Nicolae C. Paulescu, savant roman, fiziolog, medic, profesor la Facultatea de Medicina din Bucuresti, al carui merit incontestabil este salvarea a milioane de vieti prin descoperirea hormonului antidiabetic, numit insulina, se naste la 30 octombrie 1869 in familia lui Costache Paulescu, negustor si a Mariei Paulescu, fiind cel mai mare din cei patru copii ai familiei, si trece in nefiinta pe data de 19 iulie 1931.
Primii ani de scoala ii urmeaza la Scoala de baieti nr.1, iar in 1980 se inscrie la Gimnaziul Mihai Bravul, astazi Liceul Mihai Viteazu, unde va urma si clasele de liceu pana in anul 1888. Inca din aceasta perioada Nicolae Paulescu isi dezvolta o deosebita inclinatie pentru stiintele naturale, pentru chimie si fizica, dar si pentru limbile straine, inclinatie care ii va fi de folos in anii de studiu aprofundat.
In anul 1888, dupa terminarea liceului, pleaca la Paris sa studieze medicina. In anul 1897 obtine primul sau titlu de Doctor in Medicina cu lucrarea „Cercetari asupra structurii splinei”. Urmatorii ani ii va petrece la Paris, lucrand mai intai ca medic extern, avandu-l ca superior pe profesorul Etienne Lancereaux, renumit clinician si anatomo-patolog, si apoi ca medic intern la Spitalul Notre Dame du PerpetuelSecours, ca adjunct al profesorului Lancereaux, dar si secretar de redactie al revistei Journal de Medicine Interne.
Urmeaza o noua specializare la Facultatea de Stiinta din Paris intre anii 1897 si 1898, studiind chimia biologica si fiziologia generala, si unde in anul 1901 obtine cel de al doilea titlu de doctor, Doctor in Stiinte cu teza „Studiul comparativ asupra actiunii clorurilor alcaline asupra materiei vii”.
Desi primeste o oferta venita din Elvetia de a preda la Facultatea de Medicina din Fribourg, Paulescu alege sa se intoarca in tara in anul 1900 si este numit Profesor de Fiziologie la Facultatea de Medicina si director al Clinicii de Medicina Interna de la Spitalul St. Vincent de Paul din Bucuresti. Primul sau curs de Fiziologie va deveni renumit datorita prelegerii din deschidere numita „Generatia spontanee si darwinismul in fata metodei experimentale”.
Un alt merit deosebit al sau in medicina, este cel din anul 1906 cand realizeaza o metoda originala de extirpare a hipofizei pe cale trans-temporala, utilizata pentru prima data la caini, si care ulterior va fi aplicata cu succes in chirurgia hipofizei la om.
Dupa anul 1906 va incepe cercetarea stiintifica amanuntita in domeniul fiziologiei, axandu-se in special pe metabolismul glucidelor, patogeneza diabetului zaharat, rolul pancreasului in asimilatia nutritiva, coagularea sangelui, realizand pas cu pas rezultatul obtinerii insulinei de mai tarziu. Din pacate activitatea sa stiintifica va fi intrerupta o perioada de timp, odata cu intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial, acesta fiind mobilizat ca medic in gradul de locotenent-colonel. Conditiile aspre ale razboiului, dar si faptul ca este nevoit sa mearga pe jos distante foarte mari, vor degrada starea de sanatate, imbolnavindu-se de hematurie, boala de care nu va reusi sa se vindece niciodata.
Dupa terminarea razboiului Paulescu incepe sa isi publice rezulatele cercetarilor in sesiunea din 23 iulie 1921 a Societatii de Biologie prin patru comunicari, privind actiunea extractului pancreatic in cazurile de diabet. Paralel, publica in numarul din 31 august 1921 al revistei de specialitate Archives Internationales de Physiologie, revista cu aparitie atat in Franta cat si in Belgia, separarea unui principiu activ antidiabetic din pancreas pe care il numeste pancreina. In anul 1922, Nicolae Paulescu va obtine de la Ministerul Industriei si Comertului din Romania brevetul de inventie cu numarul 6255, intitulat „Pancreina si procedeul sau de fabricare”. Toate aceste comunicari de rezultate ale cercetarilor sale stiintifice in ceea ce priveste pancreina, au precedat cu 8-10 luni anuntarea de catre savantii canadieni Grant Banting si Herbert Best a descoperirii insulinei care putea fi folosita si la oameni. Cei doi savanti canadieni, desi ii recunosc meritele stiintifice lui Paulescu, neaga influentele rezultatelor acestuia si afirma ca desi Paulescu reusise sa demonstreze eficacitatea extrasului pancreatic in a reduce cantitatea zaharului din sange a animalelor diabetice, acestea nu ar fi avut succes si in cazul oamenilor. Astfel ca, in anul 1922 Banting si Best publica lucrarea cu care vor castiga Premiul Nobel, lucrare ce analiza si efectele folosirii insulinei la om, prima injectare cu insulina la om, datand din 11 ianuarie 1922.
Cel care va incerca sa indrepte greseala istorica facuta impotriva lui Paulescu, va fi profesorul de origine scotiana, Ian Murray, vicepresedintele Asociatiei Britanice de Diabet si membru fondator al Federatiei Internationale de Diabet, recunoscandu-i meritele in descoperirea tratamentului antidiabetic.
O alta controversa care ii va afecta meritele post-mortem, este reprezentata de conceptia sa social-politica din cauza sustinerii antisemitismului si a extremei dreapta. In anul 1922 impreuna cu profesorul Alexandru C. Cuza va infiinta Uniunea National Crestina, al carei simbol oficial va fi zvastica, fiind primul partid din Europa cu acest simbol. In anul 1923 infiinteaza Liga Apararii Nationale Crestine, al carei simbol este reprezentat tot de zvastica neagra pusa in mijlocul tricolorului ca semn distinct al noului partid.
Din cauza acuzatiilor de antisemitism, decizia luata de autoritatile pariziene din anul 2003 de a inaugura bustul savantului roman in fata spitalului Hotel Dieu a fost intampinata cu proteste de catre comunitatea evreiasca. Tot din cauza acuzatiilor de antisemitism, organizatia International Diabetes Federation a decis sa renunte la orice asociere cu Nicolae Paulescu, in urma studierii scrierilor antisemite, si sa nu accepte decernarea de premii la congresele organizatiei in numele lui Paulescu.
In Romania, Nicolae Paulescu a fost numit post-mortem membru al Academiei Romane in anul 1990, iar anul 2001 a fost numit „Anul Paulescu” cu ocazia implinirii a 80 de ani de la descoperirea insulinei si a 70 de ani de la trecerea in nefiinta a savantului roman, printr-o sesiune comemorativa in Aula Academiei Romane organizata de Sectia de Stiinte Medicale a Academiei Romane.
Casa memoriala a lui Nicolae Paulescu, se afla la o distanta foarte mica de centrul Bucurestiului, mai exact la intersectia dintre strazile Radu Calomfirescu si Hristo Botev, si aminteste prin arhitectura sa deosebita, prin scarile monumentale din fata de un conac, care astazi, din pacate, se afla intr-o avansata stare de degardare, iar lipsa unei placute informative, face ca foarte putine persoane sa stie ca acolo se afla casa lui Nicolae Paulescu, atat de valoroasa din punct de vedere istoric, cultural si turistic.
