Astazi, turta dulce este preparata sub nenumarate forme, fiind nelipsita de la toate targurile de Craciun, fie ca desert, fie ca ornament pentru brad, devenind tot mai mult un simbol al iernii. In lume, in functie de tara in care este preparata, ea are forme si denumiri diferite. Astfel, in Polonia turta dulce este numita pierniczki, fiind un biscuite crocant si subtire; in Cehia poarta denumirea de pernik; cei din tarile nordice o numesc pepparkakor, iar nemtii lebkuchen.
Primele dovezi ale existentei acestui desert, apar la sfarsitul primului mileniu, prin secolul al X-lea, cand calugarul de origine armeana Grigorie Macarie se retrage in Franta, pentru a-si trai ultimii ani din viata. Aici, acesta va incepe sa prepare diferite produse de patiserie, dintre care se remarca turta dulce, in a carui compozitie intra ghimbirul, fapt atestat si de numele produdului in engleza gingerbread. Tot in acea perioada si pana in secolul al XV-lea, turta dulce era folosita si pentru a conserva ghimbirul, despre care se credea ca acesta este cel mai bine conservat sub forma de fursecuri.
Ghimbirul a putut fi folosit la prepararea prajiturilor si biscuitilor datorita Cavalerilor Cruciati, care in secolul al XI-lea aduc din Orientul Mijlociu acest condiment, urmand sa fie folosit in brutariile din Evul Mediu, unde se fabrica turta dulce, cu ajutorul unor forme din lemn, pentru a fi cat mai diversificata.
In Evul Mediu turta dulce se fabrica in bresle, cea mai cunoscuta fiind cea din Nurnberg, Germania, fiind renumita mai ales pentru detaliile manufacturate si implicit a glazurilor de diferite culori si feluri. Calitatea turtei dulci din acest oras era atat de buna, incat de multe ori turta dulce era folosita ca modalitate de plata a impozitelor si taxelor, dar si ca un cadou deosebit pentru sefii de stat sau regi si regine. In secolul al XIII-lea turta dulce devine prezenta si in Suedia, fiind adusa si preparata de emigrantii germani. Aici, turta dulce incepe sa fie coapta de catre calugarite si mai apoi vanduta cu diferiti biscuiti cu rol in digestie, sau biscuiti cu rol in decorarea casei pentru sarbatorile de iarna. Trei secole mai tarziu, turta dulce era vanduta in afara manastirilor, putand fi cumparata din piete, din farmacii sau direct de la producatorii locali.
Tot in secolul al XVI-lea, orasul Market Drayton din Anglia, devine celebru datorita turtei dulci produsa aici, dar si a figurii de dimensiuni foarte mari pozitionata la intrarea in oras.
La inceput, turta dulce era coapta, fie sub forma de inimioare, simbolizand iubirea si chiar folosita ca simbol al iubirii de tinerii prea saraci pentru a-si cumpara verighete, fie sub forma de porcusori, ca simbol al vietii si bunastarii sau sub forma de ingerasi, ca simbol al bunatatii, urmand ca apoi sa ia forme de femei si barbati. Astfel, cele mai apreciate forme de turta dulce la curtea reginei Elisabeta I, erau cele cu chipul unor personalitati, care erau prezente la dineurile oferite de aceasta.
In ceea ce priveste componentele din care se fabrica turta dulce, la inceput se foloseau: pesmetul, alunele de padure care se macinau, zaharul si nu in ultimul rand ghimbirul. Englezii au inlocuit in timp pesmetul cu faina de grau si au adaugat scortisoara, nucsoare si zahar vanilat.
De la inceputul secolului al XIX-lea, turta dulce devine prajitura Craciunului, ajungand oranament pentru bradul de Craciun, dar si un simbol al sarbatorilor de iarna.
Fratii Grimm in povestea Hansel si Gretel descriu pentru prima data o casa facuta exclusiv din turta dulce, fiind decorata cu diferite glazuri, creme si bomboane colorate, fapt ce ii determina si pe brutari sa coaca turta dulce sub forma de casute, spre incantarea copiilor.
Orasul german Bergen este cel care se lauda din anul 1991, cu cel mai mare oras de turta dulce, oras ce include case de turta dulce, biserici, trenuri si vapoare.
Sursa: www.historia.ro
