Zapada a devenit o parte integranta a peisajului de Craciun intr-o masura atat de mare, incat este folosita ca decoratiune chiar si in tarile tropicale, sub forma artificiala, iar in cartile postale de Craciun din lumea intreaga infatiseaza peisaje hibernale. Reprezentarile Nasterii din perioada medievala si timpuriu moderna subliniau adesea frigul si greutatile prin care a trecut Sfanta Familie, dar zapada era rareori inclusa; o exceptie o constituie ciclul de picturi pe aceasta tema de Pieter Breughel, care au ca decor un sat olandez nins.
Zapada a devenit aproape sinonima cu Craciunul abia in secolul al 19-lea, cand in SUA Mos Craciun era infatisat intr-o sanie trasa de reni, identificat fiind cu Polul Nord. Ulterior, poeti victorieni precum Christina Rossetti (“In the Bleak Mid-Winter”) si Edward Caswall (“See Amid the Winter’s Snow”) au inclus zapada in vocabularul imnurilor de Craciun. Colinde laice ca “Jingle Bells”, “White Christmas” si “Frosty the Snowman” pastreaza aceeasi tema.
Orasul Phoenix din Arizona, cu o temperature medie in luna decembrie de 23 grade Celsius asterne pe strazi tone de zapada adevarata pentru festivalul annual “Snow Daze”.
Bucatarii din secolul al 16-lea stiau cum sa imite zapada, asa cum demonstreaza aceasta reteta de desert de Craciun, extrasa din lucrarea “A Booke of Cookerie” din 1594:
Ia o ulcica de smantana indulcita groasa si albusurile de la 8 oua pe care sa le bati cu o lingura, dupa care sa le pui in smantana cu o ceasca de apa de trandafiri si o ceasca de zahar. Ia apoi un bat pe care sa-l cureti si sa-I retezi varful drept, iar cu el bate toate cele de mai sus, si cand se umfla opreste-te si pune totul intr-o sita. Acestea facute fiind, ia o farfurie si pune in mijlocul ei un mar in care sa infigi o crenguta de rozmarin. Cerne apoi zapada facuta peste rozmarin si umple farfuria cu ea, iar daca ai si azime, pune si dintr-acestea si apoi aseaza-le pe masa.
