Ioana Perescu, un om ca toti ceilalti, un om al teatrului! Un om care sufera atunci cand nu munceste. Un om care are probleme, dar care are sansa sa uite de ele atunci cand joaca. Un om care, paradoxal, nu are voie sa minta…
Elena-Ana Albu : Cand ai descoperit ca ai inclinatie spre teatru?
Ioana Perescu : E greu de spus…La inceput mi-am dorit sa am vocatie pentru a deveni actrita. Datele mele nu prea ma recomandau pentru teatru (eram timida si aveam probleme de dictie). Am avut sansa sa intalnesc oameni deosebiti care m-au ajutat, in primul rand, sa am incredere in mine. Unul dintre momentele in care am fost sigura ca acesta este drumul meu il constituie felul in care am „spus” o poezie. In acele momente m-am gandit: „Da, pot!”
Elena-Ana Albu : De unde aceasta pasiune?
Ioana Perescu : Nu stiu. Stiu doar ca m-am hotarat sa „dau la teatru” in timp ce eram la TNB si vedeam „Filoctet”, in regia lui Beatrice Rancea (eram in clasa a9-a). De fiecare data, cand merg la Sala Atelier, imi aduc aminte de acel moment. Am in minte imaginea salii, intunecata si luminata, in acelasi timp, a scaunului pe care am stat, a mea privind scena, a actorilor si a emotiei pe care am simtit-o. Ma gandeam ca vreau si eu acolo, pe scena, ca vreau sa simt si eu ce simt ei.Imi doresc sa nu uit niciodata acel moment.
Elena-Ana Albu : Ce legatura are,in viziunea ta, arta cu teatrul?
Ioana Perescu : Teatrul reprezinta o modalitate de a comunica, o modalitate de a lupta si,nu in ultimul rand o modalitate de a supravietui. Fara teatru, fara arta, in general, oamenii nu ar putea sa traiasca. Avem nevoie de emotii, avem nevoie sa gandim. Arta, in toate formele ei, ne impiedica sa devenim niste „roboti”. Este o arta, o arta ce nu ar trebui sa le excluda pe celelalte (coregrafie,muzica,video,etc), atata timp cat utilizarea lor este justificata de o viziune, ci nu de o dorinta de a fi la moda, de a iesi din tipar, cu orice pret.
Elena-Ana Albu : In teatru am avut si avem in continuare actori valorosi, si se stie ca dramaturgia romaneasca este bine cotata, dar in zilele noastre, tinerii se mai apleaca asupra artei? (tinand cont ca in prezent exista alte preocupari, iar multi dintre tineri sunt scapati din mana, din punct de vedere cultural).
Ioana Perescu : Din punctul meu de vedere, depinde de artisti ca tinerii sa fie „interesati” de creatiile lor. Din pacate, exista numerosi „oameni de cultura” care fac mai mult rau, decat bine. Oricum,atata timp cat in salile de teatru majoritatea spectatorilor sunt tineri,inseamna ca le pasa si ca doresc sa se implice.Important e sa nu fie indepartati si sa se tina cont si de parerile lor.
Elena-Ana Albu : In afara de talent, pasiune si daruire ce iti mai trebuie? Conditiile actuale au cumva de-aface cu asta?
Ioana Perescu : Cand cineva hotaraste sa aleaga un domeniu artistic stie la ce se inhama,isi asuma un risc. Toate greutatile sunt mult mai usor de depasit atunci cand motivele sunt intemeiate. Da, talentul este primul lucru de care ai nevoie. Dar, talentul il ai sau nu…Acest lucru nu depinde de noi. Ce depinde de noi este, ca in cazul in care am primit acest dar, sa nu ne batem joc de el. Si asta inseamna munca, munca de dimineata pana seara. Iar, apoi, un rol important il are norocul. Exista o multime de oameni talentati care nu au sansa sa se exprime. Societea din ziua de azi nu ofera deloc sanse artistilor. Din pacate asa a fost mereu, mai mult sau mai putin. Nu stiu ce ar putea face un artist, in afara de a se lupta zi de zi…
Elena-Ana Albu : Cum ti-ai descrie propria vocatie?
Ioana Perescu : Imi doresc sa nu-mi bat joc de aceasta meserie. Daca as fi pusa in fata unei asemenea situatii, sper sa am luciditatea sa ma retrag. Actoria reprezinta unul dintre cele mai importante lucruri din viata mea si vreau ca ceea ce fac sa-i bucure pe ceilalti.. Mi-ar placea sa fiu si un pedagog bun, sa pot sa-i ajut si eu pe altii sa aiba incredere in ei si sa nu renunte niciodata la visele lor.
Elena-Ana Albu : Aceasta pasiune despre care vorbim, poate duce undeva sus? Sau iti trebuie anumite relatii, niste „usi” care sa ti se deschida?
Ioana Perescu : Depinde de motivele pentru care alegi sa faci aceasta meserie. Daca vrei doar dintr-un moft, din snobism sau pentru ca e la moda, nu are cum sa duca undeva „sus”. Nu in sensul spre care tind eu, cel putin. Da, relatii, „usi”, oameni care se ocupa cu deschiderea lor, vor exista mereu. Important e ce alegi. E esential sa fii cinstit, asa cred. E cumplit de greu sa fii umilit, sa fii dat la o parte, dar, daca ai ceva de spus, mai devreme, sau mai tarziu, vei fi auzit. Trebuie sa ai rabdare. Si, asta ,este foarte greu… Dar, merita!
Elena-Ana Albu : Care sunt modelele tale in viata, oamenii care te inspira?
Ioana Perescu : Sunt un om norocos pentru ca am intalnit oameni care m-au ajutat. Unul dintre ei este dna Ileana Carstea Simion, regizor si profesoara de dictie. A crezut in mine mai mult ca oricine si, sper sa nu o dezamagesc niciodata. Un alt om important din viata mea este Eugene Buica(prof. Acting Corps, L.A.), pot sa spun profesorul meu de actorie, cu toate ca nu am lucrat foarte mult cu el. De la el am invatat ca e bine ca in actorie sa gresesti, si, poate, cel mai important lucru: sa am incredere in mine. Acestia sunt doi oameni pe care ii admir pentru modestia si dragostea lor fata de tot ceea ce inseamna actorie.Un alt model pentru mine este domnul Radu Beligan,care acum 10 ani,cred,la sfarsitul unui spectacol (Take, Ianke si Cadar) a ingenuncheat pe scena, in fata publicului. Gestul nu are nevoie de explicatii… Modele mele principale le reprezinta bunicii mei, de la care am invatat ca fara munca nu poti obtine nimic.
Elena-Ana Albu : Cum vezi perspectiva celor ce intra in aceasta viata, in viata de actor?
Ioana Perescu : Cand aud pe cineva ca vrea sa dea la actorie ma bucur foarte mult. Da, e greu, angajarile in teatre sunt blocate, bani nu sunt, dar, merita!Merita sa lupti pentru aceasta meserie, pentru ca actoria nu inseamna bani sau oameni fara caracter. Actoria inseamna bucurie, inseamna viata… Si merita, chiar merita!
Elena-Ana Albu : Ce este actorul?
Ioana Perescu : Actorul… Actorul este un om, un om ca toti ceilalti. Un om care sufera atunci cand nu munceste. Un om care are probleme, dar care are sansa sa uite de ele atunci cand joaca. Un om care, paradoxal, nu are voie sa minta…
