Zelea Codreanu ocupa un loc aparte si mistic in imaginarul politic romanesc. El intrupeaza pe rand mitul Parintelui fondator, Conspirationistului sau Salvatorului Charismatic. Fiind incarcat de o asemenea anvergura mitica, se uita instictele sale criminale (“Daca as avea un singur glont, iar in fata mea un dusman si un tradator, glontul l-as trimite in tradator.”), excitarea provocata de libidoul puterii, spiritul sau autoritar, despotic si anti-democratic.
Pana in ziua de azi cultul personalitatii sale s-a amplificat, liderul miscarii de extrema dreapta national-crestina reprezentand pentru multi romani din contemporaneitate un model politic viabil, chiar dezirabil. Dupa expresia politologului Daniel Barbu, romanii, cand vine vorba de oamenii politici, “vor sa fie condusi, nu vor sa fie reprezentati”. Aceasta forma sublima de barbarism supravietuieste pana astazi aruncandu-ne mai mult in fata un viitor al trecutului decat unui viitor autentic. Zelea Codreanu propovaduia o viata simpla (o viata infranata crestineste) “Conditiile esentiale ale elitei sunt: sa traim ucigand in noi poftele de imbogatire materiala; sa traim o viata aspra si severa.”. Legionarii, potrivit lui Codreanu, trebuiau sa calce pe urmele trancendentului “Atat de mult au fost calcate bietele case de legionari, incat pentru a restabili dreptatea in viitoarea Romanie legionara, numele de legionar trebuie sa devina sacru”. Ma intreb daca asasinatele lui I. G. Duca sau al lui N. Iorga se inscriu in aceeasi logica sacra sau ele reprezinta mai mult victime colaterale in fata unei credinte sfinte ce-si intinde infaptuirea peste veacuri.
Ortodoxia in secolele trecute reprezenta pentru Tarile Romane adevarata lege. Ea era legea, inlocuind-o practic. Aceasta inversare o observam in mod obsesiv si la legionari care nu credeau intr-o lege a statului ci doar in legi imuabile, organice insuflate de divinitate. Nu as vrea sa scuz intr-un fel micarea de extrema a legionarilor dar este cunoscut faptul ca in Europa miscarile de extrema erau in floare. Cel mai trist lucru cu putinta este faptul ca acest ipochimen charismatic al perioadei interbelice locuieste astazi in sufletele tulburi si stranii ale multor romani care se raporteaza la legionari si la Codreanu, ca la o perioada extraordinara, de salvgardare nationala care trebuie reinviata si astazi. Din pacate si o parte a elitei romanesti se afla inca dominata de aceasta excrescenta ce confunda in mod mitic tulburarile adanci ale sufletului cu realitati superioare insufletite de idealuri inalte. Codreanu spunea asa : “Ea, Legiunea, tinde sa aprinda credinti nebanuite, ea tinde sa transforme, sa revolutioneze sufletul romanesc… Sufletul este punctul cardinal asupra caruia trebue sa se lucreze in momentul de fata. Sufletul individului si sufletul multimii.”
Cat de mult a lucrat Codreanu la acest suflet? De-ar sti cat de mult sufletul se lucreaza si acum? Trist..
