Ieri s-a incheiat serialul TV “House M.D.”. Azi l-am vazut in totalitate. Azi mi-a fost ingaduit acel ultim pas necesar imaginii de ansamblu. Pana acum avusesem parte de poveste, ciuntit. O data si inca o data si la un moment dat am pierdut firul. Si am inteles acum ca serialul asta e ca o carte buna, care iti dezvaluie altceva, la fiecare varsta la care o citesti, doar ca aici timpul era comprimat. Nu imi trebuiau pauze de 2-3 ani, ca sa fie mereu altceva.
Multa lume il stie pe doctorul Greg House. Undeva la aproape 82 de milioane de oameni pe tot Pamantul, conform unor cifre de audienta date de site-ul toutlecine.com, citat de cinemagia.ro
Insa asta nu e despre cifre, statistici, biografii sau recenzii care nu ar face decat rau, prin normalul lor, unui serial “bolnavicios” de inteligent, cu o putere socio-culturala extraordinara.
Am descoperit faptul ca lucrurilor cu adevarat bune din viata nu le poti memora un inceput: nu mai tin minte cum si de ce am vazut episodul-pilot, prima data. Nu mai tin minte motivele sau prima senzatie. Stiu doar ca de atunci am deschis o noua frantura de perceptie lumeasca.
Greg House, rolul sclipitorului actor britanic Hugh Laurie, e mizantrop, dur, sarcastic si umilitor de genial. La propriu, pentru ca nu rateaza nicio ocazie de a-ti aminti acest detaliu.
Si sunt momentele acelea din fiecare episod, in care te uiti si realizezi ca tocmai a gasit ceva ce, probabil e atat de nebunesc si curajos, incat chiar functioneaza. Si salveaza vieti. Pe care nimeni altcineva nu poate. Si cand esti cel mai bun la ceva ce nimeni altul nu e, iti permiti o atitudine corespunzatoare.
Lui House ii displac multe lucruri, insa doua dintre punctele lui slabe sunt orele de clinica reduse si buget nelimitat pentru pornografia pe net sau, cum spune el, mai putina munca si material cu care sa-si ocupe timpul ramas dupa munca putina. Greg House se va lauda oricand ii permiti s-o faca. Si cand nu-i permiti, se preface ca i-ai permis si se va lauda. Sau, pur si simplu, se va lauda indiferent de ce cred superiorii. Motive de umflat pieptul si de a arbora o mimica jignitoare se gasesc, dar trebuie sa mentionam faptul ca el e omul care, “in circumstantele potrivite, poate aduce doua femei la extaz simultan”.
Practicand o medicina ceva mai “out of the box”, cu un baston de handicap – ca parte integrata in el, pompandu-si in organism cantitati macroindustriale de Vicodin (din cauza infarctului muscular pe care l-a suferit la pulpa piciorului drept), House e mereu pornit pe fapte mari, cum ar fi: rezolvarea unui caz de lupus, umilirea subalternilor, polemicile cu Wilson sau ironiile fundamentate pe… fundul lui Cuddy. Si prostituatele, astea ii plac foarte mult.
Dincolo de toate aceste aspecte, Gregory House a dezvaluit in cele opt sezoane ale serialului un rol tulburator, o manifestare cinematografica pentru care e necesar un coeficient emotional foarte puternic din partea telespectatorului. House va jongla cu emotiile, vor fi suparare, incruntare, rasete, lacrimi, amintiri si regrete pe care fiecare privitor cat de cat sanatos emotional le va trai. Dar, cel mai important, va fi multa ratiune si analiza. Multa psihologie, sociologie, cifre si vorbe care vor da de gandit.
Dintre citatele cele mai reusite ale rolului, insiram cateva:
“You can live with dignity, you can’t die with it!”
“Patience always want proofe. We’re not making cars here, we don’t give guarantees”.
“Everything sucks, might as well find something to smile about”.
“You talk to God – you’re religious, God talks to you – you’re psychotic”.
“If you could reason with religious people, there would be no religious people”.
“There's nothing in this universe that can’t be explained… eventually”.
“Technology is overrated”.
Asadar, foarte mult cinism si foarte multa umanitate; foarte multa suferinta si foarte multa curiozitate de a trai; ateism si cautare.
House este spanul din povestea lui Harap-Alb. Educa prin deceptie, maturizeaza prin umilinta.
Cei doi protagonisti ai serialului – House si prietenul lui cel mai bun, Wilson – sunt extrapolarea medicala a duo-ului Sherlock Holmes – dr. Watson.
In House regasim ceva din Machiavelli, dar si din Faust. In plus, ca sa intelegem din raportarea lui la divinitate, cred ca filmul rusesc Ostrovul (in regia lui Pavel Lunghin) trebuie vazut; Piotr Mamonov, in rolul calugarului Anatoli, este graitor. Romanul Demonii, al lui Dostoievski, evoca de asemenea un puternic antagonism stiinta-divinitate, idee pe care se bazeaza serialul.
Si, ramanand in sfera rusofila, mai facem o trimitere, specifica rolului doctorului, la un alt romancier extraordinar – Mihail Bulgakov – care in nuvela “Inima de caine” (Bucuresti, 1996) scria: “Iertata-mi fie irascibilitatea batraneasca. Pentru ca, de fapt, eu sunt atat de singur…”.
Facand pasul catre vest, avem si noi doi scriitori la care am reusit sa sesizes cateva aspecte foarte apropiate conceptiei serialului si rolului lui Hugh Laurie:
“Tot ceea ce prefigureaza moartea adauga o calitate de noutate vietii, o modifica si o amplifica. Sanatatea o pastreaza ca atare, intr-o sterila identitate; in timp ce boala este activitate, cea mai intensa din cate poate desfasura un om, o miscare frenetica si… stationara, cea mai bogata cheltuiala de energie fara un singur gest, asteptarea dusmanoasa si patimasa a unei fulguratii ireparabile.”
Fragment din “Tratat de descompunere” – Emil Cioran, Humanitas, Bucuresti, 1992
“(…) pentru mine, experienta huliganica – cu toate freneziile si voluptatile ei biologice- este o experienta de ordin inferior. Incapacitatea de contemplatie in suferinta – iata viciul sau esential. Pe un huligan, suferinta il indarjeste, il bestializeaza, il umileste; in niciun caz nu-l ajuta sa contemple. Incapacitatea aceasta de contemplatie in suferinta nu e specifica numai huliganilor. Romanul mijlociu, romanul de treaba, mitocanul este tot atat de incapabil de contemplatie in suferinta. El se imbata, umileste sau omoara, ca sa uite suferinta, ca sa se razbune impotriva ei – dar nu o poate transcende, nu poate contempla…”
Fragment dintr-un interviu cu Mircea Eliade, din “Rampa”, 7 decembrie 1935 – publicat in referintele critice ale romanului “Huliganii”, Editura Litera, Bucuresti, 2010.
Pe langa acest scurt portret, fanii serialului House M.D. pot descoperi o alta dimensiune a lui Hugh Laurie prin lectura si auditie. Pentru ca britanicul nu s-a rezumat doar la a face cinematografie geniala, a si scris un roman – “Traficantul de arme” – si a inregistrat si un album de muzica, ambele reusite.
