1884, dar apoi se va intoarce in tara natala pentru a-si continua studiile, urmand cursurile Universitatii din Lipsca si Scoala Superioara de Stiinte Politice si Economice. In anul 1889 revine in Romania pentru a urma la tron unchiului sau, an in care o va cunoste si pe Elena Vacarescu, devenita Prima Favorita a Reginei. Ferdinand vede in Elena o femeie tanara, nefiind de o frumusete ravasitoare, dar foarte rafinata, cultivata, misterioasa, fiind fiinta care ar fi putut sa ii ofere acestuia fragostea pe care o visa.
Exilul si stralucita sa cariera literara si politica
Odata cu ruperea logodnei, Elena devine o persoana non grata in fata Casei Regale si se refugiaza in Italia, unde locuieste in mai multe orase: Venetia, Roma sau localitati din regiunea Toscana, unde il intalneste si pe filosoful german Nietzsche.
In anul 1893, Elena primeste invoirea de a se intoarce in Romania, dar este primita cu multa ostilitate, ceea ce o face sa se hotarasca sa plece pentru totdeauna din tara, stabilindu-se la Paris, unde dobandeste o imensa glorie literara.
In timpul Primului Razboi Mondial a militat pentru realizarea idealurilor unitatii nationale, iar in anul 1919 este numita de rege in functia de secretar general al Asociatiei Romane, pe langa Sicietatea Natiunilor, functie pe care o detine timp de 20 de ani.
Guvernul francez ii recunoaste meritele si ii decerneaza Ordinul de Cavaler al Legiunii de Onoare, iar in Romania este numita membru de onoare al Academiei Romane, devenind astfel prima femeie din Romania care a ocupat un loc in acest for.
Elena Vacarescu a murit in anul 1947, la varsta de 83 de ani, la Paris, fara sa se fi casatorit vreodata, iar corespondenta cu Ferdinand a continuat chiar si dupa despartirea lor, aproape pe toata durata vietii acestuia. Aceasta a lasat prin testament Academiei Romane o buna parte din averea Vacarestilor. In anul 1959 osemintele i-au fost aduse in tara si inhumate la Cimitirul Bellu, alaturi de cele ale stramosilor ei.
